• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-07 14:07:29
  • Sursa:
Guvernul reglementeaza formularul e-DU pentru impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice Imagine

Guvernul anunță că a adoptat joi măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative în cazul persoanelor care obţin venituri extra-salariale. Este vorba despre formularul inteligent e-DU - declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu informaţiile deţinute de ANAF, potrivit Agerpres.

Astfel, formularul e-DU va fi precompletat cu informaţii privind veniturile acestor persoane, în vederea stabilirii CAS şi CASS, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

„O serie de modificări pentru reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor administrative în cazul contribuabililor persoane fizice care obţin venituri extra-salariale au fost aprobate de guvern printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului fiscal. Prin actul normativ se reglementează formularul inteligent e-DU - declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu informaţiile deţinute de ANAF privind veniturile înregistrate şi disponibile în baza de date a instituţiei. Măsura are în vedere determinarea automată a bazelor anuale de calcul pentru stabilirea CAS şi CASS datorate de persoanele fizice, în scopul unei mai bune colectări a acestora, prin reducerea şi eliminarea erorilor de calcul şi de declarare”, a explicat Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

El a menţionat că decizia de modificare şi simplificare a legislaţiei fiscale a fost luată în urma consultărilor Guvernului cu mediul de afaceri.

Premierul Marcel Ciolacu anunţase, joi, înaintea şedinţei de guvern, măsuri pentru reducerea birocraţiei în cazul românilor care obţin venituri extra-salariale, prin implementarea unui formular digital precompletat.

„Preluăm azi soluţiile rezultate din consultările noastre cu mediul de afaceri pentru reducerea birocraţiei şi simplificăm procedurile administrative în cazul românilor ce obţin venituri extra-salariale. Folosim un formular digital precompletat ca să uşurăm astfel munca tuturor”, spunea premierul.

Cei trei bărbaţi inculpaţi în cazul omorului care a avut loc în luna februarie la un hotel din Padina, judeţul Dâmboviţa, rămân în arest, după ce, luni, Tribunalul Dâmboviţa a decis prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv.

Economie 2024-04-08 18:33:36

Parlamentul European a anunţat marţi că a deschis o anchetă asupra Tatjanei Zdanoka, o eurodeputată neafiliată din Letonia, acuzată că din 2005, la un an după ce a ajuns în legislativul european, a început să spioneze pentru Rusia. Politiciana ar fi "apărat în mod deschis" poziţiile Moscovei, scrie The Insider într-un lung articol bazat pe schimburi de e-mail-uri între Zdanoka şi agenţi ruşi, incluzând "rapoarte explicite şi detaliate despre activitatea ei ca europarlamentar".

Economie 2024-01-30 15:59:21

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, susține că ajutorul militar pe care SUA îl oferă Ucrainei pentru a se apăra de invadatorii ruși este un „război hibrid” al SUA împotriva Rusiei și că acesta „se va sfârșit într-o umilință similară cu cea din Vietnam sau Afganistan”, relatează Reuters.

Economie 2024-04-22 10:49:15

Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei a constatat, într-un raport publicat joi, după ce a vizitat spitalele de psihiatrie din Bălăceanca, Botoşani, Obregia (Bucureşti) şi Socola (Iaşi), că în toate, cu excepţia Obregia, au fost consemnate cazuri de presupuse rele tratamente şi abuzuri verbale din partea personalului. Delegația a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente aplicate pacienţilor în special în secţia bărbaţi din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoşani, fiind vorba de lovituri cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte de către personalul auxiliar. Pentru a pune capăt relelor tratamente, CPT spune că este nevoie de măsuri de îmbunătăţire a formării personalului auxiliar, de creştere a efectivelor de personal din secţie şi de reducerea supraaglomerării. Totodată, delegaţia a vizitat, în premieră, Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Costâna şi Sasca Mică, judeţul Suceava, Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Dizabilităţi de la Păstrăveni, judeţul Neamţ, şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Mirceşti, judeţul Iaşi.

Economie 2023-10-05 13:21:18

Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă drepturile şi că le expropriază abuziv terenurile, a anunţat joi Camera de Comerţ a Africii de Sud în SUA (SACCUSA), potrivit agenţiei EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2025-03-20 21:02:51

Joi, 27 octombrie 2022, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 23 octombrie, Loteria Română a acordat peste 28.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1,35 milioane de lei.

Economie 2022-10-27 18:50:04

Fostul președinte al României, Ion Iliescu,  și fostul prim-ministru Petre Roman sunt inculpați în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General. Cei doi sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Economie 2025-01-15 16:19:20

Ministerul rus de Externe a denunţat, sâmbătă, noile sancţiuni americane împotriva sectorului energetic al Moscovei ca fiind o încercare de a afecta economia Rusiei, cu riscul destabilizării pieţelor globale, şi a declarat că ţara îşi va continua proiectele mari în domeniul petrolului şi gazelor. „Acţiunile ostile ale Washingtonului nu vor rămâne fără răspuns”, se arată în comunicatul transmis de MAE rus. 

Economie 2025-01-11 19:48:35