• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-03 08:00:10
  • Sursa:
Fortele Armate si prietenia dintre Italia si Romania in slujba libertatii, pacii si democratiei Imagine

Pe data de 4 noiembrie, Italia sărbătorește Ziua Unității Naționale și Ziua Forțelor Armate. La această dată ne amintim de armistițiul de la Villa Giusti, intrat în vigoare la 4 noiembrie 1918, care a ratificat întoarcerea oraşelor Trento și Trieste în patria italiană la sfârșitul Primului Război Mondial. Astfel, printr-un omagiu al sutelor de mii de soldați și civili, s-a realizat procesul de unitate națională început în epoca curentului Risorgimento.

Instituțiile italiene celebrează importantul eveniment, așa cum se obișnuiește, și în România, comemorându-i în special pe cei 1750 de soldați italieni căzuți la datorie, care se odihnesc în cimitirul militar Ghencea, din București. Ţările noastre se mândresc cu relații bilaterale excelente și complexe, care întreţin un Parteneriat strategic consolidat de lungă durată. Avem un interschimb economic și comercial intens și echilibrat: suntem al doilea partener al României, atât ca exportator, cât și ca importator. Numărul companiilor italiene active în această ţară depăşeşte cifra de douăzeci și trei de mii, dintre care multe sunt prezente cu investiții semnificative în aproape toate sectoarele economice. Comunitatea românească numeroasă și bine integrată din Italia constituie un punct forte și o moștenire extraordinară de contacte, cunoștințe și legături sociale și culturale. În plan politic, suntem pe punctul de a aproba o nouă declarație privind Parteneriatul strategic, care va da un impuls suplimentar cooperării sectoriale în multe domenii. În acest cadru de relații profunde și diversificate, sfera securității și apărării nu este exclusă.

Italia consideră România un partener european și atlantic de importanță primordială. Într-o etapă de dezbatere aprinsă în cadrul NATO și UE privind evoluţiile unor strategii comune pentru securitate și stabilitate regională și globală, cultivăm un dialog constant cu România ca actor important în zona de sud-est a Alianței, într-o poziție strategică, într-o regiune caracterizată nu doar de războiul aflat în desfășurare în Ucraina, ci și de alte conflicte și alţi factori externi de instabilitate, care de la Marea Neagră până Mediterana de est și Orientul Mijlociu s-au extins spre Africa. Italia și-a oferit sprijinul tangibil, cel mai recent, prin operațiunile NATO de poliție aeriană din ultimii trei ani la baza de la Mihail Kogălniceanu, de lângă Constanța. Femeile și bărbații din Forțele Aeriene Italiene au contribuit până în luna iulie a acestui an la securitatea spațiului aerian românesc, a Mării Negre și a întregului flanc de sud-est al Alianței. O perioadă în care soldații noștri au efectuat și clown therapy la spitalul de oncologie pediatrică din Constanţa și au donat aparaturi medicale, au desfăşurat și activități caritabile și vizite la centrul de tip familial pentru copii Don Bosco din Constanţa, care acordă asistenţă unui număr de circa 300 de copii aflați în condiții dificile. În 2025, Italia va fi prezentă în România cu un nou Task Force Air.

Această apropiere dintre cele două țări din sectorul apărării a fost demonstrată și de contactele recente la nivel politic. Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto l-a primit în urmă cu o lună la Roma pe omologul său român Angel Tîlvăr, care i-a transmis felicitări pentru profesionalismul demonstrat de soldaţii italieni în România și solicitarea unei ulterioare întăriri a prezenței militare italiene în România. De asemenea, Italia intenționează să fie alături de București şi pentru a aprofunda tot mai mult oportunitățile de cooperare industrială din sectorul apărării, având în vedere nevoia comună de modernizare a dispozitivelor militare pentru a le adapta la noile provocări cu care se confruntă Alianța Atlantică, având convingerea că industria italiană poate aduce o contribuție de calitate la o autonomie strategică europeană din ce în ce mai însemnată în acest sector crucial.

