„Sunt lucruri care vor decurge din modul în care își face fiecare ministru treaba. Nu este vorba despre ce doresc eu, e și despre ce vor colegii care m-au susținut. Dacă vor considera că trebuie să continui aici, și dacă se va ajunge la o anumită înțelegere pe această rotativă, care ministere, ce mă interesează este ca atunci când se va termina acest mandat să plec de acolo gândindu-mă că am făcut tot ce pot”, a declarat Sorin Grindeanu, la Interviurile Digi24.ro.
Recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că în luna mai 2023 se va face rotativa la guvernare, dar vor exista negocieri și pe ministere. Ciolacu a spus că o rotație prevedea ca PSD să ia Fondurile Europene, iar PNL să ia Ministerul Transporturilor, încă liderul social-democrat a spus că Marcel Boloș își face foarte bine treaba la Fonduri Europene și „ar fi păcat să stricăm ceva funcțional”. De asemenea, Ciolacu l-a lăudat pe Sorin Grindeanu, despre care spune că mișcă serios lucrurile la Transporturi.
Întrebat despre rotativă, Sorin Grindeanu a spus că nu există „semne de întrebare”: „E clar că va exista această rotativă la nivel de premier”, a spus acesta.
„Nu am niciun semn de întrebare că nu va fi această rotativă în mai 2023 și că Marcel Ciolacu nu va deveni prim-ministru, e votat de Partidul Social Democrat, nu avem semne de întrebare”, a mai spus prim-vicepreședintele PSD.
