• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-31 10:03:49
  • Sursa:
In picioare a doua zi dupa protezarea soldului la Centrul de Excelenta in Protezare Articulara Euroclinic Imagine

Pentru cei mai mulți dintre noi, mersul este un gest banal, făcut fără să ne gândim la el. Dar pentru persoanele care trăiesc cu o boală articulară degenerativă, fiecare pas poate însemna durere, efort și teamă. În România, mii de oameni se confruntă anual cu coxartroza - o afecțiune a șoldului care evoluează lent, dar sigur, până când lucrurile simple, precum urcatul scărilor sau o plimbare scurtă, devin aproape imposibile.

Pentru Luminița Mihăeș, mersul devenise nu doar dureros, ci aproape imposibil. „Mi-a mutilat viața, mi-a ucis sufletul și speranțele”, povestește ea. „Am rămas imobilizată jumătate de an în casă, nu mai puteam merge nici măcar până la colțul blocului.” Impactul bolii nu s-a limitat la partea fizică: și-a pierdut locul de muncă, nu mai putea merge în concedii cu familia și a trăit luni întregi izolat.

Medicina modernă are însă puterea de a schimba radical aceste destine. Cu ajutorul tehnicilor minim invazive și al echipelor dedicate, pacienții își pot recăpăta mobilitatea și viața. Unul dintre medicii care fac asta zi de zi este dr. Robert Apostolescu, chirurg ortoped specializat exclusiv în protezare articulară la Regina Maria - Euroclinic. Cu mii de intervenții reușite și ani de experiență, el și-a dedicat cariera redării mersului pacienților care credeau că nu vor mai putea merge normal niciodată.

„99% dintre intervențiile de protezare a șoldului le realizăm minim invaziv, printr-un abord foarte puțin agresiv cu organismul. Nu tăiem mușchii, ci doar îi depărtăm pentru a înlocui articulația. Astfel, sângerarea este minimă, durerea redusă, iar recuperarea mult mai rapidă”, explică dr. Apostolescu.

Povestea Luminiței Mihăeș este una dintre acele cazuri în care medicina și determinarea se întâlnesc la momentul potrivit. Este povestea unei femei care nu a vrut să renunțe la viața activă și a unui medic care a făcut posibil ca fiecare pas al ei să fie din nou firesc.

Pentru Luminița, decizia nu a venit peste noapte. „Știam de ani buni că va trebui să mă operez”, spune ea, „dar în decembrie, când abia mai puteam merge, mi-am spus: anul ăsta mă pun pe picioare.”

Apariția unei boli autoimune care îi inflama articulațiile a accelerat totul. Mersul devenise aproape imposibil, iar mobilitatea redusă i-a schimbat complet viața. Un moment dureros a fost în vara lui 2025, la un show aviatic: „A fost groaznic. Am îndurat o durere cumplită și atunci am înțeles că nu mai pot trăi așa. Durerea îți mutilează sufletul.”

Hotărâtă să acționeze, Luminița a ales medicul pe care îl urmărea de mult timp. „Îl urmăream pe domnul dr. Robert Apostolescu pentru abordul minim invaziv și mi-am spus că, atunci când voi face pasul, la dânsul mă voi opera.”

În mai 2025 a ajuns la consultație cu radiografia în mână. Nu știa prea multe despre spital, dar încrederea în medic a contat cel mai mult. „Nici nu știam cum se cheamă spitalul, doar că domnul doctor profesează acolo.”

Examinarea a confirmat ceea ce Luminița intuia: șoldul stâng era grav afectat și necesita protezare. „Articulația era complet distrusă, în ultimul stadiu”, explică dr. Apostolescu.

Cazul avea însă două particularități dificile. „Prima era un șold displazic - nu o malformație, ci o dezvoltare incompletă a cavității în care se mișcă capul femural. Asta favorizează apariția artrozei mai devreme decât la o persoană fără această problemă”, spune medicul.

