Proiectul de la Sfântu Gheorghe nu este primul de acest gen. Fundația 'Studium" a mai construit un astfel de bloc pentru tinerii absolvenți și la Târgu Mureș, iar succesul de care s-au bucurat acolo i-a făcut să înceapă un nou proiect. "Aceste locuințe o să ajute medicii să rămână în țară. O să ajute efectiv să rămână pe locurile natale și să ajute oamenii care au nevoie de serviciile și de tot ceea ce au învățat domniile lor la facultate", afirmă Vass Levente, vicepreşedintele Fundaţiei "Studium".
Investiția de aici, făcută în mare parte de Guvernul Ungariei, i-a făcut pe unii oficiali să aducă acuze dure Guvernului ţării noastre. În timp ce ei plătesc impozite statului român, reuşesc să facă investiţii pe banii statului maghiar, afirmă autorităţile locale din Sfântu Gheorghe.
Blocul va avea 3 apartamente cu două camere și 3 cu o cameră, iar locatarii au dreptul să stea aici doar 4 ani. Condiţia este să aibă până în 35 de ani și să fie absolvenţi de Medicină.
