„Ponta a învăluit prima zi sub motto-ul Intențiile energetice sunt cele mai importante. Vizita lui a avut loc pentru că Ponta a acceptat în ultimul an și jumătate cerințele exprese ale administrației americane, formulate prin Biden, mai ales, legate de consolidarea statului de drept. Abil, Ponta - vorbind despre întâlnirile cu Exxon și Chevron - a vorbit și despre intențiile transparente, investitorii să știe pe ce se bazează, deci e vorba de statul de drept”, a spus Emil Hurezeanu.
„Dacă în SUA cetățeanul are proprietatea subsolului, în România de ce nu ar putea să o aibă? Dacă omul se trezește cu puțul de petrol sub coteț, de ce să nu fie al lui? Dacă punga lui din spatele casei i-ar aparține, ar mai fi demonstrat cineva?”, a întrebat el. „Există o firmă românească ce aparține, încă, statului care este foarte bună, prestigioasă, cu experiență inclusiv în fracturare, fără efecte nocive constatate. E vorba de Romgaz. De 17 ani Romgaz exploatează în Transilvania gaz metan prin fracturare hidraulică. De ce statul nu a propus grupului Chevron o asociere cu Romgaz? Dacă avem resurse, de ce nu folosim asocierea unei companii a statului cu un investitor străin? Asta ar antrena preocuparea foarte serioasă a statului și o atenție însoțită de încredere a cetățeanului”, a subliniat Emil Hurezeanu.
„S-a dus Nabucco, South Stream e ca ștreangul perlelor. Ne concentrăm pe Pungești, dar ar trebui să vedem ce e în jurul nostru, 2 sau 3 state mici au parteneriate energetice privilegiate cu Rusia, iar două sunt membre ale UE și au parte și de Nabucco. Serbia e întreținută de Rusia din tot felul de motive. În situația asta, nu trebuie puse la bătaie toate ipotezele? E o poveste ce începe acum și nu știm când se va termina. Toate proiectele energetice sunt pe termen lung, ce facem în următorii zece ani, ne ostilizăm de fiecare dată cetățenii? O să pornească explorarea la Vama Veche, să vedeți atunci scandaluri, sau la Adamclisi”, a adăugat Emil Hurezeanu.
