• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-25 18:36:37
  • Sursa:
Romania ocupa locul 40 in clasamentul mondial al statului de drept din 2023 Imagine

România ocupă locul 40 în „Indexul Statului de Drept” pe 2023, care măsoară nivelul la care 142 de ţări din lume aderă la principiile statului de drept, realizat de World Justice Project (WJP).

Potrivit raportului, publicat miercuri, Danemarca ocupă primul loc, urmată de Norvegia, Finlanda, Suedia şi Germania.

Statele aflate la baza clasamentului mondial privind statul de drept, potrivit WJP, sunt Venezuela, urmată de Cambodgia, Afganistan, Haiti şi Republica Democratică Congo, conform Agerpres.

La nivel regional, România ocupă locul 27 din 31 de ţări din Uniunea Europeană, Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi regiunea Americii de Nord (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii).

Pe primul loc în regiune se situează Danemarca, urmată de Norvegia şi Finlanda. Ţările cu cele mai mici scoruri din regiune sunt Grecia, Bulgaria şi Ungaria (locul 73 la nivel global).

World Justice Project constată, în cel de-al şaselea index elaborat consecutiv, că statul de drept s-a erodat din nou în majoritatea ţărilor în acest an, inclusiv în România.

Din 2016, aplicarea principiilor statului de drept a scăzut în 78% dintre ţările studiate. Factorul statului de drept care a scăzut cel mai mult între 2016 şi 2023 îl reprezintă drepturile fundamentale - în scădere în 77% din ţări, inclusiv în România.

În ultimii şapte ani, scorurile Indexului pentru Constrângeri asupra puterilor guvernamentale au scăzut în 74% dintre ţări, inclusiv în România. În întreaga lume, parlamentele, sistemul judiciar şi societatea civilă - inclusiv mass-media - au pierdut teren în ceea ce priveşte controlul asupra puterii executive, arată World Justice Project.

În două treimi dintre ţări (66%) scorul Indexului pentru Justiţie Civilă a scăzut în acest an, inclusiv în România. În acelaşi timp, scorurile pentru Justiţie Penală au scăzut în mai multe ţări în acest an (56%) faţă de anul trecut (55%).

1 este cea mai bună poziţie în clasamentul Indexului WJP privind statul de drept.

„Lumea rămâne prinsă într-o recesiune a statului de drept, caracterizată prin depăşirea puterii executive, restrângerea drepturilor omului şi sistemele de justiţie care nu reuşesc să satisfacă nevoile oamenilor”, a declarat cofondatorul şi preşedintele WJP, William H. Neukom. „Oamenii din întreaga lume plătesc preţul”, a mai spus el.

Organizaţia World Justice Project defineşte statul de drept ca fiind un sistem durabil de legi, instituţii, norme şi angajament comunitar care asigură: responsabilitate, legi corecte, guvernare deschisă şi justiţie accesibilă. Un stat de drept eficient reduce corupţia, combate sărăcia şi bolile şi protejează oamenii de nedreptăţi mari şi mici. Acesta stă la baza dezvoltării, a unei guvernări responsabile şi a respectării drepturilor fundamentale.

Numeroasele eforturi pe care le-au făcut ţările din Balcanii de Vest trebuie să ducă la aderarea lor la Uniunea Europeană, a declarat joi cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, înaintea unui summit al liderilor ţărilor din UE cu omologii lor din Balcanii de Vest, la Bruxelles, informează agenția germană de presă dpa, citată de Agerpres.

Economie 2022-06-23 13:56:58

O femeie în vârstă de 79 de ani care încerca să îi facă nepoatei o surpriză cu bilete la concertul Oasis de pe Wembley a descoperit că a plătit din greșeală 2.700 de lire sterline, după ce a făcut o greșeală online, arată BBC.

Economie 2024-09-07 14:24:04

Armata Ucrainei revendică un nou atac devastator asupra trupelor ruse, la Ciulakivka, oraş din regiunea Herson, în urma căruia aproximativ 500 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărăii a revizuit la 89 de morți numărul soldaților uciși după bombardamentul asupra școlii de la Makiivka, în estul Ucrainei. Miercuri, în toată Ucraina se aud sirenele antiaeriene, în timp ce în continuare în Bahmut se duc lupte grele.

Economie 2023-01-04 22:53:14

Un munte uriaș de gunoaie din India a luat foc în urmă cu cinci zile, iar pompierii încearcă de atunci să oprească flăcările și propagarea gazelor toxice degajate de incendiu în orașele din împrejurimi, scrie CNN.

Economie 2023-03-07 13:51:42

Andrew Tate, controversatul influencer britanic, a scris pe rețeaua socială X că se roagă să aibă o moarte precum cea a fostului lider Hamas, Yahya Sinwar. The Jerusalem Post scrie că mesajul postat de Andrew a strâns zeci de mii de aprecieri.

Economie 2024-10-19 14:49:51

7 oameni au ajuns după gratii și un al optulea a fost arestat preventiv în lipsă, după ce s-au încăierat la un botez organizat în Bihor. Scandalul ar fi pornit de la faptul că unii dintre ei nu au fost invitați la petrecere, lucru care i-a înfuriat teribil. Oamenii au început să înjure, să blesteme şi să ameninţe copilul care urma să fie botezat, stârnind furia petrecăreţilor şi o bătaie în toată regula, scrie Bihoreanul. La audieri, însă, scandalagiii au spus că nu au ce să-și reproșeze unii altora și că de vină sunt polițiștii, că au intervenit. 

Economie 2023-09-21 11:55:36

Ministerul ucrainean al Apărării a retras săptămâna aceasta proiectile de artilerie de 120 mm, invocând defecte ale unui lot livrat recent, potrivit Business Insider.

Economie 2024-11-28 10:59:11

În Franța sunt mai mulți doctori care se pensionează decât medici tineri care de-abia își încep cariera, iar următorul deceniu va fi încă și mai greu. Viitorul sumbru al domeniului sanitar francez este emblematic pentru o criză cu care întreaga Europă se confruntă: doctorii sunt prea departe, prea puțini sau prea bătrâni, relatează Politico.

Economie 2022-11-24 08:00:20