• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-27 13:29:21
  • Sursa:
Fabrica de pasapoarte romanesti false, descoperita de autoritatile din Kiev. Cat costa un document Imagine

Autoritățile ucrainene au anunțat că au reținut un bărbat care falsifica pașapoarte, pe care apoi le vindea bărbaților care riscau să fie recrutați în armată, pentru ca aceștia să poată trece granița fără probleme, scrie publicația ucraineană TSN.

Bărbatul cerea 250 de euro, pe lângă fotografii cu cei dornici să aibă un pașaport fals, dar și un pașaport real. După ce primea banii și documentele, suspectul făcea documentele false, iar apoi clienții lui reușeau să iasă din țară drept cetățeni români.

În timpul percheziției, autoritățile ucrainene au confiscatpeste 35.000 de euro și mai multe pașapoarte românești false.

Bărbatului i s-a spus că este suspect în acest caz, ancheta fiind încă în desfășurare. Până în acest moment nu s-a spus câte pașapoarte „românești” a falsificat această rețea.

De 1 Decembrie, Trenul Regal, un simbol istoric, va găzdui o petrecere cu „șpriț și lăutari” pentru care 80 de persoane au plătit în total 40.000 de euro. Anunțul privind evenimentul nu a fost deloc pe placul Casei Regale, care a transmis că „istoria României nu poate fi închiriată”, iar petrecerea „este o blasfemie”. Totodată, deputatul PNL Alexandru Muraru a transmis sâmbătă că „petrecerile lăutărești de 1 Decembrie” care vor avea loc în Trenul Regal „sunt intolerabile” și i-a cerut lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, să oprească acest eveniment.

Economie 2022-11-26 19:09:48

Heeraben Modi, mama premierului Indiei, Narendra Modi, a murit vineri, la vârsta de 99 de ani. Starea ei de sănătate se deteriorase în ultimele zile şi a fost internată într-un spital din statul Gujarat (vest), locul unde s-a născut liderul indian.

Economie 2022-12-30 11:18:20

Miliardarul Elon Musk a declarat joi că agențiile guvernamentale federale trebuie eliminate total ca parte a eforturilor președintelui Donald Trump de a revizui radical guvernul SUA și le-a comparat cu buruienile, informează Reuters.

Economie 2025-02-14 07:26:40

Naţiunile Unite au anunţat luni că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-15 14:10:41

Kate Middleton, prințesă de Wales, soția moștenitorului coroanei britanice, a anunțat că a început tratamentul inițial după un diagnostic de cancer, boală pe care a descoperit-o în testele de după intervenția chirugicală din ianuarie, relatează BBC.

Economie 2024-03-23 01:31:54

Alaska Airlines a returnat companiei Boeing avionul 737 MAX 9 căruia i s-a desprins un panou de uşă în timpul zborului, în luna ianuarie.

Economie 2024-06-30 10:28:40

Premierul albanez Edi Rama a avut cuvinte dure, joi, nu numai la adresa Bulgariei, care blochează aderarea țării sale și a Macedoniei de Nord la UE, dar a taxat întregul bloc european pentru lipsa de reacție, în declarațiile făcute la sosirea la summitul extins al UE cu țările din Balcanii de Vest.

Economie 2022-06-23 17:02:31

Candidata Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actuala preşedintă a acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu exclude interzicerea TikTok în Uniunea Europeană dacă va fi realesă pentru un nou mandat după alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie, informează EFE.

Economie 2024-04-29 23:10:40