Acesta a adăugat că nu crede că SIE are oameni nepregătiți.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Faptul că ele sunt ținute din februarie, până acum, la sfârșitul lui octombrie, cu câteva zile înainte de încheierea campaniei electorale îmi dă de gândit altceva. Este un scenariu foarte tentant, pe care eu pot să-l gândesc, anume că atenția opiniei publice este îndepărtată de la adevărata temă a Elenei Udrea și adevăratelor probleme pe care le pune probitatea morală a domniei sale. E vorba de implicarea reală în scandalul Microsoft, este vorba despre arestarea fostului soț al domniei sale, este vorba de faptul că în declarația de avere din iunie 2012 apare o sumă de 500.000 de euro luată de Dorin Cocoș de la Dinu Pescariu, fapt care ridică probleme foarte serioase. Sunt suspiciuni foarte mari despre felul cum s-a constituit averea după partajul celor doi soți”, a mai spus jurnalistul Cornel Ivanciuc, care a subliniat că aceste fotografii nu au nicio relevanță.
Cornel Ivanciuc a menționat că povestea acestor fotografii i-ar servi Elenei Udrea. „Cred că sunt realizate de niște prieteni, nu de niște inamici”, a conchis jurnalistul.
