• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-24 17:10:20
  • Sursa:
Echipele lui Trump si Putin au inceput negocierile la Riad in vederea unui posibil armistitiu in Ucraina Imagine

Oficialii americani şi ruşi au început luni convorbiri în Arabia Saudită, căutând să facă progrese în direcţia unui armistiţiu amplu în Ucraina, informează agențiile internaționale de presă. Washingtonul urmărește un acord de încetare a focului la Marea Neagră înainte de a obţine un acord mai larg. După discuțiile ruso-americane ar trebui să urmeze o nouă rundă de discuții între SUA și Ucraina.

ACTUALIZARE 17.07 Delegaţiile ucraineană şi americană vor avea o nouă reuniune, după cea de duminică, în Arabia Saudită cu privire la posibilitatea declarării unui armistiţiu după încheierea întâlnirii care se desfăşoară tot la Riad între emisari ai Washingtonului şi Moscovei, a declarat pentru televiziunea de stat ucraineană Suspilne o sursă ucraineană la curent cu aceste contacte, informează EFE.Ucrainenii speră că delegaţia americană va putea ajunge la acorduri provizorii cu ruşii în cursul acestor discuţii, a declarat sursa de la Kiev, dar s-a arătat sceptică în privinţa dorinţei Moscovei de a se ajunge la o înţelegere.Consilierul prezidenţial ucrainean Serghei Leşcenko a declarat luni că delegaţia ucraineană - condusă de ministrul apărării Rustem Umerov - a rămas în Arabia Saudită după prima reuniune de duminică pentru a se angaja în consultări suplimentare luni.El a confirmat că întâlnirea delegaţiilor ucrainene şi americane a vizat două subiecte. "Este vorba de infrastructura şi siguranţa navigaţiei. S-a vorbit şi despre o încetare reciprocă a focului. Noi nu le atacăm instalaţiile de pe mare, inclusiv cele fluviale. Ei nu atacă instalaţiile şi porturile noastre - Herson, Nikolaev şi porturile din regiunea Odesa, astfel încât acestea să funcţioneze", a spus Leşcenko, citat de agenţia de presă Unian.

ACTUALIZARE 14:14 Negocierile între cele două echipe su fost reluate după o scurtă pauză venită după o primă rundă de discuții, care a durat trei ore, scrie agenți TASS.

„Discuțiile au fost reluate, părțile au continuat consultările după o scurtă pauză de prânz”, a declarat o sursă citată de agenția TASS, fără a preciza cât timp va dura următoarea parte a reuniunii.

ACTUALIZARE 13:02 Siguranța transportului maritim în Marea Neagră se află astăzi în centrul discuțiilor dintre delegațiile Rusiei și SUA în Arabia Saudită, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit BBC.

„Aceasta a fost sugestia președintelui Trump, iar președintele Putin a fost de acord cu ea”, a declarat Peskov la un briefing zilnic.

El a adăugat că atât Rusia, cât și SUA sunt „dispuse și pregătite să avanseze pe calea reglementării pașnice” în Ucraina.

„Într-adevăr, există o înțelegere comună aici”, a spus el.

Discuţiile din spatele uşilor închise au loc la Hotelul Ritz-Carlton din Riad și vin după convorbirile care au avut loc duminică între SUA şi Ucraina, potrivit Reuters, AFP şi dpa, preluate de Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump şi-a intensificat eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, intrat în al patrulea an, după ce săptămâna trecută a vorbit atât cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin.

O sursă informată cu privire la planificarea discuţiilor a declarat că delegaţia americană este condusă de Andrew Peek, director senior la Consiliul Securităţii Naţionale al Casei Albe, şi de Michael Anton, un înalt oficial al Departamentului de Stat.

De fapt, delegaţia SUA în Arabia Saudită include mai multe echipe, fiind prezenţi atât trimisul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, cât şi consilierul american pentru securitate naţională, Mike Waltz.

Rusia va fi reprezentată de Grigori Karasin, un fost diplomat, care este acum preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federaţiei, şi de Serghei Beseda, consilier al directorului Serviciului Federal de Securitate (FSB).

Mediatorii americani vor organiza totodată discuţii separate cu reprezentanţii ucraineni.

Kellogg a descris discuţiile indirecte drept „navetă diplomatică”, delegaţia SUA circulând între cele două părţi în timp ce acestea se întâlnesc în „săli separate”.

Discuţiile iniţiale dintre reprezentanţii Ucrainei şi SUA în Arabia Saudită de duminică au fost descrise de ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov drept „constructive şi informative”.

Casa Albă a declarat că scopul discuţiilor este de a ajunge la o încetare a focului în Marea Neagră, permiţând circulaţia liberă a transporturilor maritime.

Statele europene cu ieşire la Marea Neagră urmăresc însă cu nervozitate negocierile de pace dintre SUA şi Rusia cu privire la Ucraina, temându-se de un posibil acord ce ar reda Moscovei o parte din influenţa sa asupra apelor disputate.

„Acesta este cartierul nostru şi nu avem încredere în ruşi dacă li se permite mai multă libertate de acţiune”, a declarat un oficial.

Peste 75 de laureați ai Premiului Nobel au semnat o scrisoare prin care îi îndeamnă pe senatori să nu îl confirme pe Robert F. Kennedy Jr., propus de Donald J. Trump la conducerea Departamentului de Sănătate și Servicii Umane.

Economie 2024-12-10 09:36:47

Actorul Johnny Depp a ieşit învingător miercuri în procesul său dur şi foarte mediatizat intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei.

Economie 2022-06-02 13:25:38

Un bărbat a fost împușcat în centrul orașului german Hamburg, după ce ar fi încercat să atace suportori olandezi dintr-un fanzone și a amenințat polițiștii cu un topor, potrivit oficialilor din oraș. Accidentul a avut loc înainte de Polonia - Olanda, primul meci al zilei de la Euro 2024, potrivit BBC. 

Economie 2024-06-16 16:22:25

O anchetă a fost deschisă în India împotriva Google Maps, serviciul cartografic al gigantului tehnologic american, după moartea a trei persoane aflate într-o maşină care a căzut de pe un pod din care lipsea o secţiune, a relatat marţi presa locală.

Economie 2024-11-26 20:18:05

Riscul unei corecţii bruşte a pieţei financiare şi a celei imobiliare din Europa este ridicat, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Economie 2022-06-21 10:50:23

Poliţia Cluj a deschis o anchetă, după ce imagini cu o autospecială au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una dintre maşini merge pe şosea, cealaltă pe trotuar, scrie News.ro.

Economie 2024-11-12 22:35:30

Ocupanţii ruşi au transformat un supermarket din Mariupol într-un fel de groapă de gunoi pentru cadavre, aici fiind aruncate trupurile care au fost scoase de ape din morminte când noile autorităţi proruse din Mariupol au încercat să restabilească alimentarea cu apă a oraşului, provocând inundaţii masive din cauza reţelei distruse de bombardamente, a declarat duminică Petro Andriuşcenko, consilier al primarului ucrainean al Mariupolului, citat de agenţia de presă Unian.

Economie 2022-05-29 12:53:48

Procurorii din Ilfov au preluat ancheta în cazul bărbatului găsit căzut pe stradă şi plin de sânge, în oraşul Bragadiru, după ce victima a murit la spital. Un bărbat s-a predat şi a afirmat că el este autorul crimei, explicând că l-a înjunghiat pe bărbatul găsit pe stradă pentru că avea neînţelegeri mai vechi cu acesta şi că victima obişnuia să îl şicaneze. Agresorul este acuzat de omor, a fost reţinut şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Economie 2023-05-29 17:08:26