• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-29 10:22:27
  • Sursa:
Ce servicii asigura singurul Compartiment de Primiri Urgente din sistemul medical privat din tara? Imagine

În perioada sărbătorilor suntem tentați să facem excese alimentare și să consumăm mai mult alcool, iar asta poate duce la probleme de sănătate severe, precum pancreatita acută, care necesită tratament prompt într-un spital de urgență. Pentru ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt, iar serviciile medicale de înaltă calitate, în cazul unor urgențe medicale și chirurgicale ne putem adresa unui spital privat.

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este singurul din sistemul medical privat din țară, personalul având experiență în gestionarea promptă și corectă a urgențelor medicale sau chirurgicale de orice fel. Aici, pacienții beneficiază de o evaluare medicală completă, în cel mai scurt timp posibil, prin investigații imagistice performante, disponibile nonstop, și prin analize de laborator care pot fi efectuate inclusiv la patul bolnavului, prin protocol point-of-care. În acest fel, medicii urgentiști stabilesc rapid și corect diagnosticul.

La Spitalul Clinic SANADOR pot fi realizate în regim de urgență investigații imagistice performante – ecografii, radiografii digitale, tomografii computerizate CT 128 slice sau examinări RMN 3 Tesla, în funcție de indicație. Datorită celor 25 de linii de gardă care funcționează permanent la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la consultații de specialitate și la investigații avansate, precum endoscopii digestive sau angiografii. Toate procedurile de cardiologie intervențională sunt realizate în deplină siguranță, în Laboratorul de Cateterism de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul din România dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7.

Pentru urgențele chirurgicale, precum peritonita, ocluzia intestinală sau hemoragiile, Spitalul Clinic SANADOR dispune de unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din țară, inclusiv un bloc operator complet digitalizat, dedicat intervențiilor cardiovasculare. Pacienții primesc asistență medicală de specialitate la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă acreditată ca secție ATI de categoria I – nivelul maxim de competență existent – cu departamente speciale pentru adulți, pentru nou-născuți și pentru proceduri cardiovasculare.

În Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR pot fi tratate cu succes diferite tipuri de urgențe medicale sau chirurgicale – cardiovasculare, ortopedice, ginecologice, gastroenterologice, neurologice, neurochirurgicale, urologice, pulmonare sau pediatrice. De asemenea, pacienții oncologici au la dispoziție o linie de gardă dedicată.

Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din țară unde este administrat tratament de urgență pentru pacienții cu accident vascular cerebral ischemic acut, prin tromboliză intravenoasă. Tratamentul prin tromboliză poate fi administrat numai în primele 4 ore și jumătate de la apariția manifestărilor clinice.

Pentru asistență prespitalicească de urgență și transport specializat la Compartimentul de Primiri Urgențe, Spitalul Clinic SANADOR dispune de un serviciu de ambulanță cu flotă proprie și dispecerat disponibil nonstop – 021.9699.

Fosta platformă industrială Ventilatorul, situată de-a lungul Șoselei Progresul din București, o zonă care a fost complet abandonată multă vreme, a devenit locul în care va fi implementat un proiect imobiliar ambițios, care va cuprinde spații de birouri, locuințe și spații comerciale.

Economie 2024-09-17 10:17:32

Scafandrii din Poliţia germană au început să cerceteze duminică o porţiune a unui canal din Berlin încercând să găsească dovezi despre un jaf celebru din 2019, când zeci de bijuterii de mare valoare au fost furate dintr-un muzeu din oraşul Dresda.

Economie 2022-12-25 16:26:07

Americanii din Europa sunt chemați sâmbătă la mai multe manifestaţii împotriva preşedintelui republican Donald Trump, opozanţii acestuia denunţând ceea ce ei consideră a fi atacurile la adresa democraţiei prin promovarea intereselor de afaceri ale unor magnaţi precum Elon Musk sau măsuri precum eliminarea „genului X” de pe paşapoarte şi închiderea unor consulate în Europa. Protestele sunt organizate de Democrats Abroad, ramura pentru diaspora a Partidului Democrat din SUA.

Economie 2025-03-28 18:26:33

Primarul municipiului Alba Iulia îi mulțumește lui Marcel Ciolacu după întâlnirea cu acesta. „Îi mulțumesc pentru deschiderea avută și pentru ajutorul promis, și îl asigur că, pentru mine, pe primul loc rămân albaiulienii și Alba Iulia!”, a scris acesta pe Facebook. Edilul mai spune că a discutat cu premierul „despre ambițiile de dezvoltare ale comunității”, și despre „viziunea pe termen lung”, pe care a pus-o la punct alături de echipa sa.

Economie 2023-10-09 18:50:51

De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg, citând surse familiare cu acest caz. Publicația a stat de vorbă și cu Dragoș Sprînceană, „emisarul lui Ciolacu”, care a spus că „lipsa canalelor de comunicare a fost problema majoră care a pus România în această situaţie”.

Economie 2025-04-13 11:21:06

Senzația de disconfort, crampele musculare, furnicăturile sau amorțeala la nivelul picioarelor, dar și schimbarea culorii pielii sau senzația de „picioare reci” sunt semne și simptome care pot indica o afecțiune severă – boala arterială periferică.

Economie 2025-02-10 10:30:45

Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări, vineri, de la Palatul Cotroceni, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale și reluarea acestora, că România „este și rămâne o țară sigură, solidă, proeuropeană”, „rămâne un aliat sigur, solid” și că statul „nu este în dificultate”. Șeful statului astfel vrea să transmită un mesaj „pentru economie, pentru investitori, pentru piețele financiare” și „pentru Uniunea Europeană”.

Economie 2024-12-06 19:55:30

Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers, luni, să îl vadă pe Florin Piersic la spital. Acesta a explicat că actorul are afecţiuni care prezintă riscul de a dezvolta complicaţii, dar că în prezent „e nu numai mai stabil, este în parametri” din punct de vedere cardiologic, iar tratamentul este adaptat în funcţie de evoluţia pacientului.Florin Piersic a fost vizitat, luni, la Spitalul Foişor, de directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, spital la care cel mai probabil actorul va fi internat după rezolvarea problemei ortopedice pentru care acesta se află la Spitalul Foişor.„Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. E adevărat că facem paşi mărunţi şi e de aşteptat, până la urmă, vorbim de un pacient care este fragil şi prin vârstă, şi prin bolile cronice. Mi-a transmis mai multe mesaje. Primul a fost că se pregăteşte să vă transmită dumneavoastră, admiratorilor, şi când spun admiratorilor sunt vreo 20 de milioane plus câteva milioane în afara ţării, o să gândească un mesaj cu vorbele dumnealui”, a afirmat Adrian Marinescu, la finalul vizitei făcute lui Florin Piersic la Spitalul Foişor, potrivit News.ro.

Economie 2024-05-13 17:27:45