• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-31 12:54:43
  • Sursa:
CFR Calatori retrage din circulatie locomotivele de tipul celei implicate in accidentul de la Galati Imagine

CFR Călători a decis să retragă din circulație toate locomotivele care au soluția tehnică precum cea care a provocat accidentul feroviar de la Galați de sâmbătă seara, transmite compania.

„Având în vedere măsurile de siguranţă feroviară comunicate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), CFR Călători a retras temporar din circulație, cu dată imediată, locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, în data de 25.03.2023.

Ca măsură suplimentară de siguranță a circulației trenurilor, CFR Călători va proceda, prin intermediul unei entități independente abilitate, la expertizarea soluției tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, retrase temporar. Pentru CFR Călători este prioritară siguranța circulației trenurilor, asigurarea securității pasagerilor și a salariaților săi”, transmite compania, într-un comunicat de presă.

Citește și Grindeanu: Locomotiva care a cauzat accidentul a ieșit din revizie tehnică în dimineața acelei zile

Potrivit Club Feroviar, locomotiva implicată în accidentul feroviar de la Galați, EC 128, cu putere 3400 kW este o Rade Koncar clasa 43 și ar fi vorba de peste 20 de locomotive de acest tip care sunt operate de CFR Călători.

Accidentul de la Galați nu este singurul de acest fel în care a fost implicată o locomotivă clasa 43.

Un eveniment tragic s-a produs în noiembrie 2016 la Bârsești, când două locomotive ce fuseseră implicate în tractarea unui tren de marfă, ambele deținute de CFR Marfă, s-au ciocnit la o viteză de 73 km/oră după efectuarea unor manevre care le-au adus pe aceeași linie. Locomotiva vinovată a fost atunci Electroputere clasa 40 EA515, care a lovit o locomotivă clasa 43, similară cu cea de la Galați. Accidentul s-a soldat cu decesul a doi mecanici de locomotivă, unul încercând anterior coliziunii să sară din aceasta. Mecanicul a fost găsit fără viață lângă linie la câțiva metri de locomotivă. Celălalt mecanic, aflat în cealaltă locomotivă la postul opus locului de lovire, a fost luat prin suprindere. El a fost rănit grav și a decedat câteva zile mai târziu.

Citește și „Graduatorul care crește viteza locomotivei a luat trepte necontrolat, n-a mai ascultat comanda”. Ipotezele accidentului de la Galați

Ne preocupă mâncarea sănătoasă, dar nu avem încredere în produsele eco. Un studiu realizat de o companie de cercetare a pieței arată că un român din doi consideră că etichetele sunt doar o păcăleală. Specialiștii spun, însă, că acestea nu ne mint.  

Economie 2025-02-27 08:30:22

China are o „armă magică”, potrivit liderului ei fondator Mao Zedong și actualului președinte Xi Jinping. Ea se numește Departamentul de Lucru al Frontului Unit, care a stârnit la fel de multă îngrijorare în Occident ca și arsenalul militar tot mai puternic al Beijingului, scrie BBC.

Economie 2024-12-20 07:00:26

Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat sâmbătă că e de părere că șeful Statului Klaus Iohannis își dorește să revină în fruntea PNL. Cu toate astea, Orban subliniază că Iohannis nu are șanse.

Economie 2024-09-28 13:19:53

Marea Britanie analizează posibilitatea de a livra avioane de luptă Ucrainei. Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a însărcinat pe ministrului Apărării, Ben Wallace, cu identificarea tipurilor de avioane militare ce pot fi livrate Kievului de către Regatul Unit, informează The Guardian.

Economie 2023-02-08 21:19:27

Primăria Capitalei a anunțat ieri închiderea Podului Grant pe un sens de circulație, de la jumătatea lunii octombrie până în luna martie a anului viitor, pentru lucrări de reabilitare. Cu siguranță, anunțul are o rezonanță puternică în memoria recentă a bucureștenilor, care încă își aduc aminte de lucrările care au închis sensul celălalt de circulație în mandatul Gabrielei Firea și care au transformat într-un calvar viața celor care folosesc acea rută. Problema este însă că Podul Grant este doar unul din cele 25 de poduri și pasaje din București care se află în stare tehnică „nesatisfăcătoare” sau chiar mai rău și au nevoie de lucrări de reabilitare. Trei obiective au fost încadrate la clasa „urgență” și doar alte trei au fost clasificate drept „satisfăcătoare”.

Economie 2023-10-04 17:35:19

Un tânăr și-a câștigat renumele de "campion" al hoților din Iași, după ce a dat 9 spargeri în 90 de minute. Bărbatul a ieșit la "muncă" cu aceleași haine pe care le purta în fotografiile de profil de pe Facebook și TikTok, lucru care i-a ajutat pe anchetatori să-l identifice mai ușor. Ulterior, alte 5 firme l-au reclamat pe hoț. Pentru cele 14 spargeri, bărbatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare, la care se adaugă alte 271 de zile de detenție, rămase dintr-o pedeapsă anterioară, scrie Ziarul de Iași.

Economie 2024-06-27 13:59:52

Trei jurnaliști au fost răniți după ce în noaptea de 25 august, trupele ruse au bombardat orașul Kramatorsk din regiunea Donețk. Militarii ruși au lovit un hotel, în care se aflau jurnaliștii, anunță Vadim Filașkin, șeful Administrației regionale Donețk pe pagina sa de Telegram.

Economie 2024-08-25 13:13:22

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a acuzat Germania, marți, că a ignorat solicitările sale pentru tancuri Leopard și vehicule de luptă Marder și a spus că guvernul de la Berlin a oferit doar „temeri abstracte și scuze” pentru faptul că nu a furnizat armatei ucrainene acest echipamente militare, relatează Reuters.

Economie 2022-09-13 16:54:13