• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-15 12:08:12
  • Sursa:
Erdogan s-a intalnit cu Biden la G20 dupa ce politia turca a acuzat SUA ca a instruit-o pe femeia acuzata de atacul din Istanbul Imagine

Președintele Statelor Unite Joe Biden și președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit marți, în maraja summitului G20 din Indonezia. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, tranzitul cerealelor prin Marea Neagră, dar și despre atentatul terorist din Istanbul, după ce Turcia a acuzat SUA că a fost implicată în atentat. Chiar înaintea întâlnirii, agenția de presă rusă TASS a scris că femeia care ar fi comis atacul terorist fusese antrenată de instructori americani.

„Ahlam Albashir, cea care a comis un atac terorist pe strada Istiklal din Istanbul pe 13 noiembrie, fusese antrenată de instructori americani, a informat marţi ziarul Yeni Safak, citând poliţia care investighează incidentul”, scrie marți dimineață agenția rusă TASS.

Potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă, în cadrul întâlnirii din Indonezia, Joe Biden i-a transmis lui Erdogan condoleanțe, după ce anterior ministrul turc de interne declarase luni că Turcia respinge „condoleanţele Statelor Unite ale Americii” și a cerut ca alianța cu americanii să fie „luată în discuție”.

„Președintele Biden s-a întâlnit cu președintele Recep Tayyip Erdogan la marginea summitului G20. Președintele Biden și-a exprimat profundele condoleanțe președintelui Erdogan și poporului din Turcia pentru actele de violență de la Istanbul și a spus clar că suntem alături de aliatul nostru din NATO. Președintele Biden și-a exprimat aprecierea președintelui Erdogan pentru eforturile sale de a reînnoi Inițiativa pentru tranzitul cerealelor în Marea Neagră, despre care amândoi au fost de acord că a fost esențială pentru îmbunătățirea securității alimentare globale în timpul războiului Rusiei și că inițiativa trebuie să continue. Cei doi au discutat, de asemenea, despre continuarea coordonării strânse pe chestiuni care țin de Alianța NATO și alte probleme de interes regional și global”, se arată în comunicatul transmis de Casa Albă.

Întâlnirea dintre Biden și Erodgan are loc în contextul în care relațiile dintre Turcia și SUA au fost tensionate în ultimii ani din cauza poziției Statelor Unite față de Fethullah Gulen, pe care Erdogan îl acuză că a orchestrat lovitura de stat din 15 iulie 2016, a dezacordurilor cu privire la achiziționarea de către Turcia a sistemului rusesc de apărare aeriană S-400 și a sancțiunilor Washingtonului împotriva Turciei. De asemenea, Turcia acuză SUA că susține filială siriană (YPG) a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care ar fi ordonat atacul din Istanbul.

Atacul cu bombă de pe strada Istiklal din Istanbul din 13 noiembrie s-a soldat cu șase morți și peste 80 de răniți. Echipa de anchetă consideră că Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) interzis în Turcia și filiala sa siriană numită Unitățile de Apărare a Poporului sunt complice la atacul terorist.

Citește și Cu o zi înainte de atacul din Istanbul, Erdogan a acuzat SUA și state din UE că protejează teroriști. „Joe Biden îl ascunde pe Gulen”

Mai mult, potrivit informațiilor oferite de autoritățile turce, atacatoarea se pregătea „să fugă în Grecia”, o altă țară cu care Turcia are puternice divergențe.

Potrivit poliţiei, ea a recunoscut că a acţionat „la ordinul PKK” şi a primit instrucţiuni în acest sens din Kobane, oraş din nord-estul Siriei, situat în apropiere de frontiera cu Turcia.

Oraşul Kobani este renumit pentru bătălia care, în 2015, a permis forţelor kurde susţinute de coaliţia occidentală să respingă gruparea jihadistă Statul Islamic. Acesta se află sub controlul Forţelor Democratice Siriene (FDS), din care YPG - aliat PKK - constituie o componentă majoră.

Elon Musk a devenit un personaj omniprezent. La asta au contribuit și autoritățile americane care în ultimii 20 de ani i-au oferit omului de afaceri  contracte guvernamentale profitabile și exclusive și au pompat miliarde de dolari în proiectele lui. Însă acum, oficialii de la Washington se tem că miliardarul deține prea multă putere în afacerile externe și încearcă să-i limiteze influența la Washington prin finanțarea competitorilor săi.

Economie 2022-10-25 10:22:23

David Cameron va ajunge, marți, la Bruxelles, pentru prima oară de când a fost numit în funcția de șef al diplomației britanice dar și în prima ocazie de după campania sa eșuată de a păstra Regatul Unit în Uniunea Europeană, în 2016, relatează The Guardian.

Economie 2023-11-28 10:01:36

Austria a exportat anul trecut mai multă energie decât a consumat, pentru prima dată în ultimele două decenii, în condiţiile în care livrările stabile de gaze naturale din Rusia şi consumul mai mic de electricitate au dat un impuls companiilor deţinute de statul austriac, relatează Bloomberg.

Economie 2024-02-01 16:32:17

Trei bărbați din Maramureș au fost arestați preventiv, după ce în locuințele lor polițiștii au descoperit saci întregi plini cu canabis. Dealerii, spun anchetatorii, vindeau drogurile în județ, iar printre clienții lor erau și mulți copii. În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 53 de kilograme de canabis, transmite DIICOT.

Economie 2023-12-18 15:40:01

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni, în contextul în care grevele din Franţa afectează funcţionarea infrastructurii energetice a ţării, ceea ce agravează îngrijorările cu privire la aprovizionarea cu energie, transmite Bloomberg. 

Economie 2023-03-27 16:14:45

Naftogaz, compania ucraineană de stat pentru energie pe bază de gaze și petrol a anunțat, marți, că a descoperit noi rezerve de gaze naturale care ar putea să ajungă la un miliard de metri cubi, ceea ce va permite țării să ajungă să fie total independentă energetic în anii care urmează.

Economie 2023-08-29 23:45:01

În 1941, când Franklin D. Roosevelt a refuzat orice dialog cu Adolf Hitler, alegând să distrugă nazismul până la ultima lui temelie, a trasat un principiu moral care a definit secolul XX: agresorul nu poate fi transformat în partener. Decizia lui Roosevelt a fost un act de clarviziune care a salvat democrațiile de la capitulare.

Economie 2025-02-19 13:00:04

La un an după discursul devenit faimos al cancelarului federal german Olaf Scholz, "Zeitenwende" (Punctul de cotitură), fostul ministru de externe şi apărării polonez Radoslaw Sikorski a deplâns insuficientul leadership al Germaniei în susţinerea Ucrainei, informează duminică agenția germană de presă DPA.

Economie 2023-02-26 11:47:20