Femeile și bărbații în uniformă se dedică protejării instituțiilor noastre și valorilor libertății, păcii și dezvoltării democratice pe care acestea le întruchipează, atât în ​​țară, cât și în străinătate. Pacea este o „valoare care trebuie cultivată și păstrată”, după cum a reamintit Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Acest lucru este și mai adevărat în fața agresiunii ruse împotriva Ucrainei, care „ne cheamă la responsabilitatea de a afirma concret convingerile noastre, subliniind nevoia de a proteja, împreună cu Aliații noștri, principiile pe care se bazează cooperarea internațională”. Cuvintele Președintelui Republicii sunt un ghid și în raport cu actualul conflict declanșat de agresiunea Hamas împotriva Israelului, în care este necesar să se acţioneze pentru evitarea unei escaladări regionale și să se lucreze pentru crearea coridoarelor umanitare în Gaza.

România, granița de est a Alianței Atlantice și a UE, va putea continua să se bazeze pe deplin pe Italia. Italia nu va înceta să investească într-un parteneriat cu spectru larg și bazat pe un principiu de egalitate cu România.Trăiască Forțele Armate, trăiască Italia! Trăiască relațiile dintre Italia și România!

Cu o traiectorie profesională care l-a purtat pe trei continente, Kostas Salvaras, Area Vice President South-East Europe Cluster în cadrul Philip Morris International (PMI), este responsabil pentru una dintre cele mai strategice regiuni ale companiei Europa de Sud-Est.

Economie 2025-02-04 18:17:36

Apar detalii șocante în ancheta crimei din Oradea, unde o femeie de 31 de ani a fost găsită moartă, marți dimineața, într-o remorcă dintr-o parcare de cartier. Bărbatul care a sunat la 112 să anunțe "mirosul înțepător" locuia, de fapt, cu victima, spun sursele Bihoreanul. După audieri, trei persoane au fost reținute pentru omor - bărbatul care a alertat autoritățile, concubina acestuia și o altă femeie. În paralel, sora victimei, găsită în stare gravă într-un apartament din oraș, e la spital și primește îngrijiri medicale. 

Economie 2024-06-11 21:33:47

ACTUALIZARE Forţele de securitate ruseşti au luat cu asalt, vineri, o închisoare din Volgograd pentru a elibera ostaticii capturaţi de deţinuţi înarmaţi cu cuţite care s-au identificat ca fiind militanţi ai Statului Islamic, potrivit The Moscow Times. 

Economie 2024-08-23 19:49:02

Premierul României, Marcel Ciolacu, i-a răspuns luni seară, la emisiunea „Jurnalul de Seară”, președintelui USR, Cătălin Drulă, la întrebarea adresată de acesta în cadrul „Săptămânii președinților”, săptămână în care liderii partidelor parlamentare pun întrebări omologilor invitați la Digi24.

Economie 2023-12-11 22:56:31

Rusia nu are nicio intenţie de a-şi modifica frontiera maritimă în Marea Baltică, nici zona sa economică exclusivă sau platoul continental, a declarat o sursă „militaro-diplomatică” rusă agenţiilor ruse de presă, citate miercuri de Reuters, potrivit Agerpres. Reacția vine după ce pe portalul juridic al guvernului de la Moscova a fost publicat un proiect de decret referitor la ajustarea coordonatelor acelei frontiere maritime, document care între timp a fost şters.

Economie 2024-05-22 17:24:37

Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat că Rusia a transferat în jur de 50.000 de militari în regiunea Kurk, trupe care au fost mutate din alte regiuni ale frontului ucrainean, informează Kyiv Independent. 

Economie 2024-10-11 11:01:51

Ziua de 8 martie 2023 va rămâne o zi specială pentru o mămică din Botoșani. Femeia a născut un băiețel perfect sănătos, chiar în ambulanța care o ducea la spital. În total, 8 copii s-au născut în Botoșani de Ziua Femeii: 4 fetițe și 4 băieți, scrie botosaninews.ro.

Economie 2023-03-09 15:27:38

Uniunea Europeană urmează să furnizeze ajutor umanitar suplimentar în valoare de 5,2 milioane de euro Libiei, ţară afectată grav de inundaţii în ultimele săptămâni, transmite luni DPA, citată de Agerpres.

Economie 2023-09-18 15:32:28