• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-30 20:16:40
  • Sursa:
Grindeanu, despre stadiul lucrarilor pe autostrada A7: Ma irita ca lotul 3 a ramas necontractat. Sper ca CNSC sa ne dea o solutie Imagine

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, joi, nemulţumirea cu privire la faptul că lotul 3 al autostrăzii A7 este încă necontractat, el arătând că speră ca o soluţie în acest sens să fie dată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în perioada imediat următoare.

"Pe A7, recunosc că mă irită faptul că ultimul lot, trei, spre Buzău, a rămas necontractat. În acest moment, ne aflăm într-o fază în care s-a contestat o clarificare pe care a cerut-o CNAIR celor care depun oferte, ceea ce mi se pare o tergiversare, pur şi simplu, a acestei operaţiuni de a încheia şi ultimul contract, dar eu sper ca cei de la CNSC, în perioada imediat următoare, să ne dea o soluţie, pentru că deja vorbim, cred, de vreo trei soluţii pe acest lot, de vreo două decizii ale instanţei şi am ajuns cu contractele semnate până la Paşcani. Anul ăsta sper să semnăm contracte şi Paşcani-Suceava, să reuşim să le scoatem la licitaţie (...) şi uite că lotul 3, pe proceduri şi pe chichiţe, ajungem să tot amânăm această semnare", a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.

Ministrul a arătat că pe loturile 1 şi 2 au fost dificultăţi din cauza gropilor de împrumut şi a şantierelor de descărcare arheologică.

"Cel puţin pe A7, lucrurile încep să se vadă. Ne aflăm pe lotul 2, între Ploieşti şi Buzău. Aici s-a ajuns cam pe la 13-14% progres, e vorba despre o asociere româno-bulgară. Au întâmpinat dificultăţi (...) legate de gropile de împrumut, de anumite descărcări arheologice, sunt vreo 7 situri arheologice în acest moment care mai trebuie să fie descărcate, de asemenea chestiuni care ţin de parte tehnică, de grinzi şi de alte lucruri (...). Cred că au pornit într-o formă bună. Sigur a fost şi această perioadă de iarnă în care lucrările nu au putut înainta într-un ritm susţinut. Mă aştept ca săptămânile viitoare, lunile viitoare, ritmul să fie din ce în ce mai mare. Ştiu ce se întâmplă şi pe lotul 1, unde sunt undeva 9-10% progres. Şi acolo exact aceleaşi probleme le întâmpină - descărcări arheologice, gropi de împrumut, ceea ce mă duce cu gândul, legat de gropile de împrumut, că lucrurile trebuie reglate de către CNAIR, în sensul de a cere anumite clarificări celor care au făcut proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate. Nu e posibil să ai gropi de împrumut la care pânza freatică să îţi apară la 70 de centimetri, astea sunt lucruri pe care cei care au făcut proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate şi au dat aceste soluţii trebuie să răspundă", a mai spus ministrul Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a verificat stadiul lucrărilor de pe Lotul 2 Ploieşti - Buzău al autostrăzii A7.

Sorin Grindeanu anunţa, la mijlocul lunii februarie, că peste 305 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) sunt în mod oficial în construcţie, în această perioadă. Autostrada Moldovei (A7) are 437 de kilometri, de la Ploieşti (Dumbrava/A3) şi până la Siret, la graniţa cu Ucraina. Traseul propus este: Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani - Suceava - Siret. De la Ploieşti până la Paşcani (circa 335 de kilometri), respectiv 13 loturi, a fost prinsă pe finanţare prin PNRR.

O consultare privind data comună de stabilire a Învierii Domnului poate avea loc doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a transmis Patriarhia Română într-un comunicat, ca urmare a declaraţiei recente a papei Francisc potrivit cărea Biserica Catolică este pregătită să accepte o dată unică a sărbătoririi Paştelui.

Economie 2025-01-28 16:52:27

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, pentru prima oară de când a aderat la UE, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și un portofoliu foarte important cel de Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, care va administra o cincime din bugetul Uniunii Europene și anume 235 de miliarde euro. Roxana Mînzatu va ocupa acest portofoliu și va fi unul dintre cei șase vicepreședinți ai CE.

Economie 2024-09-17 11:47:32

Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, a încercat să obțină permis de port-armă, însă. rând pe rând, și polițiștii și judecătorii au refuzat această solicitare. Motivul: este considerat un pericol public.

Economie 2024-12-11 18:09:37

Gramul de aur s-a scumpit marţi cu 2,9124 de lei (0,87%), până la o cotaţie de 336,2958 lei, înregistrând astfel o nouă valoare-record, potrivit datelor comunicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2024-04-02 13:55:12

Tinerii din Germania care urmează să împlinească vârsta majoratului vor primi un voucher în valoare de 200 de euro pentru activități culturale. Această măsură este adoptată deja în mai multe țări europene, precum Franța, Italia și Spania și urmărește să încurajeze tinerii să renunțe la statul în casă și să meargă la concerte sau la teatru, scrie The Guardian.

Economie 2022-11-15 19:07:50

Protestul de la Beijing față de Xi Jinping, o acțiune rar întâlnită împotriva liderului Chinei, a dus la o vânătoare online a unui bărbat despre care se crede că este autorul curajoasei acțiuni și care este numit pe rețelele sociale "eroul de pe podul Sitong".

Economie 2022-10-14 13:13:19

Magnatul presei conservatoare Rupert Murdoch a recunoscut în faţa justiţiei americane că televiziunea sa Fox News s-a făcut ecoul minciunilor lui Donald Trump şi ale partizanilor săi care afirmau la sfârşitul anului 2020 că prezidenţiale le-au fost furate, potrivit unui document judiciar dezvăluit luni seară, notează AFP.

Economie 2023-03-01 12:50:26

Victoria naționalei în meciul de debut la Campionatul European a trezit spiritul microbist al românilor, care caută acum bilete pentru următoarele meciuri. După principiul economiei de piață, unde este cerere mare, crește și prețul. S-a ajuns la o adevărată speculă pentru un loc pe unul dintre stadioanele din Germania.

Economie 2024-06-26 10:27:32