Nimeni nu se îndoiește în acest moment de intenția președintelui Donald Trump de a demola sistemul economic internațional pe care Statele Unite l-au promovat de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Confuzia este legată de ceea ce l-ar putea înlocui. Comentariile administrației Trump au oferit unele indicii cu privire la posibilele contururi ale unei noi alianțe economice și de securitate conduse de SUA, însă cea mai relevantă dintre întrebările deschise se referă la Europa, potrivit unei analize făcute de comentatorul politic Oren Cass în Financial Times.
În februarie, secretarul de stat Marco Rubio a dat un răspuns care oferă cel mai bun punct de plecare pentru înțelegerea acțiunilor administrației Trump. „Nu este normal ca lumea să aibă pur și simplu o putere unipolară”, a observat el. „Aceasta a fost o anomalie. A fost un produs al sfârșitului Războiului Rece, dar în cele din urmă aveai de gând să ajungi înapoi la un punct în care aveai o lume multipolară”.
Această convingere că hegemonia americană a luat sfârșit este fundamentală pentru viziunea „Noii Drepte” care a devenit din ce în ce mai influentă la Washington. După cum scria Elbridge Colby, care a fost confirmat săptămâna aceasta ca șef al politicii Pentagonului, în 2021: „În ultima generație, o națiune a exercitat o putere militară de neegalat [și] a pliat sistemul financiar internațional pe voința sa”. Pentru aliații săi, „tutela Americii a fost ușoară, povara sa ușoară - cu siguranță în comparație cu alți hegemoni reali sau aspiranți ai istoriei. Acele zile au ajuns la sfârșit”.
În noua lume multipolară care ar urma să înlocuiască „ordinea mondială liberală” a deceniilor de după Războiul Rece, SUA ar conduce o alianță economică și de securitate ancorată de principalele democrații de piață, acordând în același timp Chinei o sferă proprie. Participarea la blocul condus de SUA ar presupune respectarea anumitor cerințe, printre care, în primul rând, un comerț echilibrat, în care nicio țară să nu înregistreze un excedent sau un deficit mare în detrimentul celorlalte; fiecare membru să preia inițiativa în asigurarea propriei securități; și un angajament comun de a exclude China de pe piețele lor.
Aceasta este o înțelegere echitabilă și una pe care orice democrație de piață ar trebui să o prefere în locul intrării pe orbita Chinei, notează Oren Cass. Mexicul și Canada, care au fost inițial cele mai afectate de acțiunile SUA și care sunt acum angajate într-o renegociere accelerată a acordului comercial nord-american, ar fi în mod inevitabil membri de bază alături de SUA. În calitate de principali rivali regionali ai Chinei, Japonia și India par, de asemenea, participanți evidenți - într-adevăr, ministrul indian al comerțului a indicat deja că negocierile cu Washingtonul „merg în direcția cea bună”, în timp ce Japonia pare pregătită să treacă în fruntea listei pentru propriile sale discuții.
Dar unde este Europa? Și aici, în mare parte, Europa înseamnă Germania. Pentru a rezolva problema dezechilibrelor comerciale, Germania ar trebui să renunțe la modelul său economic axat pe exporturi și să accepte necesitatea de a stimula consumul intern, de a cumpăra mai mult din SUA și de a trimite mai mulți producători să se stabilească acolo. Dar economia sa este în recesiune din 2023. Germania ar trebui, de asemenea, să preia conducerea în reconstrucția puterii militare a continentului și în confruntarea cu Rusia. Cu toată retorica sa privind Ucraina, Armata germană este într-un fel mai puțin pregătită de luptă decât în ajunul invaziei rusești.
În loc să facă față amenințării reprezentate de concurenții chinezi puternic subvenționați, producătorii germani de automobile s-au opus în general oricărei protecții comerciale, de teamă că măsurile de retorsiune din China le-ar pune în pericol profiturile pe termen scurt. În schimb, încurajează firmele chineze să înceapă să producă în interiorul granițelor Europei. Mercedes este acum deținut în proporție de o cincime de Republica Populară Chineză.
Strategia SUA se bazează pe faptul că aliații săi cei mai valoroși preferă parteneriatul său în detrimentul celui cu China, chiar și în cadrul unui acord revizuit care le solicită mai mult. În majoritatea cazurilor, acesta pare un pariu sigur. Cu Europa, însă, problema este mai acută. De la declinul populației și politicile sale energetice care se auto-sabotează la criza de legitimitate democratică și lipsa de tehnologie inovatoare, valoarea strategică și influența continentului sunt la un nivel scăzut. La fel cum este și voința sa de a face alegeri dificile, de a accepta sacrificii și de a rezista atracției pe termen scurt a accesului la piața chineză.
Acesta a fost subiectul comentariilor controversate ale vicepreședintelui JD Vance la Conferința de securitate de la München din februarie. „Când mă uit la Europa de astăzi, uneori nu este atât de clar ce s-a întâmplat cu unii dintre câștigătorii Războiului Rece”, a deplâns el. Miercuri, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, i-a avertizat pe liderii europeni că apropierea de China „ar însemna să vă tăiați propriul gât”. Joi, UE a început discuțiile privind reducerea barierelor în calea vehiculelor electrice chineze.
Dacă SUA pune Europa la încercare, va trece? Dacă Europa încearcă să răspundă la ceea ce ea consideră a fi o cacealma, vor pleca americanii pur și simplu? se întreabă Oren Cass.