Oltenii au 22 de puncte cu trei etape înainte de finalul turului, dar au parte de adversari accesibili, precum Rapid, Ceahlăul şi chiar CFR Cluj. În cazul în care vor lua maxim de puncte, juveţii pot termina chiar şi în primele cinci, anul acesta.
În amicalul cu formaţia a doua a celor de la Pandurii Tg. Jiu, Cârţu şi Săndoi au încercat să facă şi câteva experiemente în echipă. Astfel fundaşul stânga, Vâtejelu a jucat mijlocaş stânga, unde a făcut schimb cu Târnăco. Sarma, aşa cum este strigat de colegi s-a descurcat foarte bine şi a marcat două goluri spectaculoase, un lob peste portar şi un exterior din mijlocul careului.
