• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-24 13:50:12
  • Sursa:
Gabriel Toncean: ”A invata despre alimentatia sanatoasa si a dezvolta obiceiuri alimentare corecte este un demers obligatoriu” Imagine

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a declarat marţi, în cadrul dezbaterii „O educaţie nutriţională corectă, un viitor sănătos pentru copiii noştri”, organizată la Senat, că ceea ce îşi doreşte prin acest proiect de educaţie nutriţională este să ajute copiii şi tinerii să îşi dezvolte responsabilitatea asupra alegerilor alimentare, transmite News.ro.

Copiii trebuie să dobândească cunoştinţe adecvate despre nutriţie şi să poată analiza conţinutul alimentar al produselor pe care le consumă, a mai spus Toncean. El a precizat că din păcate, în România procentul numărul copiilor supraponderali este într-o continuă şi alarmantă creştere, iar în momentul în care discutăm această chestiune, poziţia noastră de fruntaşi ai Europei în ceea ce priveşte obezitatea infantilă se consolidează.

”Cu toţii ştim că majoritatea tinerilor şi copiilor noştri practică sportul accidental, că frecventarea orelor de sport lasă de dorit, iar sedentarismul şi alimentaţia deficitară sunt factorii determinanţi ai flagelului numit obezitate infantilă. Scopul acestei dezbateri nu este de a vă prezenta o statistică a alimentelor procesate pe care le consumăm sau le aruncăm zilnic, ci de a trage un semnal de alarmă privind starea de sănătate a populaţiei, în mod special a generaţiilor tinere, stare cauzată de lipsa cunoştinţelor privind adoptarea unei discipline alimentare sănătoase”, a spus Gabriel Toncean în cadrul dezbaterii.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport arată că ”studiile demonstrează fără drept de apel că nutriţia adecvată este esenţială pentru dezvoltarea fizică şi mintală a copiilor, pentru prevenirea unor afecţiuni grave cu care lumea medicală luptă azi din răsputeri şi pe care le cunoaşteţi cu toţii”.

”A învăţa despre alimentaţia sănătoasă şi a dezvolta obiceiuri alimentare corecte este deci un demers obligatoriu din perspectiva viitorului naţiunii noastre. Este datoria noastră, a tuturor, să declanşăm acest proces de învăţare conştientă, de educaţie sistematică, dacă vrem ca starea de bine a tuturor categoriilor sociale să devină o permanenţă a României moderne şi dacă ne dorim cu adevărat să comitem un act umanitar de prevenire a bolilor cauzate de obezitatea infantilă. Obiceiurile alimentare sănătoase încep de la o vârstă fragedă şi influenţează starea de sănătate a unui organism pe termen lung, iar demersul de convingere a unui copil şcolar sau adolescent, să adopte un stil de viaţă alimentar sănătos este pentru un educator sau părinte o veritabilă provocare. Sunt sigur însă că împreună cu Dumneavoastră putem găsi cel mai scurt drum pentru atingerea acestui obiectiv major, pe care încercăm să-l creionăm azi. El nu va fi opera unui singur om, el va fi opera tuturor celor implicaţi”, a spus acesta.

Toncean a menţionat că, ”dacă ne uităm doar la principalele patologii cu care se confruntă azi omenirea, constatăm cu tristeţe o creştere alarmantă a incidenţei bolilor cardiovasculare, diabetului sau cancerului, boli provocate şi de lipsa unei educaţii nutriţionale sistemice, adică instituţionalizate.

”Din păcate, în România procentul numărul copiilor supraponderali este într-o continuă şi alarmantă creştere. În momentul în care noi discutăm această chestiune, poziţia noastră de fruntaşi ai Europei în ceea ce priveşte obezitatea infantilă se consolidează. De asemenea, doresc să mai subliniez un aspect: alimentaţia sănătoasă oferă copilului energia necesară pentru activităţile şcolare şi extracurriculare alimentând psihicul aflat în plină dezvoltare. Pentru un organism încă tânăr şi nematur bilogic, o carenţă nutriţională accentuată poate deveni factorul decisiv al naşterii unor dezechilibre chimice care, la rândul lor, produc stări de depresie sau anxietate, apatie şi lipsa voinţei sau în cele din urmă, chiar prăbuşirea fizică şi psihică a individului. Din contră, un copil bine hrănit şi mai ales, corect hrănit, îşi va dezvolta calităţile fizice şi psihice, având mai multă capacitate de adaptare la situaţiile stresante. Cercetările confirmă că multe tulburări comune de sănătate mintală sunt asociate cu deficienţe nutriţionale”, a arătat reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Sport.

”Ceea ce îmi doresc prin acest proiect de educaţie nutriţională este să ajut copiii şi tinerii să îşi dezvolte responsabilitatea asupra alegerilor alimentare, să dobândească cunoştinţe adecvate despre nutriţie, să poată analiza conţinutul alimentar al produselor consumate şi să le crească stima de sine. Am convingerea că o generaţie sănătoasă e o generaţie educată nutriţional; o generaţie sănătoasă fizic şi psihic este o generaţie care nu-şi va rata destinul, care va fi conştientă de forţele ei şi va avea încredere în alegerile pe care va chemată să le facă”, a mai spus el.

Potrivit lui Gabriel Toncean, ”introducerea educaţiei nutriţionale în şcoli nu reprezintă doar o oportunitate contextuală, reprezintă o datorie de onoare de care trebuie să avem puterea de-a o pune în practică, de-a o transforma în realitate”, el afirmân că ”orele de educaţie nutriţională vor contribui cu siguranţă la îmbunătăţirea performanţelor şcolare, la dezvoltarea obiceiurilor alimentare sănătoase, la cultivarea responsabilităţii şi cel mai important la prevenirea bolilor”.