A doua era mai serioasă: „Purpura trombocitopenică autoimună, o boală care reduce numărul de trombocite implicate în coagularea sângelui. Dacă nu le ai, sângerezi foarte mult, iar pacienta avea foarte puține.”

Inițial, intervenția fusese programată pentru 17 iunie 2025, dar analizele au impus amânarea. „Am fost permanent în legătură cu medicul hematolog. Cu tratamentele potrivite trebuia să fim perfect sincronizați: când analizele erau bune, interveneam imediat. Nu puteam amâna, pentru că valorile puteau scădea din nou în câteva zile”, adaugă medicul.

După săptămâni de monitorizare și tratament, momentul potrivit a sosit, iar intervenția a fost programată. Încrederea pe care Luminița o avea în dr. Apostolescu, datorită abordului minim invaziv, a contat cel mai mult.

Cazul a necesitat o coordonare atentă și sprijin continuu din partea echipei Euroclinic. „Doamna Monica m-a ajutat enorm cu analizele și comunicarea cu medicii. Când valorile trombocitelor au ieșit bine, am primit unda verde pentru 8 septembrie.”

Pentru acest caz delicat, soluția optimă a fost intervenția minim invazivă. „În cazul pacientei Mihăeș, beneficiul intervenției minim invazive a fost evident. Pierderea de sânge a fost foarte mică, durerea postoperatorie redusă - exact ce aveam nevoie la un pacient cu risc crescut de sângerare”, explică dr. Apostolescu.

Pregătirea a urmat toate protocoalele standard: consulturi cardiologice, analize și investigații radiologice digitale. „Ne ocupăm exclusiv de acest tip de intervenții și vrem să avem complicații cât mai puține. În afară de standard, aici a fost nevoie și de colaborarea cu hematologia, pentru a programa operația în momentul optim.”

S-a ales o proteză necimentată, adaptată calității osoase: „Acest tip de proteză se fixează prin integrarea în os, ceea ce asigură stabilitate pe termen lung, cel puțin 20-25 de ani. Este și o intervenție mai rapidă cu aproximativ 15 minute față de cea cimentată.”

„Faptul că suntem un centru specializat înseamnă că avem o echipă foarte bine antrenată. Eu nu pot opera singur - este o simfonie între toți membrii echipei. Fiecare știe exact ce are de făcut, nimeni nu pierde nicio secundă. Totul este gândit pentru ca beneficiul pacientului să fie maxim.”

Luminița s-a ridicat în picioare chiar a doua zi și s-a întors acasă pe propriile picioare. Recuperarea a continuat acasă, unde a început să meargă fără cadru și să facă ședințe de kinetoterapie. „După o săptămână era deja mult mai bine. Acum fac recuperare și sunt încrezătoare”, spune ea.

Cel mai mare câștig a fost dispariția durerii. „Lucrez de peste 20 de ani într-o librărie și iubesc ceea ce fac. Vreau să mă întorc la muncă și să fiu activă din nou. Am un copil în clasa a X-a și vreau să pot fi alături de el.” Experiența i-a schimbat complet perspectiva: „Chiar dacă ai inima tânără și mintea ageră, dacă picioarele nu te duc, nu mai ai viață.”

Deși știe că va avea nevoie și de o intervenție la celălalt șold, nu mai privește acest lucru cu teamă, ci cu încredere.

În spatele acestei reușite stă nu doar un medic dedicat, ci și un sistem complet. În 2025, Euroclinic a fost desemnat oficial Centru de Excelență în Protezare Articulară, recunoaștere a profesionalismului, a protocoalelor riguroase și a rezultatelor constante. „Standardele de excelență ne permit să obținem rezultate excepționale. Scopul nostru este ca pacientul să revină cât mai repede la o viață normală, în deplină siguranță”, spune dr. Apostolescu.

Povestea Luminiței este doar una dintre zecile scrise aici, unde medicina modernă înseamnă nu doar tratament, ci și speranță și un nou început.