• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-09 13:40:50
  • Sursa:
Geopolitica arunca in umbra cresterea economica a Europei de Est Imagine

Europa de Est dă semne de redresare, având drept principale motoare ale avansului economic creșterea salariilor și consumul privat. Potrivit unei recente “prognoze de vară” realizată de Institutul Viena pentru studii economice internaționale (wiiw), majorarea accentuată a salariilor reale în statele Central și Est-Europene stimulează consumul, chiar dacă o parte considerabilă din venitul suplimentar este destinată economisirii, tendință semnalată de autorii studiului citat ca fiind deosebit de evidentă în țările membre UE din regiune, acestea demonstrând astfel o reziliență în fața constrângerilor din Uniune.

Cu toate acestea, riscurile geopolitice și crizele sectoriale - precum cele din industria germană - sunt obstacole semnificative. Sectorul industrial rămâne în recesiune; mai ales statele de la Vișegrád – Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria – se resimt cel mai serios, fiind afectate de dependența considerabilă de industria germană. În pofida acestor dificultăți, Institutul citat prognozează cu optimism o creștere medie de 2,6% pentru membrii UE din regiune în 2024, cu o creștere anticipată la 3% în 2025. Polonia se remarcă drept lider în termeni de creștere economică între membrii estici ai UE, cu prognoze de 3,3% în 2024 și 3,6% în 2025. România și Croația vor înregistra, de asemenea, o creștere robustă de 3,0% în 2024, sprijinite de fondurile NextGenerationEU și, în cazul Croației, de turismul înfloritor.

Însă, umbrind perspectivele economice optimiste, riscurile geopolitice sunt cele care amenință cu destabilizarea regiunii. Orice schimbare majoră în echilibrul puterii globale are repercusiuni profunde asupra economiilor naționale. Pentru Europa de Est, două scenarii geopolitice sunt considerate a fi deosebit de alarmante: o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA și instabilitatea și incertitudinea politică apărute după ultimele alegeri în Franța.

În primul rând, prin politica sa externă imprevizibilă și orientată spre protecționism, Donald Trump este considerat o amenințare majoră pentru stabilitatea economică globală. O victorie marca Trump ar putea intensifica războiul comercial cu China și chiar ar putea genera un nou conflict economic cu Uniunea Europeană. Iar economiile mici și deschise din Europa Centrală și de Est, care depind în mare măsură de comerțul internațional, ar fi printre cele mai afectate. În plus, politica lui Trump de a pune la îndoială garanțiile de securitate ale SUA pentru Europa ar putea eroda încrederea investitorilor în regiune. Iar analiștii wiiw notează că această incertitudine ar putea conduce la retragerea investițiilor și la o destabilizare economică care ar submina creșterea anticipată pentru 2024.

În al doilea rând, ascensiunea la putere a extremei dreapta în Franța părea că încurcă și mai mult situația geopolitică, dar asta nu a fost de ajuns: alegerile de duminică 7 iulie - al doilea tur - au adus și mai multă incertitudine cu privire la guvernarea Franței și la agenda ei externă. Mai mult ca sigur, Marine Le Pen - cunoscută pentru pozițiile sale eurosceptice și pro-ruse - ar fi redus sprijinul Franței pentru Ucraina. Nu se știe încă dacă alianța stângii -surprinzătoarea câștigătoare în scrutinul de duminică - va reuși să formeze o coaliție de guvernare și nu se știe nici care va fi opțiunea viitorului guvern de la Paris cu privire la abordările de politică externă și mai ales cu privire la Ucraina.

