• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-09 07:30:13
  • Sursa:
Premierul Danemarcei, prima declaratie dupa ce a fost atacata pe strada Imagine

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, a declarat că se simte „tristă şi afectată“, dar „bine”, după ce a fost atacată vineri pe stradă în Copenhaga. Ea cere o perioadă de liniște alături de familie.

Biroul premierului danez a anunțat că Mette Frederiksen a fost dusă la spital pentru un control după incident, iar programul ei oficial de sâmbătă a fost anulat.

Într-un mesaj pe Instagram, Mette Frederiksen a mulţumit oamenilor pentru „multele, multele, multele mesaje de susţinere şi încurajare”, pe care le-a primit, pe care le-a numit „incredibil de emoţionante”, potrivit BBC, preluată de News.ro.

„Sunt întristată şi afectată de incidentul de ieri (vineri - n.r.), dar în rest sunt bine”, a scris ea.

Ea a adăugat că acum are nevoie de „linişte şi pace” şi de a fi alături de familia ei.

Un polonez în vârstă de 39 de ani, care a fost arestat, a apărut sâmbătă la Tribunalul din Frederiksberg pentru o audiere preliminară.

El a fost acuzat de violenţă împotriva unei persoane aflate în serviciul public şi îşi neagă vinovăţia, a relatat presa locală.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv până la 20 iunie, a anunţat poliţia din Copenhaga.

Un bărbat din Carolina de Nord a câştigat două milioane de dolari cu un loz răzuibil de 20 de dolari. În urmă cu mai puţin de doi ani, bărbatul mai câştigase un milion de dolari, la aceeași loterie, scrie CNN. Norocosul, care se numește Pharris Frank, a povestit că era plecat din oraș cu treabă în momentul în care s-a gândit să cumpere un loz.

Economie 2023-04-01 20:02:55

Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă, luni seară, după învestirea noului Guvern, că „România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri”. Aceasta a declarat că „Cetăţenii au spus prin vot că nu-i mai vor tot pe ei. Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”.

Economie 2024-12-23 22:50:58

În România, mai mult de patru din zece români în vârstă de cel puţin 15 ani au fumat 20 sau mai multe ţigări pe zi. Orice tip de fumat provoacă grave probleme de sănătate: tutun ars, încălzit, vapori.

Economie 2022-05-18 13:25:46

Germania prelungeşte până la 15 decembrie controalele temporare la frontierele cu Polonia, Cehia şi Elveţia, a anunţat luni Ministerul federal de Interne, transmite dpa, citată de Agerpres. 

Economie 2023-12-04 16:42:51

Digi24 prezintă primele imagini cu pregătirea pentru România a avioanelor F-16 cumpărate din Norvegia. Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie, primele aparate de zbor au primit însemnele naționale românești. În total, România a cumpărat 32 de avioane F-16 din Norvegia. Țara scandinavă le-a retras din activitate, pentru că le-a înlocuit cu F-35.

Economie 2023-11-29 19:30:08

România primește 260 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru trei proiecte de infrastructură, potrivit unui comunicat al europarlamentarului Adina Vălean, fost comisar european pentru transporturi, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-17 15:00:19

Alianța Nord-Atlantică îndeamnă statele membre europene să își sporească semnificativ numărul de sisteme terestre de apărare aeriană pentru a se pregăti pentru o potențială agresiune rusă.

Economie 2025-06-04 11:47:13

Primăria Capitalei vrea să schimbe regulile pentru trotinetele din aplicațiile de ride-sharing. De acum înainte, copiii cu vârste sub 14 ani nu vor avea voie să le conducă. De asemenea, sunt doar anumite condiții în care trotinetele pot fi parcate.

Economie 2023-10-31 15:10:46