• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-29 17:54:08
  • Sursa:
Mesajele copy-paste ale vloggerilor care l-au sustinut pe Georgescu. Un influencer recunoaste ca a fost platit: „M-au folosit” Imagine

Succesul incredibil al lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale se datorează, în parte, influencerilor de pe rețelele sociale. Au existat informații că unii vloggeri ar fi primit bani, între 300 de lei și 2.500 de lei per postare. Aceștia au negat însă că ar fi fost plătiți pentru postări. Totuși, mesajele lor par luate cu copy-paste.

„Un candidat echilibrat, cu o profesie în spate, care a făcut deja ceva pentru România”, spun în cor mai mulți vloggeri, susținând în același timp că nu le spun urmăritorilor lor pe cine să voteze.

„Are principii solide și aduce schimbări reale”, „Onest, un președinte cinstit, să spună adevărul indiferent de situație”, „Corect, familist”, „un președinte echilibrat, patriot” – sunt mesajele postate de acești bloggeri.

Aceasta, în condițiile în care o tânără îl laudă pe Georgescu în timp ce se machiază, alta în timp ce calcă rufe.

Un influencer de pe TikTok a recunoscut că a fost plătit pentru a-l susține pe Călin Georgescu și spune acum că regretă campania la care a luat parte.

„Am luat parte la campania de promovare a domnului Călin Georgescu. Am fost un prost. Mie îmi pare rău că am fost folosit precum un câine în această campanie, fără să-mi dau seama ce fac. A fost o lecție pentru mine. Poate o să fiu mult mai atent. Nu poate, trebuie să fiu mult mai atent de acum înainte,” a povestit influencerul pe pagina de TikTok.

Și antreprenorul Ștefan Mandachi, cunoscut și în mediul online, regretă că l-a susținut pe Călin Georgescu și spune că a greșit pentru că nu a verificat toate declarațiile candidatului la președinție pe care l-a votat. „Am greșit întrucât nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, împotriva sistemului, vot antipartid”, a spus Mandachi.

Un înalt oficial al serviciilor secrete ucrainene a avertizat cu privire la amenințarea pe care Moscova o reprezintă pentru alte națiuni din Europa, spunând că „rușii ar putea cuceri Țările Baltice în șapte zile” dacă aliații nu fac față Rusiei acum, scrie Newsweek.

Economie 2024-05-04 10:01:49

Pe vremea când gazele naturale ale Rusiei ajungeau în Europa, Norvegia nu era un exportator important. Dar, de când Moscova a început să întrerupă aprovizionarea, statul nordic a devenit cel mai mare furnizor de gaze al continentului. Un stat a cărui armată e în alertă maximă. Autoritățile au desfășurat trupe ca să protejeze rețelele electrice și conductele din Marea Nordului. Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30. 

Economie 2023-01-30 08:00:00

Ca să acopere cheltuielile scăpate de sub control, cu salarii, pensii speciale și alte privilegii, guvernul Ciolacu a tăiat miliarde de lei din bugetul de înzestrare al ministerului apărării, când la graniță avem un război de expansiune al Rusiei. Cum a făcut asta mai exact?

Economie 2023-11-22 15:30:49

FCSB anunţă că biletele pentru partida cu Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa, vor fi puse în vânzare online marţi, 25 februarie, începând cu ora 13:00.

Economie 2025-02-24 23:11:27

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate marţi, 9 iulie. Rezultatele au fost publicate pe edu.ro și pot fi consultate și pe digi24.ro.

Economie 2024-07-09 12:13:50

Guvernul italian va cere Uniunii Europene să suspende reglementările „nebunești” ale Green Deal (n.r. Pactul Verde european) pentru a ajuta companiile după ce președintele american Donald Trump a impus tarife considerabile asupra importurilor în SUA, a declarat, marți, ministrul italian pentru întreprinderi, Adolfo Urso, transmite ANSA, citată de Agerpres.„Uniunea Europeană trebuie să elibereze energia creativă a companiilor care a fost înăbușită de sistemul de reglementare”, a spus Urso. „Vom cere UE o măsură de șoc de a suspenda unele dintre regulile nebunești din Green Deal, care a condamnat sistemul economic la decădere”, a adăugat acesta.Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a declarat anterior că dorește suspendarea măsurilor din Green Deal referitoare la sectorul auto.Există speculații că Meloni s-ar putea deplasa în curând la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, cu care are relații prietenești, și a încerca să acționeze ca o „punte” între administrația SUA și Bruxelles.„Italia își va prezenta propunerile, inclusiv, în măsura posibilului, pe cele la nivel bilateral”, a mai spus ministrul Urso.„Toată lumea îi cere prim-ministrului Meloni să joace un rol de punte, ceva care nu trebuie să lipsească niciodată, mai ales în momentele cele mai dificile. Este absolut necesar să evităm o escaladare a tarifelor și represaliile de tip ''ochi pentru ochi'', pentru că noi toți am plăti costurile, cu siguranță noi, europenii, mai mult decât alții”, a subliniat el.„Trebuie să țintim spre un sistem de taxe vamale zero între cele două maluri ale Atlanticului, inclusiv pentru a reunifica Occidentul atunci când, ca astăzi, trebuie să facă față unei provocări competitive globale”, a mai afirmat ministrul italian.

Economie 2025-04-08 17:17:04

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că blochează exportul a 22 de milioane de tone de produse alimentare. Liderul de la Kiev atrage atenția că, dacă porturile nu vor fi deblocate cât mai repede, multe țări se vor confrunta cu o criză alimentară, relatează CNN.

Economie 2022-05-22 13:02:06

Optsprezece adolescenţi din Bucureşti au urcat pe acoperişul unui centru comercial din Sectorul 3 şi au publicat mai multe videoclipuri pe Tik-Tok. Într-unul dintre ele, copiii explică cum se ajunge pe acoperiş – sari un gard de 1,5 metri şi intri printr-o gaură de 50 de centimetri, după ce ai străbătut toată rampa pentru autoturisme.

Economie 2023-12-11 18:54:29