• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-03 15:01:37
  • Sursa:
Focul care arde neincetat de 4.000 de ani. Nu se stinge nici cand ploua sau ninge Imagine

„Muntele care arde”, aflat în peninsula Absheron din Azerbaidjan, a primit acest nume din cauza unui foc care arde neîncetat, relatează CNN.

Focul care arde neîncetat de 4.000 de ani. Foto: Getty Images Deschide galeria foto

„Acest foc arde de 4.000 de ani și nu s-a stins niciodată. Nici chiar ploaia, zăpada, vântul nu îl sting”, spune spune Alieva Rahila, ghid turistic la versantul Yanar Dag.

Efect secundar al rezervelor abundente de gaze naturale ale țării, care uneori se ajung la suprafață, Yanar Dag este unul dintre numeroasele focuri alimentate din subteran și care i-au fascinat și înspăimântat pe oameni de-a lungul mileniilor.

Exploratorul venețian Marco Polo a scris despre fenomenul misterios când a trecut prin Azerbaidjan în secolul al XIII-lea. Alți comercianți de pe Drumul Mătăsii au adus veștile despre flăcări în călătoriile lor prin alte țări.

Acesta este motivul pentru care țara și-a câștigat supranumele de „țara focului”.

Astfel de focuri au fost numeroase în Azerbaidjan, dar pentru că au dus la o reducere a presiunii gazului în subteran, interferând cu extracția comercială a gazelor, majoritatea au fost stinse.

Yanar Dag este unul dintre puținele exemple rămase și poate cel mai impresionant.

La un moment dat, a jucat un rol cheie în vechea religie zoroastriană, care a fost fondată în Iran și a înflorit în Azerbaidjan în mileniul 1 î.Hr.

Pentru zoroastrieni, focul era o legătură între oameni și lumea supranaturală și un mediu prin care se pot dobândi înțelegerea și înțelepciunea spirituală. Este purificator și susține viața și este o parte importantă a ritualului religios.

Astăzi, cei mai mulți turiști care ajung la Yanar Dag vin mai degrabă pentru spectacol decât pentru împlinire religioasă.

Experiența este cea mai impresionantă noaptea sau iarna. Când ninge, fulgii se dizolvă în aer fără să atingă pământul, spune Rahila.

Jurnalista argentiniană Dominique Metzger, aflată în această perioadă în Qatar pentru Cupa Mondială 2022, a reclamat că a fost jefuită în timpul unei transmisiuni în direct pe care o făcea de la Doha pentru canalul TN din Argentina.

Economie 2022-11-22 11:18:26

Campionul olimpic la înot David Popovici a decis să îşi doneze echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru a strânge 115.000 de euro, sumă necesară construcţiei unei case familiale ce va primi copiii cu nevoi speciale din ultimul centru de plasament din Sectorul 5, Bucureşti.

Economie 2024-09-30 14:01:13

Viceprim-ministra guvernului Republicii Moldova, Cristina Gherasimov, a declarat, marţi, că ţara sa va dubla în perioada următoare eforturile în vederea aderării la UE, exprimându-şi convingerea că procesul de extindere al Uniunii trebuie să se bazeze pe meritele fiecărui stat candidat.

Economie 2024-07-24 19:55:19

Tribunalul Vaslui a amânat, pentru marţi, luarea unei decizii cu privire la prelungirea arestului preventiv în cazul fostului lider al PSD Vaslui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită.

Economie 2023-12-18 17:15:13

La o săptămână de proteste violente în Georgia, mai mulți participanți din cadrul manifestațiilor proeuropene au povestit despre modul în care au fost bătuți de forțele de ordine în timpul demonstrațiilor. CNN a vorbit cu câțiva dintre cei care au avut parte de acte de violență în timpul protestelor, iar mărturiile sunt șocante. 

Economie 2024-12-06 13:35:03

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat luni, cu prilejul Zilei Victoriei aliaţilor împotriva Germaniei naziste, că va iniţia demersurile de recunoaştere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării şi în România, alături de partenerii trans-atlantici ai ţării noastre, potrivit News.ro.

Economie 2023-05-08 17:56:16

Operatorul polonez de conducte Pern a detectat marți seara o scurgere la o linie a conductei Drujba, care transportă petrol din Rusia către Europa. Problema a fost detectată într-o secțiune a conductei la aproximativ 70 km de orașul central polonez Plock.

Economie 2022-10-12 10:30:27

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vine cu precizări după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat vineri, 17 ianuarie, motivarea deciziei în urma căreia imobilul din Str. Gheorghe Magheru din Sibiu, care a fost deţinut, printre alţii, şi de Carmen Iohannis intră în proprietatea statului român.

Economie 2025-01-17 22:03:34