• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-28 10:24:48
  • Sursa:
„Am facut un pact cu diavolul”: Cine sunt cubanezii care lupta de partea Rusiei in razboiul din Ucraina (Politico) Imagine

Știrea despre cubanezii care luptă de partea Rusiei în Ucraina a făcut înconjurul lumii luna aceasta după ce Havana a anunțat că a arestat 17 persoane dintr-o rețea de traficanți de ființe umane ce recrutau bărbați tineri pentru armata rusă, scrie Politico. Conversațiile cu cubanezii din Cuba și Rusia dezvăluie o cu totul altă latură a acestei povești.

Ceea ce Cesar își dorea cu adevărat era să scape din Cuba. Lucrând ca barman în Havana abia putea să își câștige existența, iar anul trecut a încercat să ajungă la Miami cu o barcă șubredă, însă a fost obligat să abandoneze planul când a fost interceptat de Paza de Coasta americană.

Acum, primul pas din a doua sa tentativă de evadare este un zbor direct la Moscova. Biletul este plătit de persoana din Rusia care l-a recrutat, dar prețul pe care Cesar îl plătește este unul mult mai mare: va trebui să se alăture armatei ruse în războiul din Ucraina.

„Dacă acesta este sacrificiul pe care trebuie să îl fac pentru binele familiei mele, îl voi face”, a spus Cesar, care va împlini 19 ani anul acesta.

„Poți să fii și fizician nuclear și tot să mori de foame aici. Cu salariul meu de acum abia pot să îmi permit lucruri de bază precum hârtie igienică sau lapte”, a spus Cesar, care speră ca rușii să îl lase să lucreze ca paramedic.

Pentru cubanezii tineri ajunși în pragul disperării, recrutarea în armata rusă pare a fi cea mai mare șansă a lor pentru o viață mai bună – cu toate că nu toți își dau seama de consecințele alegerii lor.

Unul dintre recruți, un cubanez de 40 de ani aflat acum în orașul rusesc Tula, a spus că i s-a promis că va lucra ca șofer pentru transportul de „muncitori și materiale de construcții”, dar când a ajuns în Rusia, a fost pregătit imediat pentru luptă cu arma în mână.

„Am semnat un contract cu diavolul”, a spus el, amintindu-și momentul în care s-a înrolat. „Iar diavolul nu împarte dulciuri.”

Până de curând, Havana – cu toate că oficial are o poziție de neutralitate față de Ucraina – nu a încercat să ascundă că este de partea Moscovei în lupta ei împotriva „imperiului yankeu”. Regimul Castro este dependent de combustibilul ieftin și alte ajutoare din Rusia, dar, spre deosebire de alte țări, precum Coreea de Nord, are foarte puține de oferit la schimb în afară de loialitate diplomatică.

Operațiunea de eliminare a rețelei desfășurată de autoritățile cubaneze a venit după publicarea unui interviu pe YouTube la finalul lunii august în care doi cubanezi de 19 ani susțineau că au fost ademeniți să meargă în Rusia cu joburi bine plătite în domeniul construcțiilor, numai pentru a fi trimiși mai apoi în tranșeele din Ucraina.

Ei spuneau că au fost bătuți, au fost păcăliți și au pierdut toți banii, iar acum erau ținuți acolo cu forța.

Se pare că recrutarea cubanezilor pe căi neoficiale a „atins un nerv” la Havana, potrivit lui Christopher Sabatini, cercetător de la Chatham House. „Cuba și Uniunea Sovietică au luptat umăr la umăr în Angola și alte locuri, dar din motive ideologice.” Acum, acest parteneriat are doar „o calitate tranzacțională care contravine deceniilor de prietenie” între cele două țări.

Rusia le oferă pașapoarte rusești noilor recruți, chiar și după doar câteva luni petrecute în Rusia. După ce a suferit mari pierderi în Ucraina, Rusia „are nevoie de carne de tun”, potrivit lui Pavel Luzin, cercetător de la Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA), care a precizat că cei mai mulți recruți străini provin din Asia Centrală, Africa, Siria și Afganistan.

„Fără să vorbească limba [rusă], fără să cunoască terenul local și fără antrenamentul potrivit pentru războiul modern, ei vor fi uciși repede”, a spus Luzin.

Pentru cei mai mulți cubanezi care s-au înrolat în armata rusă, implicarea lor a început la finalul anului 2022, atunci când cineva care folosea numele Elena Șuvalova a început să posteze pe rețelele sociale mesaje de interes pentru cubanezii care doresc să plece în străinătate sau care sunt deja în Rusia.

În schimbul unui contract pe un an cu armata rusă, cubanezilor li se oferea un salariu lunar de 200.000 de ruble (2.100 de dolari) și un bonus de încă 2.000 de dolari la înrolare, precum și „ajutor” pentru obținerea examenelor de limba rusă, teste medicale și „legalizare rapidă în două zile”.

Cu toate că toți recruții intervievați de Politico știau că se vor alătura armatei ruse, aceștia au primit asigurări că vor lucra departe de linia frontului ca șoferi sau muncitori în construcții, urmând să construiască fortificații sau să ajute la reconstrucția orașelor.

După ce au ajuns la Moscova și au fost puși să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, o parte dintre recruți s-au alăturat unei unități militare din Riazan, dar cei mai mulți au fost transferați Diviziei 106 Aeropurtată, având baza militară în Tula, lângă Moscova.

Această divizie a participat la unele dintre cele mai sângeroase bătălii din Ucraina. Kievul susține că divizia a fost, în mare parte, transformată în „îngrășăminte” în primele zile ale invaziei când a încercat să cucerească Kievul.

În ultimele luni, divizia a fost staționată în jurul orașelor Soledar și Bahmut, unde se dau în continuare lupte crâncene.