Dar indiferent cine va guverna Franța, o diminuare a ajutorului oferit Ucrainei va fi catastrofal pentru o țară deja sfâșiată de război și dependentă de ajutorul occidental pentru a supraviețui economic. Ucraina se confruntă cu un deficit bugetar de 18% din PIB și o scădere a sprijinului internațional ar putea să împingă țara într-o criză mai profundă și prelungită. Ucraina este grav afectată de distrugerea infrastructurii energetice de către loviturile aeriene ruse. Lipsa unei infrastructuri energetice funcționale îi pune în pericol redresarea economică, subliniind necesitatea unui sprijin occidental continuu și adecvat. În contrast, economia Rusiei ia avânt, deși funcționează la limitele capacității sale. Creșterea economică a Rusiei este susținută de cheltuielile guvernamentale masive pentru război și de creșterea salariilor datorată deficitului de forță de muncă. Doar amenințarea sancțiunilor SUA împotriva țărilor terțe care ajută Rusia să ocolească sancțiunile occidentale mai reprezintă un risc major pentru viitorul economic al țării. Iar agravarea semnificativă a situației economice și a războiului din Ucraina are impact semnificativ și asupra economiilor țărilor din regiune.

În fața acestor amenințări, liderii din regiune trebuie să adopte măsuri pentru a sprijini avansul economiei și stabilitatea regională. E nevoie de diversificarea partenerilor comerciali, de întărirea legăturilor regionale și de investiții serioase în securitatea energetică.

Ca să reușească să traverseze apele tulburi, Europa de Est trebuie să scoată la lumină umbrele ce pândesc în spatele anunțatei creșteri economice.

Reprezentantul Carolinei de Sud, Joe Wilson, elaborează un proiect de lege prin care solicită ca Donald Trump să apară pe o nouă bancnotă de 250 de dolari, pentru a onora realizările financiare ale președintelui, informează The Independent. Aceasta este cea mai recentă încercare a republicanilor de a aduce un omagiu președintelui, deși legea federală interzice apariția oricărei persoane care este în viață pe o monedă americană.

Economie 2025-02-27 14:57:08

Confuzie și diagnostic neclar în cazul fetiței de cinci ani cu insuficiență hepatică, care a decedat în ciuda transplantului de ficat prin care a trecut. Medicii spun acum că ea nu suferea de boala Wilson, așa cum anunțaseră după ce au respins posibilitatea hepatitei de origine necunoscută. Însă nu știu exact ce boală a dus-o până la stadiul de ciroză. După transplantul de ficat, starea copilei s-a îmbunătățit pentru foarte scurt timp. 

Economie 2022-05-19 09:49:55

Un camion s-a răsturnat, vineri, de pe un pasaj rutier pe calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea, două persoane primind îngrijiri medicale. Traficul feroviar a fost blocat complet între Călimăneşti şi Lotru, iar cel rutier s-a desfăşurat alternativ pe centura Călimăneşti.

Economie 2025-05-16 17:24:36

O femeie l-a reclamat de mai multe ori la poliție pe iubitul ei gelos și agresiv, însă nu a fost luată în serios. La scurt timp, a fost găsită moartă, fiind înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit pentru friptură.

Economie 2024-06-05 13:51:32

Doi adolescenţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce foloseau aparate cu electroşocuri într-o staţie de autobuz din Târgovişte pentru a intimida trecătorii, informează, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa.

Economie 2022-10-05 10:23:41

În săptămânile dinainte ca Vladimir Putin să îl înlocuiască pe ministrul său al apărării, Serghei Șoigu, serviciul de securitate al Rusiei a desfășurat mai multe anchete de corupție împotriva unor oficiali cu funcții înalte din minister, care arată că balanța puterii se înclină tot mai mult în favoarea FSB-ului, în timp ce armata pare cuprinsă de haos, scrie The Guardian.

Economie 2024-05-28 10:23:37

O femeie de 32 de ani a fost rănită grav, vineri seara, după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un parapet şi s-a răsturnat, accidentul având loc pe DN64, la Râureni, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Economie 2022-12-30 22:31:59

Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancţiuni occidentale, a fost vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar, unde fusese sechestrat în martie, a anunţat marţi autoritatea judiciară maritimă a acestei enclave britanice. Nava de 72 de metri valorează în mod normal 75 milioane de dolari, astfel că ofertele de cumpărare nu au fost puține.

Economie 2022-09-27 20:09:12