• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-27 20:46:05
  • Sursa:
Fost judecator CCR, despre posibilitatea anularii primului tur al alegerilor prezidentiale: „Curtea nu judeca in abstract” Imagine

„Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise,” a declarat la Digi24 fostul judecător al Curţii Constituţionale a României, Petre Lăzăroiu.

 

„Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună „domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva. Am crezut că e vorba de asta, dar am ajuns să cred, să văd, că e vorba de altceva”. Deci nu, nu chestiuni de ordin general, ci trebuie aduse nişte argumente concrete, probe”, a declarat Petre Lăzăroiu.

Despre decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă, Petre Lăzăroiu a declarat că a fost „o decizie nefericită”.

„A fost o decizie nefericită, eu am spus-o încă de atunci şi o spun în continuare că nu asta era decizia. Şi acum se văd consecinţele, că noi culegem consecinţele acestei decizii. Am eliminat un candidat pentru că ni s-a părut nouă că nu este demn să fie preşedinte al României. Dar nu ăsta era rolul Curţii. Rolul Curţii era să vadă dacă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat sunt îndeplinite de candidatul Şoşoacă. Îmi pare rău să o spun, eu n-am nicio susţinere pentru acest candidat, dar una-i una, alta-i alta, democraţia nu înseamnă asta. Democraţia înseamnă să îndreptăm neregulile”, a precizat Lăzăroiu.

Doi candidați la alegeri, Sebastian Popescu și Cristian Terheș, au depus la Curtea Constituțională cereri de anulare a primului tur de scrutin al prezidențialelor. Cele două contestații vor fi judecate joi. Rezultatul alegerilor de duminica trecută a fost stabilit în urma unei fraude comise de Călin Georgescu, acuză Sebastian Popescu, în contestația depusă la CCR obținută de digi24.ro.  Cristian Terheș  a spus că mai mulți lideri USR, dar și alți politicieni sau lideri de opinie au făcut campanie pentru candidata Elena Lasconi, deși procesul de votare nu se încheiase încă în SUA și Canada, din cauza diferenței de fus orar,  lucru interzis de lege. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului se află analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

 

Este a treia zi în care elicopterul Black Hawk intervine ca să stingă incendiul de vegetație care a mistuit zeci de hectare de pădure din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Pompierii se luptă cu flăcări de mai bine de 72 de ore. Cel mai probabil focul ar fi pornit de la țigară nestinsă, au spus surse din anchetă pentru Digi24.

Economie 2025-04-20 12:04:22

Coreea de Nord condamnă incursiunea Ucrainei în Rusia ca fiind un act de teroare de neiertat, susţinut de Washington şi Occident. Presa nord-coreeană scrie că Phenianul va fi mereu alături de Kremlin în încercarea de a proteja suveranitatea Federației Ruse.

Economie 2024-08-18 16:44:59

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că intenţionează să majoreze tarifele la importurile străine de oţel şi aluminiu de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra producătorilor mondiali de oţel şi adâncind războiul comercial, relatează Reuters.

Economie 2025-05-31 07:50:48

Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 va avea loc duminică, 18 mai. Conform calendarului oficial, românii din diaspora vor putea vota timp de trei zile, la orice secție de votare din străinătate, indiferent dacă au sau nu reședința în afara țării.

Economie 2025-05-15 07:00:23

Un nou scandal a avut loc în această seară în Parlament, când deputații Dan Tanasă (AUR) și Daniel Ghiță (PSD) au mers la grupul parlamentarilor UDMR și s-au luat la ceartă cu aceștia. De asemenea, Ghiță l-a tras de ureche pe un deputat USR pe holul Parlamentului.

Economie 2023-12-19 22:06:12

Din ce în ce mai mulți români apelează la servicii medicale private. O dovedesc și studiile: conform unui sondaj publicat la finalul anului trecut, de exemplu, puțin peste jumătate dintre adulții din mediul urban (56%) din țara noastră utilizaseră, în ultimele 12 luni, atât servicii medicale publice, de stat, cât și servicii medicale din mediul privat.

Economie 2024-05-09 11:42:18

Doi bărbaţi au murit într-un incendiu forestier care a necesitat evacuarea mai multor sate şi care continua să facă ravagii şi în ziua de luni în apropiere de oraşul Corint, situat la o distanţă de 140 de kilometri vest de Atena, au anunţat autorităţile din Grecia, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-30 11:25:57

Premieră în Cluj-Napoca. Din această săptămână, polițiștii rutieri aplică amenzi pe... tabletă. Este vorba despre un priect-pilot. Agenții au fost dotați cu tablete și imprimante mobile, pentru a putea tipări procesele verbale. Prima amendă a fost aplicată unui șofer care nu purta centura de siguranță.

Economie 2024-09-04 21:14:43