„Când ne-au înmânat uniformele și ne-au spus să mergem să ne antrenăm am realizat că nu era vorba în niciun fel de construcții”, a spus unul dintre recruți. Era, însă, prea târziu să mai dea înapoi.

„Odată ce ai semnat contractul, dezertarea este echivalentă cu trădarea”, a spus un avocat cunoscut în rândul comunității de cubanezi din Rusia.

„Am venit aici să le ofer copiilor mei o viață mai bună, nu să ucid”, a spus Pedro, unul dintre recruții cubanezi care locuiesc acum în Tula, izbucnind în lacrimi. „Nu voi trage nici măcar un glonț.”

Bărbatul a spus că s-a gândit să încerce să scape, dar că nu știe unde să fugă.

Nu se știe sigur câți cubanezi s-au alăturat armatei ruse, dar recruții intervievați de Politico au spus că în jur de 140 se află acum în Tula. O persoană care a sunat la o televiziune în limba spaniolă din Miami luna aceasta a spus că aproximativ 90 de cubanezi se află sub comanda sa în Riazan.

Din documentele care ar aparține recruților cubanezi, făcute publice și obținute de un site ucrainean, reiese că cei care s-au alăturat armatei ruse au vârste cuprinse între 19 și 69 de ani.

Nu toți cubanezii recrutați de armata rusă au fost păcăliți ca să participe în războiul din Ucraina. În pozele publicate online, mulți dintre aceștia par mândri să poarte echipamentul militar și armele din dotare.

„Nimeni nu le-a pus pistolul la cap”, a spus Yoenni Vega Gonzalez, un imigrant cubanez de 36 de ani care locuiește în Rusia. „Contractul spune clar că te duci la război, nu ca să te joci cu mingea sau să ieși cu cortul.”

Gonzalez a spus că nu a fost acceptat în armata rusă pentru că nu vorbește limba rusă. „Altfel, aș fi mers pe front cu mândrie și cu capul sus.”

Mărturiile cubanezilor care se antrenează în bazele militare din Rusia diferă uneori drastic. Unii spun că interacțiunile lor cu rușii sunt prietenoase și că atmosfera e relaxată, în timp ce personalele care spun că au fost păcălite se plâng că nu au fost plătiți și că au fost amenințați cu închisoarea dacă nu urmează ordinele.

Întrebat despre consecințele morale ale deciziei sale de a merge la război alături de soldații ruși, unul dintre recruții din Tula a spus că asta nu reprezintă o îngrijorare majoră pentru el: „Aceasta este calea pe care am găsit-o ca să ieșim din Cuba. Nimeni de aici nu vrea să omoare pe cineva, dar nici noi nu vrem să murim.”

Actele de sabotaj întreprinse în ultimii ani împotriva Alianţei Nord-Atlantice au cuprins ameninţări de comploturi privind asasinarea unor şefi de companii, ca în cazul directorului general al producătorului german de armament Rheinmetall, a declarat marţi un înalt responsabil al NATO, potrivit Reuters.

Economie 2025-01-28 18:58:54

Mai sunt 100 de zile până la alegerile europene şi se accelerează mesajele care încurajează cetăţenii să meargă să voteze. Pe 9 iunie se decide dacă Europa va fi condusă în continuare de forţele democratice sau va fi mai influenţată de cele extremiste, care vor mai puţine libertăţi. Jurnalista Cristina Cileacu a discutat despre importanța acestor alegeri, la Pașaport Diplomatic, cu Stephen Clark, directorul Birourilor de Legătură al Parlamentului European.

Economie 2024-03-01 15:39:05

Rusia a ordonat, marți, interdicții de export pentru benzină, în condițiile în care regimul de la Kremlin vrea să mențină prețurile stabile după creșterea cererii în domeniul agricol și să poată să-și ducă la bun sfârșit lucrările de mentenanță la rafinării, relatează Reuters.

Economie 2024-02-27 11:30:58

Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că nu va înființa un alt partid după ce nu va mai fi președinte al PSD. "O să rup acest circ făcut de foştii preşedinţi ai PSD care şi-au făcut partid. După şefia PSD o să plec acasă", a spus liderul social-democrat, aflat la Târgovişte, la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a TSD Dâmboviţa.

Economie 2022-07-27 21:24:44

Peste 3.000 de judecători și procurori protestează față de reforma pensiilor speciale. Astăzi, magistrații se vor ocupa doar de dosarele urgente. Conform datelor de la Casa de Pensii, în România sunt peste 5.200 de pensionari din sistemul judiciar, iar pensia medie este de 21.000 de lei.

Economie 2023-06-21 12:05:23

Arsurile în piept sunt o senzaţie foarte răspândită în rândul adulţilor. De asemenea, femeile gravide se confruntă frecvent cu aceste simptome. Medical sunt denumite pirozis. Ce investigaţii sunt de făcut şi care este tratamentul ne spune dr. Mădălina Stan-Ilie, medic primar Gastroenterologie.

Economie 2022-11-10 13:44:53

Fraudă majoră în cadrul Programului Casa Verde. Suspiciunile cu privire la scurgeri de informații care ar fi favorizat anumite firme în programul Casa Verde au fost confirmate de verificările Corpului de Control al ministrului Mediului. Acesta a cerut să fie sesizat Parchetul General.

Economie 2023-09-08 18:13:47

Regimul de la Beijing îl susține în continuare pe dictatorul rus, Vladimir Putin, în încercarea sa de a „stabiliza situația” după evenimentele de sâmbătă, când gruparea Wagner a lui Evgheni Prigojin a pornit într-un atac împotriva forțelor Kremlinului, a transmis, duminică, ministerul de externe din Rusia.

Economie 2023-06-25 18:46:54