Carnea costa doar 12 lei kilogramul, aproape la jumătate faţă de preţul cărnii de vită din piaţă.
În urmă cu câteva zile, una dintre asistente şi-a dat seama că nu găteşte vită şi a dus carnea la control. Direcţia Sanitar-Veterinară a confirmat că era carne de cal.
Conducerea spitalului de Copii din Iaşi a început o anchetă internă.
„Mi se pare intolerabil următorul aspect: faptul că un cadru medical este dispus să cumpere în condiţii de comerţ ambulant produse perisabile fără să se gândească la urmările care ar putea din punct de vedere sanitar să apară asupra familiei sale”, spune Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” Iaşi.
În urma plângerii făcute de conducerea spitalului, poliţiştii i-au întocmit femeii care vindea carnea dosar penal pentru înşelăciune.
