• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-26 20:56:34
  • Sursa:
Grecia a inregistrat „niveluri record” de emisii de dioxid de carbon pentru luna iulie, din cauza incendiilor de vegetatie Imagine

Grecia a înregistrat cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la incendiile forestiere din ultimele două decenii pentru luna iulie, a declarat miercuri observatorul european Copernicus, în condiţiile în care ţara se confruntă încă cu mai multe focare active, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pe baza datelor oferite de Serviciul de monitorizare a atmosferei al Copernicus (GFAS), „emisiile de la aceste incendii au fost cele mai mari pentru această perioadă în Grecia din ultimii 21 de ani”, potrivit unui comunicat al serviciului.

Începând cu 17 iulie, mai multe incendii au afectat în principal Attica, regiunea Atenei, şi insula Rodos, iar „emisiile de la aceste incendii au atins niveluri record”, „cu un total de o megatonă de emisii de dioxid de carbon între 1 şi 25 iulie, aproape dublul cantităţii record din iulie 2007”, conform aceleiaşi surse.

Mark Parrington, om de ştiinţă în cadrul Copernicus, a remarcat că "actualul val de căldură care afectează Grecia şi Marea Mediterană a crescut riscul de incendii de vegetaţie, ceea ce se reflectă în intensitatea mare a incendiilor de vegetaţie din jurul Mediteranei".

Copernicus „va continua să monitorizeze îndeaproape emisiile provenite de la incendii şi efectele potenţiale asupra calităţii aerului în regiune, deoarece mai sunt încă câteva săptămâni până la sfârşitul verii”, a adăugat el.

În ultimele săptămâni au avut loc incendii majore în ţările din bazinul mediteranean, din Portugalia până în Grecia, trecând prin Spania, Italia şi Algeria.

La sfârşitul lunii iunie, emisiile de dioxid de carbon de la incendiile istorice din Canada au depăşit deja recordul naţional anual, potrivit Copernicus, poluând aerul şi alimentând încălzirea globală.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că Executivul construieşte un ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, el arătând că nu mai putem continua în clădiri vechi de 60 de ani.

Economie 2024-03-21 13:00:11

Statele Unite iau în calcul să trimită în Ucraina vehicule de luptă blindate Stryker, în perspectiva unei ofensive ruse aşteptate în primăvara acestui an, au indicat două surse pentru Politico, deşi nu există încă o confirmare oficială de la Pentagon, informează Agerpres.

Economie 2023-01-10 17:27:04

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii, premierul a spus că va face „un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine”.

Economie 2024-05-13 18:51:31

Ucraina va fi până la urmă parte a Uniunii Europene, a spus ministrul francez pentru afaceri europene, marți, într-o încercare de a reasigura autoritățile de la Kiev că inițiativa pentru relații mai apropiate între blocul european și membrii aspiranți nu va însemna înlocuirea perspectivelor lor de aderare, relatează Reuters.

Economie 2022-05-24 23:16:15

Meterologii anunţă vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării, până vineri seară, fiind emise şi două avertizări cod galben. În zonele montane, rafalele vor depăşi 90 de kilometri la oră.

Economie 2024-03-27 10:23:22

Cinci persoane, printre care şi un copil de 9 luni, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut marţi, pe DJ 152 A, între localităţile Nazna şi Berghia, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Mureş.

Economie 2023-11-21 19:22:31

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, miercuri, că este „o tâmpenie” propunerea de a fi interzis TikTok în campania electorală pentru prezidenţiale, iar statul român este capabil acum să facă faţă unei provocări asemănătoare celei de la alegerile din noiembrie 2024 legată de reţelele de socializare, transmite Agerpres.

Economie 2025-03-27 00:02:24

Fostul președinte PNL Theodor Stolojan a declarat, vineri seară, la Digi24, că ruperea coaliției de guvernare ar fi „un act de iresponsabilitate”, deoarece înseamnă ca Comisia Europeană să nu mai aibă cu cine negocia planul pe 7 ani de zile care privește politica fiscal-bugetară și care trebuie să conducă la reducerea deficitului fiscal „undeva de la 7-8%, cât e în prezent, la sub 3% la sfârșitul anului 2031”.

Economie 2024-10-11 21:55:33