”Vă dau un exemplu minor: majoritatea părinţilor oferă frecvent şi greşit copiilor fresh de portocale, neştiind că fructoza rezultată din fructele stoarse creşte alarmant rezistenţa la insulină, ceea ce are un impact negativ direct asupra sănătăţii copilului. Încercaţi să mâncaţi acelaşi număr de fructe folosite pentru obţinerea unui pahar de fresh, dar în starea naturală şi veţi fi uimit cum la scurt timp după consum, starea dumneavoastră de bine va fi afectată în mod vizibil. De asemenea, e un fapt cert că noţiunile privind alimentaţia şi activitatea fizică trebuie cultivate prin educaţie cât mai de timpuriu. Educaţia nutriţională trebuie să reprezinte o garanţie a dezvoltării copilului, o poliţă morală în procesul de deprindere a obiceiurilor alimentare sănătoase pentru toată durata vieţii. Copii care sunt alimentaţi corect şi practică sportul mai mult ca sigur vor adopta aceste deprinderi şi în viaţa de adulti şi îşi vor educa la rândul lor copiii pe baza aceloraşi principii de viaţă. Obiceiurile alimentare sau dezvoltarea calităţilor motrice se formează încă din copilărie şi vor dura toată viaţa, de accea consider că este important să intervenim cât mai repede şi să luăm măsurile care se impun, astfel încât subiectul obezitate infantilă în România să rămână doar o tristă amintire”, a explicat el.

Potrivit lui Toncean, ”introducerea în programa şcolară a educaţiei nutriţionale, fie ca materie de sine stătătoare, fie ca modul, reprezintă o necesitate absolută a zilelor noastre prin care putem influenţa copiii şi adolescenţii să deprindă un stil de viaţă sănătos”.

”Se impune zic eu, a lua în considerare un argument de alt ordin, pe care consider că dumneavoastră sunteţi cei mai îndreptăţiţi să-l cântăriţi din perspectiva funcţiilor publice pe care le deţineţi: un tineret educat nutriţional înseamnă o generaţie viitoare de cetăţeni sănătoşi care, prin însăşi starea lor generală de sănătate NU vor pune presiune suplimentară pe sistemele medico-sanitare şi sociale; pe termen lung, asta înseamnă o descărcare de presiune chiar şi în ceea ce priveşte bugetul unei ţări. Pot să vă spun că multe state civilizate precum SUA, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii, Japonia, Australia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Franţa sunt ţări în care care educaţia nutriţională este deja o prioritate, fiind inclusă în curriculumul şcolar şi abordată separat ca disciplină sau ca modul în cadrul altor lecţii existente. Cred că este de datoria noastră ca părinţi, ca educatori şi cetăţeni ai României, să facem acelaşi lucru pentru copiii noştri şi asta bineînţeles fără a supraaglomera programa şcolară”, a mai arătat vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Incendiile și valurile de căldură care fac ravagii în Europa și în alte părți ale lumii arată că omenirea se confruntă cu „o sinucidere colectivă”, a avertizat secretarul general al ONU, în timp ce guvernele din întreaga lume se chinuie să protejeze oamenii de impactul căldurii extreme, scrie The Guardian.

Economie 2022-07-18 14:59:01

Într-o scrisoare pe care le-a adresat-o congresmenilor democrati, președintele Joe Biden anunță că este determinat să rămână în cursa electorală. Este un răspuns sfidător la adresa celor care i-au cerut, în ultimele zile, să se retragă, după dezastrul din confruntarea televizată cu Donald Trump. O analiză a New York Times arată că, pentru Biden, urmează cea mai importantă săptămână a președinției sale, deoarece va trebuie să gestioneze sprijinul din ce în ce mai redus al democraților și temerile că rămânerea lui în competiția cu Donald Trump va conduce la o victorie lejeră a fostului președinte.

Economie 2024-07-18 15:55:40

Scandal de spionaj în Europa. Extrema dreaptă europeană nu este doar prietena lui Vladimir Putin, ci face jocurile și pentru China comunistă, potrivit unei anchete realizate de Der Spiegel, alături de Le Monde și Financial Times și preluată de evz.ro.

Economie 2023-12-15 21:24:19

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, joi seară, că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională, tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana care va avea acces la toate secretele ţării, ale UE şi ale NATO. Fostul şef de stat crede că nu se poate ca, luni dimineaţă Administraţia Prezidenţială să trasmită că nu au fost probleme în procesul electoral, iar joi CSAT să vorbească despre „atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral”. „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”, a afirmat Băsescu.

Economie 2024-11-28 22:57:14

2002 - DRUM DESCHIS CĂTRE NATO

Economie 2023-11-21 19:03:49

Un bărbat de 74 de ani din Dumbrăveni, Suceava, a fost lovit de două mașini și a ajuns de două ori la spital, în decurs de doar câteva ore, scrie Monitorul de Suceava. Acum, bărbatul este internat în stare gravă.

Economie 2023-01-25 08:54:57

IPJ Timiș a transmis un comunicat de presă în care a oferit detalii despre un cetățean străin care a ținut în captivitate într-o locuință din Timișoara, trei femei originare din Etiopia.

Economie 2023-05-27 12:14:11

Dani Mocanu, trimis în judecată, în 2022, pentru tentativă de omor, dar acuzat și de proxenetism și trafic de persoane, a lansat o melodie în care îl promovează pe „generalul” Nicolae Ciucă. Deși cântărețul a spus că maneaua este un act artistic și că nu dorește să influențeze alegătorii, unii liberali au profitat de piesă pentru „promovare electorală”. Daniel Fenechiu a explicat, la Digi24, de ce a distribuit clipul pe Facebook, precizând că PNL nu a plătit pentru melodie. 

Economie 2024-11-20 16:43:58