Candida auris, o ciupercă periculoasă și rezistentă la tratament, continuă să facă victime la Spitalul Floreasca din Capitală. Un nou focar a fost confirmat în secția ATI 1, diferită de cea a centrului de arși unde au apărut primele cazuri. Potrivit documentelor consultate de Digi24, patru pacienți, două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 63 de ani, se află în izolare, în timp ce reprezentanții spitalului susțin că aceștia sunt doar purtători, nu infectați. Managerul unității și conducerea DSP București au fost convocați la Ministerul Sănătății, iar ministrul Alexandru Rogobete a anunțat ulterior că va sesiza Parchetul, deoarece „rezultatul este de natură penală”.
ACTUALIZARE 16.01 Ministrul Sănătății sesizează Parchetul după rezultatele controlului la Spitalul Floreasca, unde s-au înregistrat cazuri de infectare cu o ciupercă periculoasă.
„În urma ultimului control pe care l-am dispus Direcției de Sănătate Publică pentru a verifica modul de autorizare a centrului de arși, rezultatul este, din păcate, de natură penală și voi sesiza Parchetul în această situație. În referatul de verificare inițial, din anul 2022, s-a dat copy-paste din memoriul tehnic al unității sanitare în referatul de aprobare al Direcției de Sănătate Publică”, a declarat Alexandru Rogobete.
„În urma controlului recent a reieșit că nu există sistem de ventilație, deși în memoriul tehnic realizat de Spitalul Floreasca se menționa că acesta există. Direcția de Sănătate Publică a confirmat în documente această informație, însă, în realitate, sistemul nu există”, a adăugat el.
Ministrul a spus că, în urma controlului, a reieşit că nu există sistem de ventilaţie HVAC (n. red. – evacuarea aerului viciat şi filtrarea aerului proaspăt), deşi în memoriul tehnic realizat de către Spitalul Floreasca şi de către fostul manager din acea perioadă „scria negru pe alb că există”.
„Spaţiile nu respectă normativul şi nu sunt corespunzătoare conform unui centru de arşi, lucru confirmat de către fostul manager în memoriul tehnic şi, din păcate, reconfirmat de către Direcţia de Sănătate Publică atunci când s-a eliberat avizul”, a mai spus Alexandru Rogobete.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în urma controlului făcut de Corpul de control al ministrului şi de Inspecţia Sanitară de Stat la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, au fost aplicate amenzi de 30.000 de lei firmei de curăţenie, pentru nerespectarea procedurilor, şi o amendă de 30.000 de lei unităţii medicale, pentru lipsa ventilaţiei conforme în Compartimentul de Arşi.
Totodată, a fost confirmată prezenţa Candida auris la nivelul Centrului pentru Arşi, astfel că s-a suspendat internarea de noi pacienţi, dar continuă tratamentul celor deja internaţi, s-a restricţionat accesul vizitatorilor, s-au înlocuit filtrele de apă şi s-au intensificat dezinfecţia şi decontaminarea.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut public demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, pe care îl acuză de „iresponsabilitate crasă şi nepăsare”.
Rogobete a anunţat, pe fondul scandalului legat de neregulile din Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, că vor fi introduşi indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie.
În 4 august, şeful Centrului de Arşi de la Spitalul Floreasca, Tiberiu Paul Neagu, a fost demis de managerul unităţii, la câteva zile după solicitarea ministrului Sănătăţii ca acesta să îşi dea demisia. În acelaşi timp, a fost demisă şi conducerea laboratorului spitalului.
ACTUALIZARE 14.09 Managerul Spitalului Floreasca a fost convocat la Ministerul Sănătății alături de conducerea DSP București.
Reprezentanții Spitalului Floreasca au transmis, pe pagina oficială de Facebook a instituției, că cei patru pacienți „nu sunt infectați, sunt doar purtători la nivel cutanat, în regiunea axilară și inghinală”.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, în legătură cu noile cazuri colonizate cu Candida auris, internate în secția ATI, facem următoarele precizări:
„La nivel european, între 2013-2021, au fost raportate 1.812 cazuri de infecție cu Candida auris, izolate cu precădere în secțiile de terapie intensivă, ne arată un studiu publicat în Italia, în anul 2023 (Nicholas Gereniat et al)”, se mai arată în comunicat.
„În acest moment nu este documentat niciun focar de infecție în secția de terapie intensivă. Cei 4 pacienți sunt izolați în vederea prevenirii răspândirii și apariției de noi cazuri”, se arată în comunicat.
Reprezentanții spitalului menționează că, potrivit unei informări a Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) din 6 august, în majoritatea cazurilor pacienții sunt doar colonizați.
„Colonizarea poate persista pe perioade îndelungate, fiind demonstrată uneori la 2 ani de la prima manifestare, la mai mult din jumătate dintre pacienții internați în spitale, care sunt spitalizați, nu se obține debarasarea de Candida auris, în pofida tentativelor de decolonizare. Acest gen de pacienți nu necesită tratament antifungic,” a transmis sursa citată.
Potrivit comunicatului, măsurile pentru limitarea transmiterii au fost implementate imediat după aflarea rezultatelor, personalul medical a fost instruit, iar DSPMB a fost informată oficial pe 11 august.
Conform INSP, în 2025 au fost raportate mai multe focare de infecție cu Candida auris în România. În București au fost confirmate 6 focare, cu un total de 44 de pacienți. Alte cazuri au fost identificate în județele Bacău, Mureș, Cluj și Olt.
Specialiștii atrag atenția că nu toate spitalele au capacitatea de diagnostic pentru această ciupercă, deși numărul unităților capabile să detecteze Candida auris este în creștere.
Știrea inițială Probele de pe piele și exsudatul nazal ale pacienților au fost pozitive în urmă cu patru zile, iar informarea oficială a fost transmisă ieri către managerul spitalului și șefa secției ATI 1, conferențiar doctor Mirea Liliana. Printre măsurile luate se numără interdicția ca personalul medical să intre la acești pacienți cu unghii lungi sau lăcuite, o regulă veche, dar adesea încălcată, potrivit surselor medicale.
Cazul reaprinde întrebările despre sursa contaminării. În cazul Laviniei, pacienta cu arsuri transferată în Belgia, Colegiul Medicilor București a precizat că la ea au intrat în contact 63 de medici din spital, care ulterior au ajuns și în alte secții. În acest context, rămâne neclar de ce nu au fost testați mai mulți pacienți pentru depistarea eventualilor purtători ai ciupercii.
Conducerea spitalului a confirmat oficial, prin e-mail, că din ianuarie 2024 până în iunie 2025, au fost înregistrați 20 de pacienți cu Candida auris.
Totuși, instituția nu comunică public situația actuală și nu oferă informații pacienților internați, celor care urmează să fie internați sau familiilor acestora cu privire la riscuri și măsurile de siguranță.
Situația este complicată și de un alt aspect: firma responsabilă de igienizarea aparatelor de aer condiționat din spital, peste 500 de unități, a fost depistată de inspectorii sanitari că folosea substanțe biocide neautorizate.
În prezent, spitalul susține că firma a prezentat documente care atestă că produsele actuale sunt autorizate, însă contractul cu aceasta nu a fost reziliat, singura măsură luată fiind o notificare de schimbare a substanțelor.
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite din nou Corpul de Control la Spitalul Floreasca și a dispus Direcției de Sănătate Publică să verifice autorizația centrului, pentru a stabili dacă unitatea respectă normele europene. Rezultatele acestor controale sunt așteptate.
