• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-04 17:57:56
  • Sursa:
Ghetarii din Muntii Alpi devin tot mai instabili si mai periculosi: „Aceasta vara ar putea deveni furtuna perfecta pentru ghetari” Imagine

Gheţarii din Munţii Alpi devin tot mai instabili şi mai periculoşi pe măsură ce temperaturile în creştere, asociate schimbărilor climatice, trezesc din somn aceste pături de gheaţă considerate mult timp inactive şi aproape fosilizate, informează Reuters.

Italia se confruntă cu un val timpuriu de căldură, iar atenţia opiniei publice s-a concentrat până acum asupra impactului produs de secetă asupra culturilor agricole din Valea fluviului Po, o regiune deosebit de fertilă.

Însă puţin mai la nord, Munţii Dolomiţi, o tragedie s-a produs duminică, atunci când un gheţar s-a prăbuşit pe muntele Marmolada, care, cu înălţimea sa de 3.343 de metri, este cel mai înalt pisc montan din acea regiune, ucigând cel puţin şapte persoane, potrivit celui mai recent bilanţ publicat de autorităţile italiene, citat luni după-amiază de DPA.

"Această vară din 2022 ar putea deveni furtuna perfectă pentru gheţari", a declarat Giovanni Baccolo, un cercetător specializat în analize de mediu şi profesor de glaciologie la Universitatea Milano-Bicocca, menţionând totodată absenţa zăpezii din timpul iernii şi începutul deosebit de fierbinte al verii din acest an.

"Nimeni nu ar fi putut să se aştepte ca un gheţar precum cel de pe Marmolada să reacţioneze în acest fel. Este un fel de fosilă climatologică, iar gheţarii precum cel de pe Marmolada sunt consideraţi 'placizi', ne aşteptam ca ei doar să se retragă", a adăugat cercetătorul italian, citat de Agerpres.

Temperaturile de pe vârful Marmolada, situate de obicei în jurul punctului de îngheţ pe timpul verii, au ajuns sâmbătă la valoarea de 10 grade Celsius, a anunţat weekendul trecut Luca Zaia, guvernatorul provinciei Veneto.

O uriaşă masă de gheaţă s-a prăbuşit în apropiere de Punta Rocca, pe o rută folosită de obicei de pasionaţii de drumeţii montane pentru a ajunge în vârful piscului Marmolada, au dezvăluit membrii unei echipe de salvamontişti din Munţii Alpi.

"Gheţarii de mare altitudine, precum Marmolada, sunt adeseori abrupţi şi se bazează pe temperaturi scăzute, sub pragul de zero grade Celsius, pentru a rămâne stabili", a declarat Poul Christoffersen, profesor de glaciologie la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

"Însă schimbările climatice înseamnă tot mai multă apă provenită din topirea gheţii, care eliberează o căldură ce încălzeşte gheaţa (formată dacă apa îngheaţă din nou) sau chiar mai rău decât asta: ridică gheţarul de pe roca aflată la baza lui şi provoacă o prăbuşire bruscă şi de neoprit", a adăugat el.

Profesorul Baccolo spune că pasionaţii de drumeţii care se îndreaptă spre regiunile montane pentru a scăpa de căldura verii ar trebui să fie atenţi în legătură cu zonele spre care se aventurează.

"Îi invit pe cei care merg spre regiuni montane înalte în această vară să dea dovadă de mai multă precauţie. Problema este că s-ar putea să nu mai fie suficient să 'citeşti' semnele unui gheţar aşa cum puteau fi ele interpretate până acum", a adăugat cercetătorul italian.

Nicușor Dan a fost surprins, cel puțin o dată, când participa la activități de campanie cu o mașină ce aparține de Primăria Capitalei. Legea le interzice candidaților să se folosească de resursele instituțiilor publice în timpul campaniei electorale.

Economie 2025-04-16 16:43:24

Avram Marius Gal, patronul unei firme din Cluj, care vindea burgeri cu foiţă de aur, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că, pe vremea când era consilier parlamentar, a promis unui om de afaceri că va interveni ca o companie de stat să achiziţioneze echipamente de protecţie împotriva COVID-19 de la firma acestuia.

Economie 2024-02-16 17:22:27

Europarlamentarii au propus, miercuri, un buget de aproape 201 de miliarde de euro, înainte de negocierile cu statele membre, fiind primul buget anual după revizuirea cadrului financiar multianual al UE. Astfel, bugetul UE pentru 2025 se va axa pe cercetare, sănătate, educație și climă.

Economie 2024-10-23 19:45:19

Ministerul rus al Apărării acuză Statele Unite că ar fi înmulțit căpușe în sud-estul Ucrainei cu scopul de a crește numărul de îmbolnăviri cu Boala Lyme a rușilor din zona de graniță, scrie presa rusă.

Economie 2022-07-08 12:02:53

Vremea ar putea sta la baza tragediei aviatice din Brazilia. O spun experții după ce au analizat imaginile dramatice care surprind prăbușirea aeronavei. Aproape 2 minute, avionul a fost în picaj liber. Motoarele par să funcționeze, totuși, piloții nu reușesc să ridice aparatul de zbor care se lovește de sol și ia foc într-un cartier rezidențial din Sao Paulo.

Economie 2024-08-10 20:22:57

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, susține că a sfinţi autoturismele reprezintă un obicei creştinesc, în cartea de slujbe a preoţilor existând, conform acestuia, rugăciuni pentru sfinţirea obiectelor. „Cum sfinţim casa, sfinţim şi maşina”, a spus Teodosie, citat de news.ro.

Economie 2024-09-15 23:06:44

Infarctul miocardic reprezintă una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare. Din păcate, este cauză majoră de morbiditate şi mortalitate în lume. Vorbim astăzi despre complicațiile mecanice ale infarctului miocardic acut cu dr. Elena Nechifor, medic specialist în Chirurgie cardiovasculară.

Economie 2022-06-08 11:31:45

Cotaţia grâului la bursa de la Chicago a continuat să scadă luni, graţie preţurilor mici oferite la grâul din Rusia şi alte state din bazinul Mării Negre, astfel că pe ansamblul lunii februarie se prefigurează cea mai amplă scădere înregistrată după luna noiembrie, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Economie 2023-02-27 16:59:01