Femeie moarta, gasita vineri in Lacul Herastrau. Ce varsta avea victima

Femeie moarta, gasita vineri in Lacul Herastrau. Ce varsta avea victima Imagine

Trupul unei femei de aproximativ 60 de ani a fost scos, vineri, din Lacul Herăstrău, după ce mai mulți trecători au alertat pompierii.

„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru extragerea din apă a unei persoane, care a fost observată la câţiva metri de mal, în Lacul Herastrău. La caz au fost alertate următoarele resurse: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipajul de scafandri şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că, după ce a fost scoasă din apă, echipajul medical a constatat că persoana în cauză este o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, care era decedată.