Pe lângă ura și polarizarea din societățile noastre, trăim o perioadă în care frica pare să fie principalul instrument al politicilor publice: frica de eșec, frica de droguri, frica de generația care vine. Și totuși, dacă privim atent la modelele din alte state, descoperim că antidotul fricii este chiar comunitatea din jurul nostru.

Modelul de prevenire islandez

În anii ’90, Islanda era o societate în derivă: adolescenți prinși în alcool și droguri, părinți neputincioși, instituții care nu mai găseau soluții. Nu vă sună cunoscut? Răspunsul lor a fost să reconstruiască legătura dintre tineri, familie și comunitate.

Au ridicat vârsta minimă de cumpărare a alcoolului la 20 de ani și a tutunului la 18 ani, interzicând complet publicitatea. Au introdus ore de «stingere» care limitau timpul petrecut de copii și adolescenți pe stradă după anumite ore. Au investit masiv în cluburi sportive, culturale și muzicale, oferind vouchere subvenționate pentru ca fiecare copil să poată participa la activități extracurriculare. Au mobilizat părinții prin campanii naționale și implicarea asociațiilor de părinți, iar prin sondaje anuale au monitorizat comportamentele de risc, ajustând constant politicile.

Da, există și un contraargument: Islanda este o insulă izolată, cu o populație comparabilă cu un județ din România. Și totuși, după 20 de ani, rezultatele sunt clare: minime istorice în consumul de alcool, tutun și droguri la tineri, performanțe sportive remarcabile raportat la populație și un model de prevenire exportat deja în țări precum Chile, Cehia sau Spania, unde dă rezultate.

Dar noi nu ne comparăm cu Islanda, nu-i așa? Nu suntem pe o insulă. Să ne uităm la Portugalia.

La începutul anilor 2000, Portugalia era copleșită de consumul de heroină. În loc să continue războiul împotriva propriilor cetățeni, a ales să recunoască fragilitatea și să o transforme în politică publică. Dezincriminarea consumului nu a însemnat permisivitate. Portughezii au început să privească oamenii nu ca pe «probleme», ci ca pe ființe care au nevoie de sprijin. În Portugalia, sănătatea a luat locul pedepsei, iar rezultatul a fost nu doar statistic, ci și profund uman.

Să nu confundăm dezincriminarea cu legalizarea! Traficul, producția și distribuția sunt în continuare infracțiuni penale, sancționate sever. Diferența se face în privința consumatorilor. În prezent, dacă ești prins cu droguri asupra ta în Portugalia, poliția le confiscă. Ulterior, cazul ajunge la o comisie de descurajare, care poate dispune: (1) un avertisment, (2) amenzi administrative, (3) măsuri educaționale sau obligația de prezentare periodică, ori (4) trimiterea către tratament și servicii sociale.

Modelul „zero toleranță”? Să mergem spre nord, în Suedia.

Politica Suediei în domeniul drogurilor are ca obiectiv declarat «o societate liberă de droguri» și se bazează pe o linie restrictivă. Consumul și posesia pentru uz personal constituie infracțiuni penale, pedepsite cu amendă sau cu până la șase luni de închisoare, iar traficul de droguri este sancționat sever, pedepsele putând ajunge până la închisoare pe viață în cazurile grave. Poliția are dreptul să efectueze teste antidrog rapide, inclusiv în școli sau la locul de muncă.

Statul suedez investește masiv în prevenție și educație, promovând în școli campanii antidrog și programe pentru părinți, cu un mesaj central axat pe abstinența completă. Din punct de vedere statistic, prevalența consumului este printre cele mai mici din UE; în schimb, mortalitatea asociată drogurilor este una dintre cele mai ridicate, cu aproximativ 70 de decese la un milion de locuitori, față de media europeană de 15–20.

Revenind acasă, avem și modele, și date. România poate alege din nenumărate variante testate în alte țări sau poate să traseze o nouă paradigmă de politici publice, adaptată la contextul cultural național. Cu condiția să înțelegem că nu putem proteja viitorul doar prin ziduri, ci prin încredere.

Cum ar trebui să arate această încredere în România? La asta lucrăm acum, iar eu cred cu tărie că decizia trebuie să aibă la bază o consultare serioasă cu societatea. Un lucru este clar: o comunitate cu mai puține adicții, de la droguri până la jocuri de noroc, este o comunitate mai sănătoasă și mai puternică.