• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-15 20:17:33
  • Sursa:
In UE, femeile sunt platite cu 13% mai putin decat barbatii pentru exact aceeasi munca prestata Imagine

Femeile din ţările membre ale Uniunii Europene câştigă semnificativ mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă prestată, diferenţa medie între salariile lor fiind de 13%, exact ca anul trecut, a anunţat Comisia Europeană miercuri, cu ocazia Zilei europene a plăţii egale, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Astfel, la fiecare 1 euro plătit unui bărbat, o femeie primeşte 87 de cenţi, arată raportul executivului UE.

În acest an nu s-a înregistrat niciun progres în direcţia egalizării nivelului de remunerare între bărbaţi şi femei, au declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, şi comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli.

Raportul CE subliniază importanţa transparenţei cu privire la salarii, astfel încât femeile să poată combată discriminarea legată de remunerare.

În luna iunie a acestui an a intrat în vigoare directiva europeană privind transparenţa remunerării şi acest lucru înseamnă că, în viitor, angajatorii vor trebui să le comunice angajaţilor cât de mult câştigă alte persoane, în medie, pentru a face aceeaşi muncă sau o muncă echivalentă.

Ţările membre UE vor trebui să transpună directiva în legislaţiile lor naţionale până cel mai târziu în iunie 2026.

Turneul mondial al cântăreţului britanic Harry Styles, intitulat "Love on Tour", s-a încheiat. Ultimul concert, din seria începută acum doi ani, a fost susţinut săptămâna trecută în faţa unui public de 100.000 de spectatori la RCF Arena din Italia, informează revista Variety, preluată de Agerpres.

Economie 2023-08-01 11:07:29

Accident grav sâmbătă noapte în nordul Bucureștiului. Un motociclist a murit după ce a intrat într-o mașină.

Economie 2022-10-23 11:03:26

Doi compuşi organici esenţiali pentru organismele vii au fost descoperiţi în probe prelevate de pe asteroidul Ryugu, ceea ce susţine teoria conform căreia unele ingrediente cruciale pentru apariţia vieţii au ajuns pe Pământ odată cu rocile din spaţiu, cu miliarde de ani în urmă, transmite Reuters.

Economie 2023-03-22 15:36:10

Preşedintele american Donald Trump lansează un nou atac la adresa sistemului de justiţie şi cere Curţii Supreme, cea mai înaltă instanţă judiciară din SUA, să „rezolve problema” constituită, în opinia sa, de judecătorii federali care i-au blocat deciziile de la întoarcerea sa la Casa Albă. 

Economie 2025-03-21 09:22:11

Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul „Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare.

Economie 2024-06-03 11:42:49

Ankara negociază cu Moscova şi Kiev deschiderea unui coridor prin Turcia pentru exporturile de cereale din Ucraina, a declarat joi un înalt oficial turc. Peste 20 de milioane de tone de cereale aşteaptă în silozuri să fie exportate.

Economie 2022-05-26 13:49:21

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat marți că România va susține Ucraina „ferm” şi „constant”. Declarația a fost făcută la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Bruxelles, informează Agerpres.

Economie 2023-11-14 17:25:14

Ceartă între senatorul PSD Daniel Zamfir și Vasile Dîncu, europarlamentar provenind din același partid, pe marginea rezultatelor alegerilor. Mesajul lui Daniel Zamfir privind sfaturile și expertiza lui Vasile Dîncu a provocat o replică deosebit de dură a acestuia din urmă, care îl acuză pe senatorul social-democrat că „folosește cuvintele doar pentru a înjura, pentru a linge clanțe sau pentru a cere șpăgi”.

Economie 2025-05-06 23:03:50