Se strică foarte des, iar spitalul cheltuie bani pentru service si reparatii pentru că nu are bani de investiții. Un lift nou costă câteva sute de mii de lei.
Ieri, unul dintre dispozitive s-a defectat după ce un lanț de la lift s-a rupt, astfel că pacienților le rămâne un singur lift, tot vechi. A fost făcută comanda pentru lanț, dar până va ajunge piesa liftul va rămâne închis.
Conducerea unității medicale susține că în pofida vechimii lor, lifturile nu riscă să se prăbușească deoarece sunt dotate cu trei sisteme de frânare. Probleme tot sunt, pentru că pacienții stau la rând, se înghesuie în lift, iar dacă nu mai au răbdare sunt obligați să urce pe scări, chiar și până la etajul 8.
