• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-09 22:07:02
  • Sursa:
Emmanuel Macron spune ca Franta ar putea recunoaste statul palestinian in iunie, la o conferinta a ONU Imagine

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că la o conferință ONU din iunie, găzduită de Franța și Arabia Saudită, mai multe țări ar putea finaliza o mișcare comună către recunoașterea unui stat palestinian, potrivit Le Figaro.

Franța intenționează să recunoască un stat palestinian în câteva luni și ar putea face această mișcare la o o conferință ONU la New York, în iunie, privind soluționarea conflictului dintre Israel și palestinieni, a declarat președintele Macron miercuri, 9 aprilie.

„Trebuie să ne îndreptăm către recunoaștere și o vom face în lunile următoare”, a afirmat Macron, care a vizitat în această săptămână Egiptul, pentru televiziunea France 5. „Scopul nostru este să prezidem această conferință cu Arabia Saudită în iunie, unde am putea finaliza această mișcare de recunoaștere reciprocă (a unui stat palestinian) de către mai multe părți”, a adăugat el.

În februarie 2024, şeful statului francez declara că „recunoaşterea unui stat palestinian nu este tabu pentru Franţa” şi aprecia că „datorăm acest lucru palestinienilor, ale căror aspiraţii au bătut prea mult timp pasul pe loc”, potrivit News.ro.

„Datorăm acest lucru israelienilor, care au trăit cel mai mare masacru antisemit din secolul nostru. O datorăm unei regiuni care aspiră să scape de promotorii haosului şi celor care seamănă revanşa”, declara atunci preşedintrle francez.

În total, 143 dintre cele 193 de ţări membre ale ONU recunosc Palestina.

În mai 2024, Spania, Irlanda şi Norvegia au oficializat acest demers, crescând la zece numărul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care recunosc Palestina.

Mai înainte, Bulgaria, Ciprul, Malta, Polonia, România, Suedia şi Ungaria au recunoscut Palestina.

Și alte ţări europene au recunoscut statul palestinian, majoritatea din Europa de Est - ca Ucraina şi Balarusul - sau din Balcani - ca Albania, Serbia şi Muntenegrul.

Ministrul francez de Externe de la acea vreme Stéphane Séjourné declara atunci că nu se îndeplineau condiţiile ca o recunoaştere a Palestinei „să aibă un impact real” asupra procesului unei soluţii cu doauă state, cu Israelul.

Studenţii de la Universitatea Sharif din Teheran au respins regula ce obligă bărbaţii şi femeile să mănânce separat, determinând miliţia iraniană Basij să izoleze o cantină unde erau văzuţi bărbaţi şi femei la aceeaşi masă, au relatat luni media iraniene, informează DPA.

Economie 2022-10-24 18:25:42

Un şofer din București a reușit să evite un nou accident în Pasajul Unirii după ce a sărit din mașina în care se afla și a oprit un TIR din spatele său care se îndrepta spre pasaj deși depășea limita de înălțime.

Economie 2023-02-05 08:20:31

Ferma improvizată de vaci în care animalele erau ţinute doar sub cerul liber, în noroi până la genunchi, este în curs de desfiinţare, după ce proprietarul nu a luat măsurile de remediere impuse de autorităţi.

Economie 2023-02-06 11:59:06

Un șofer din Georgia a primit o veste cât de poate de șocantă când a fost înștiințat că trebuie să plătească 1,4 milioane de dolari pentru că a depășit viteza legală cu 56 km/h. Bărbatul a aflat ulterior că nu este o amendă reală, ci un substituent generat automat de un software bazat pe inteligența artificială, relatează The Guardian.

Economie 2023-10-16 10:53:15

Grupul minier rus Alrosa a luat o măsură fără precedent: a oprit vânzările de diamante timp de două luni, în încercarea de a stopa scăderea prețurilor pietrelor prețioase.

Economie 2023-09-21 10:38:04

Xiaodong Zhao, un inginer de software din China, devenit creator de conținut pentru rețelele sociale, a construit un „nor de companie”, scrie CNN.

Economie 2022-10-09 14:45:47

Zborurile cu avioanele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai. Aceste avioane vor zbura pentru o perioadă de aproximativ un an, informează Ministerul Apărării.

Economie 2022-05-24 21:48:35

În timp ce guvernul Statelor Unite ale Americii își intensifică eforturile de a interzice platforma online TikTok pe telefoanele personale, o analiză Politico arată o realitate greu de digerat: Washingtonul s-ar putea să nu aibă instrumentele de reglementare sau legale pentru a face acest lucru.

Economie 2023-04-17 08:00:35