• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-12 16:02:23
  • Sursa:
SUA ar putea aplica sanctiuni impotriva mai multor cetateni maghiari Imagine

SUA ar putea aplica sancțiuni împotriva mai multor cetățeni influenți din Ungaria, în contextul apropierii acestei țări de Rusia, au declarat surse diplomatice pentru publicația maghiară 444.hu.

Ambasadorul SUA la Budapesta, ​David Pressman, care s-a întâlnit luna trecută cu secretarul de stat Antony Blinken și alți oficiali de la Casa Albă pentru a discuta despre retorica anti-americană a mai multor politicieni maghari, a anunțat că va susține o conferință de presă miercuri după-amiază, când sancțiunile ar putea fi anunțate.

Potrivit Bloomberg, printre cei vizați s-ar putea număra și persoane importante din sistemul bancar al Ungariei.

Relațiile dintre Ungaria și SUA s-au deteriorat progresiv. În februarie, la o sesiune de strategie politică ținută cu ușile închise, premierul Viktor Orban ar fi numit SUA drept "unul dintre primii trei adversari" ai partidului său.

Declarația apare într-unul dintre documentele scurse de la Pentagon, potrivit Washington Post.

Orban a avut și numeroase postări pe rețelele de socializare în care, fără să-l nominalizeze pe președintele SUA, Joe Biden, afirma totuși că potențialul candidat republican la Casa Albă, Donald Trump, este "singura speranță pentru pace" în Ucraina.

444.hu notează că ezitările Ungariei de a ratifica aderarea Finlandei și Suediei la NATO au reprezentat "ultima picătură" pentru Washington.

De asemenea, Casa Albă devine tot mai iritată de poziția guvernului lui Orban față de războiul din Ucraina, mai scrie publicația.

Premierul ungar s-a plâns în mod repetat de presiunile externe care ar putea "târî Ungaria în război" și a preluat narativul rus conform căruia acordarea de arme regimului de la Kiev va duce la escaladarea conflictului.

Deși Orban a aprobat, în cele din urmă, sancțiunile impuse Rusiei, la Washington există "un sentiment în creștere că guvernul maghiar se joacă cu focul", scrie 444.hu citând un diplomat occidental care a vorbit sub condiția anonimității.

Un alt lucru care nemulțumește Washingtonul ține de tratamentul la care a fost supus ambasadorul David Pressman de când și-a preluat mandatul.

În februarie, acesta a fost criticat dur de ministrul de Externe, Peter Szijjarto, după ce a sugerat că guvernul maghiar ar trebui să trimită apelurile sale pentru pace și președintelui Vladimir Putin, în persoană.

Peter Szijjarto l-a acuzat atunci pe ambasador că se amestecă în treburile interne ale Ungariei.

De asemenea, Viktor Orban a luat în derâdere numele ambasadorului "Pressman" în discursul său despre starea națiunii, susținând că presează prea tare și afirmând că și-ar dori ca pe viitorul ambasador să nu îl cheme cumva Puccini (cu referire la cuvântul maghiar pentru puci).

De asemenea, David Pressman este frecvent ținta atacurilor în presa maghiară controlată de apropiați ai premierului Orban.

Într-un interviu de săptămâna trecută, Pressman a declarat pentru cotidianul Nepszava că administrația Biden vede campania de denigrare la care este supus drept un atac la adresa guvernului SUA.

Poliția Rutieră a fost sesizată duminică la ora 6.30 prin apel la 112 în legătură cu bărbatul lovit mortal de un șofer de autobuz. Cercetările în acest caz sunt coordonate de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3.

Economie 2023-04-16 15:57:17

Helene, un uragan de gradul 4 din 5, a intrat în statul american Florida în această noapte. Au fost anunțate rafale de o rară violență și cantități uriașe de apă care riscă să provoace inundații „catastrofale”. Este cel mai mare uragan din istorie care lovește nordul Floridei, relatează CNN.

Economie 2024-09-27 09:19:50

Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat vineri că partidul nu trebuie să răspundă ori „să dea socoteală” pentru faptele comise de un membru al său, când a fost rugată, la Digi 24, să comenteze recentul scandal în care președintele social-democrat al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins de DNA când lua mită de 1,2 milioane de lei.

Economie 2023-09-29 17:00:25

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni seara că Partidul Naţional Liberal nu poate să nu aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale, el subliniind că întotdeauna va susţine un candidat din partea PNL.

Economie 2024-02-12 23:53:01

O femeie din Minnesota și-a pierdut parțial vederea și, din neatenție, și-a expus întreaga familie la pericol de otrăvire cu mercur, cel mai probabil din cauza utilizării cremelor de înfrumusețare care conțin niveluri ridicate de substanță chimică toxică, potrivit unui raport obținut în exclusivitate de CNN.

Economie 2022-12-04 09:49:11

Zeci de percheziţii au loc luni dimineaţă, în judeţele Arad, Bihor, Brăila, Dolj şi Vrancea, într-un dosar de trafic de migranţi, 43 de persoane urmând să fie duse la audieri. Migranţii ar fi fost racolaţi, în principal, din Bucureşti şi Timişoara, din rândul celor care deţin permise de şedere/vize de muncă, iar ţările de destinaţie erau Italia, Austria sau Germania.

Economie 2024-01-22 10:16:24

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că România va deveni parte a Schengen, punctând că miza nu este data la care se va întâmpla acest lucru, ci intrarea în spaţiul de liberă circulaţie.

Economie 2022-12-20 14:43:39

E haos în aeroporturile din Europa, inclusiv în România. În prezent, mai multe zboruri au întârzieri uriașe, atât la Plecări, cât și la Sosiri. Din cauza curselor întârziate sau anulate, mulți turiști și-au ratat vacanțele.

Economie 2024-06-29 15:54:55