Un indiciu că în zonă s-a făcut negoţ şi acum câteva sute de ani stau oasele de animale şi cioburile de vase descoperite aici. La doar câţiva metri distanţă de această stradă medievală a fost dezgropat şi un zid de cărămidă.
Chiar dacă drumul medieval nu va putea fi conservat în totalitate, bucăţi din bârnele de lemn care îl alcătuiau acum patru sute de ani vor putea fi păstrate şi expuse, cel mai probabil, la Muzeul Banatului din Timişoara. Costurile lucrărilor la situl arheologic sunt suportate de autorităţi.
