• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-14 17:04:33
  • Sursa:
Fetita de doi ani si 11 luni, ucisa de unchiul ei pentru ca plangea Imagine

Un bărbat din Câineni a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, după ce în urmă cu patru zile şi-ar fi agresat nepoţica în vârstă de doi ani şi 11 luni, care a decedat după două zile de agonie la un spital din Sibiu, au informat, miercuri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit procurorilor vâlceni, bărbatul s-ar fi enervat pentru că fetiţa plângea şi ar fi aruncat-o pe podeaua de ciment a casei în care locuiau, copila ajungând la spital cu mai multe traumatisme în zona capului şi a abdomenului, scrie Agerpres.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 10.09.2022, inculpatul, în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua din ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio-cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12.09.2022 la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu", se arată în comunicatul transmis de Parchetul Vâlcea.

Bărbatul a fost reţinut de autorităţile judiciare vâlcene şi prezentat miercuri judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, care a admis propunerea procurorilor şi a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

Zeci de mii de oameni au fost forțați să-și părăsească casele, iar turiștii să renunțe la vacanțele pe insulele grecești, printre care Rodos și Corfu, pe măsură ce incendiile se răspândesc în regiune. Imaginile din satelit arată amploarea dezastrului.

Economie 2023-07-27 18:56:56

Economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de un avans 4,1% previzionat în ianuarie 2022, conform raportului Băncii Mondiale „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects) publicat marţi, transmite Reuters.

Economie 2022-06-08 09:07:34

Ministerul rus de Externe l-a convocat vineri pe ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, și i-a transmis o notă privind declararea a zece angajați ai misiunii diplomatice române din Rusia „personae non gratae”, informează MAE rus pe pagina sa oficială.

Economie 2022-05-13 16:34:54

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a postat pe Facebook o înregistrare cu un bărbat care fură mai mulți trandafiri de pe domeniul public. Edilul a explicat că au fost plantați anul trecut și că țin până târziu în iarnă, adăugând că „este o faptă penală”.

Economie 2023-11-20 13:12:41

Armata română a chemat peste 6.000 de rezerviști la antrenamente. Este vorba despre oameni care au făcut armata acum 20-30 de ani și care ar putea fi trimiși pe front în cazul unui conflict. Unii dintre ei au cedat chiar înainte să înceapă exercițiul.

Economie 2024-09-04 18:27:16

O investigație preliminară a Autorității Federale de Aviație a stabilit că, la momentul accidentului aviatic din Washington DC, de miercuri, controlul traficului aerian de la Aeroportul Național Ronald Reagan nu avea suficient personal, potrivit New York Times.

Economie 2025-01-30 23:17:51

Ministerul ucrainean al Apărării a rectificat, marţi, declarația făcută în ziua precedentă de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, cu privire la sosirea iminentă în Ucraina a unor instructori militari francezi în urma unui acord între Kiev şi Paris, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2024-05-28 17:35:12

Un bărbat în vârstă de 20 de ani a încercat să se sustragă unui control al poliţiei rutiere în Austria, atingând viteze de până la 250 km/h. Urmărirea s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, inclusiv doi poliţişti.

Economie 2025-01-31 13:19:11