• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-09-23 16:29:44
  • Sursa:
HANDBAL. Punct muncit la Roman Imagine

Gazdele au dominat cea mai mare parte a primei reprize, în care au condus chiar şi cu cinci goluri (11-6). Corona a recuperat pe finalul primelor 30 de minute, iar la pauză a fost 13 la 12 pentru HCM Roman. La reluare, echilibrul dintre cele două echipe a fost evident. Doar patru goluri s-au înscris în primele 10 minute, după care ardelencele au preluat pentru prima dată conducerea (15-16). Finalul a fost însă dramatic. Când mai erau mai puţin de două minute, ucraineanca din poarta gazdelor, Tymoshenkova, a apărat incredibil o aruncare de la 7 metri. Până la final nu s-a mai înscris, iar partida s-a încheiat la egalitate, 22 la 22.