• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-07 20:37:57
  • Sursa:
Fermierii francezi si spanioli dau un „ultimatum” Uniunii Europene Imagine

Circa 300 de agricultori francezi şi spanioli au blocat joi cu tractoarele punctul rutier de taxare Biriatou la frontiera dintre Franţa şi Spania, unde au transmis un "ultimatum" către UE şi instituţiile comunitare, în special Comisia Europeană, cerând de la 1 iunie scutirea completă de taxe a combustibilului şi energiei folosite în producţia agricolă, transmite AFP, preluată de Agerpres.

"Au două luni să găsească o soluţie, noi ne vom întoarce acum să muncim în fermele noastre, dar dacă va fi nevoie vom reveni aici la începutul lunii iunie" pentru noi proteste, a declarat un reprezentant al manifestanţilor.

"Este prima dată când ne mobilizăm împreună şi probabil nu va fi ultima", a spus la rândul său un fermier spaniol despre acest protest comun al agricultorilor din Franţa şi Spania.

Agricultorii din mai multe state ale UE, atât din Vest cât şi din Est, s-au mobilizat masiv la proteste de la începutul anului şi continuă să o facă. Ei protestează în special contra concurenţei neloiale făcute de produsele ucrainene scutite atât de taxe vamale cât şi de obligaţia respectării standardelor europene, astfel că sunt comercializate în UE la preţuri de dumping sub cele ale producătorilor locali.

De asemenea, numeroase produse agricole ucrainene nu ajung pe pieţele către care sunt expediate, cum ar fi de pildă cele exportate către Africa şi Orientul Mijlociu, şi rămân în statele UE, constată organizaţiile agricole, care au avertizat că, în aceste condiţii, "agricultorii din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria şi Slovacia îşi vând în prezent produsele la preţuri cu circa 40% sub preţurile pieţei, aceasta presupunând că reuşesc să vândă", iar "mii de exploataţii se confruntă cu ameninţarea iminentă de faliment".

Agricultorii europeni denunţă în plus restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu înscrise în Pactul Verde al UE, preţurile de achiziţie prea mici pentru producţia lor în cadrul Politicii Agricole Comune a UE şi creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Schimbările climatice agravează incendiile devastatoare din Grecia, a avertizat premierul, în timp ce incendiul din Evros continuă să ardă. Autoritățile au decis să folosească drone și să instaleze senzori de temperatură în păduri pentru a monitoriza incendiile de vegetație în timp real, transmite euronews.com.

Economie 2023-09-02 10:32:50

România e campioană la utilizarea rețelelor sociale în Europa, dar pe ultimul loc atunci când vine vorba de folosirea tehnologiei pentru muncă și învățare. Datele oficiale arată că 4 milioane de români, apți de muncă, nu lucrează. Jumătate dintre ei s-ar angaja, dar nu reușesc pentru că nici măcar nu știu să folosească un calculator.

Economie 2025-04-09 07:07:09

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida pledează pentru creşterea salariilor în ţara sa în faţa inflaţiei, însă a trebuit să renunţe la majorarea propriului salariu, în urma criticilor opiniei publice.

Economie 2023-11-10 10:06:49

Ambiția Uniunii Europene de a construi până la mijlocul secolului o economie neutră din punct de vedere al carbonului este cu adevărat o lumină călăuzitoare în lupta globală împotriva schimbărilor climatice. Cu siguranță, reducerea emisiilor de metan se numără printre ingredientele cheie ale traiectoriei de decarbonizare a UE. Dar calea pe care o alegem pentru a realiza acest efort trebuie să fie pe cât de ambițioasă, pe atât de sustenabilă economic și orientată către rezultate.

Economie 2023-11-16 12:41:45

Candidații calificați în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, primarul Capitalei, Nicușor Dan și președintele AUR, George Simion, și-au lansat reciproc primele atacuri directe, în cadrul dezbaterii organizate la Palatul Parlamentului, cu prilejul congresul Blocului Național Sindical.

Economie 2025-05-07 18:02:20

Rămăşiţele umane lăsate în diferite puncte ale zonei metropolitane a oraşului mexican Monterrey, statul Nuevo Leon, din nordul ţării, corespund unui număr de cel puţin 12 persoane. Cadavrele ar fi ale unor presupuşi membri ai crimei organizate, a anunţat marţi Procuratura Generală a statului, citată de agenţia EFE, preluată Agerpres.

Economie 2023-09-27 10:21:52

ACTUALIZARE 17:00 ANM a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu pentru București, unde sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula peste 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. De asemenea, meteorologii spun că în ultima oră, în nordul municipiului București, s-au acumulat în jurul a 30 l/mp. Avertismentul este valabil de la ora 17:00 la ora 18:00.

Economie 2024-06-08 17:04:46

În timpul unui discurs de luna trecută, Donald Trump a confundat-o pe Nikki Haley, rivala sa din primarele republicane, cu fosta președintă a Camerei Democrate, Nancy Pelosi. Atunci el a mai sugerat că fostul președinte democrat Barack Obama este încă în funcție. Dar Trump susține că totul este o strategie retorică, nu o scăpare de memorie, ca în cazul lui Biden, notează Reuters.

Economie 2024-02-15 08:56:25