"Nu am promisiuni din partea lor. Trebuie să se rezolve problemele. I-am acţionat în judecată, am un memoriu depus. S-au mobilizat toată gaca… naşi, fini, toată lumea, împotriva mea. Nu e nicio problemă, actele vorbesc. Îi aştept. Normal că am un regret. Va fi şi rămâne clubul meu de suflet, m-am lansat aici, visam să mă retrag aici. Asta este, viaţa merge mai departe", a afirmat jucătoarea.
"U" Jolidon a încheiat sezonul trecut pe loc de cupă europeană, însă Mihaela Tivadar le dă şanse puţine clujencelor să repete performanţa şi în acest an.
"În momentul de faţă, nu cred. La cum s-au întărit celalalte echipe, nu cred. Şi din câte ştiu, au transferurile blocate. Deci nu cred că vor putea face transferurile, până nu vor plăti datoriile", a mai afirmat handbalista.
"U" Jolidon debutează în noul sezon al Ligii Naţionale împotriva formaţiei din Roman, la sfârşitul lunii august.
