• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-10 18:56:03
  • Sursa:
Tesla, in picaj la bursa. Capitalizarea companiei conduse de Elon Musk s-a injumatatit dupa victoria lui Trump in alegeri Imagine

Acţiunile Tesla au înregistrat luni o cădere de peste 8% la bursa de la New York, producătorul american de automobile electrice suferind de pe urma unei scăderi puternice a vânzărilor precum şi a tendinţei generale de scădere a cotaţiilor acţiunilor companiilor din tehnologie, informează AFP, preluat de Agerpres.

În jurul orei 15:30 GMT, acţiunile Tesla erau în scădere cu 8,14%, până la 241,30 dolari. În consecinţă, capitalizarea bursieră a Tesla s-a redus până la 700 de miliarde de dolari, adică la jumătate comparativ cu nivelul la care era în luna decembrie, după câştigarea alegerilor de către Donald Trump, în jurul căruia s-a raliat și Elon Musk, patronul de la Tesla.

Scăderea acţiunilor Tesla se înscrie într-o tendinţă mai amplă de pierderi la bursa de pe Wall Street, în special în rândul companiilor de tehnologie, pe fondul temerilor cu privire la situaţia economiei americane.

„Cei şapte magnifici”, denumirea marilor companii din sectorul tehnologiei, au înregistrat, de asemenea, scăderi la bursă: Alphabet (-4,22%), Amazon (-2,45%), Meta (-4,90%), Apple (-5,27%), Microsoft (-3,22%) şi Nvidia (-4,7%).

Însă, în cazul Tesla, scăderea este mai mare pentru că vine şi pe fondul încetinirii vânzărilor pe mai multe pieţe.

Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din China (CPCA), Tesla a vândut 30.688 de vehicule în China în luna februarie, în scădere cu 49% comparativ cu luna februarie a anului trecut. Şi asta în contextul unei creşteri puternice (82%) a vânzărilor de vehicule electrice şi hibride în China.

Situaţia este identică în Europa, unde în pofida faptului că înmatriculările de vehicule electrice au crescut cu 34% în ritm anual, vânzările Tesla s-au redus la jumătate la începutul anului, conform datelor publicate de ACEA.

Luările de poziţii controversate ale lui Elon Musk alături de Donald Trump i-au nemulţumit pe unii potenţiali cumpărători de automobile electrice chiar dacă este dificil de evaluat în ce măsură miliardarul american şi sprijinul său pentru extrema dreaptă europeană i-au speriat pe potențialii clienţi ai Tesla. În schimb, în ultimele săptămâni au fost lansate mai multe apeluri la boicotarea Tesla.

Chiar dacă este în continuare lider mondial pe piaţa automobilelor electrice, graţie modelelor sale încărcate cu tehnologie şi reducerilor agresive de preţuri, Tesla suferă de pe urma lansării unei avalanşe de modele electrice din partea concurenţilor.

Elon Musk şi-a manifestat susţinerea faţă de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), poziţie considerată de politicienii germani pro-europeni drept o ingerinţă electorală. Într-un mesaj video adresat la finele lunii ianuarie membrilor acestui partid la un eveniment de lansare a campaniei electorale, Musk i-a îndemnat „să fie mândri că sunt germani” şi a considerat exagerată confruntarea permanentă cu sentimentul vinovăţiei pentru trecutul nazist.

De asemenea, Musk s-a implicat și în politica din România. Miliardarul, care a avut poziţii favorabile lui Georgescu încă de la sfârşitul anului trecut, a comentat cu promptitudine, duminică, informaţia că Biroul Electoral Central interzice candidatura acestuia la prezidenţialele din mai, calificând decizia drept „o nebunie”.

România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia Europei după pandemia de COVID. Există și fondurile europene „clasice”, programele care existau dinainte de pandemie, numai că acolo capacitatea României de a elabora programe și de a atrage banii a fost întotdeauna un punct slab. Situația este „critică” în privința absorbiției fondurilor europene, a recunoscut ministrul Marcel Boloș, vineri seara, la Digi24.

Economie 2022-05-14 08:39:51

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, valabilă în intervalul  7 – 20 octombrie . Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi într-o ușoară creștere în primele zile din interval, urmând ca mai apoi să scadă. Sunt anunțate și ploi în perioada menționată în mai multe regiuni din țară. 

Economie 2024-10-07 11:50:43

Autorităţile americane o caută pe Andreea Cătălina Roşca, o femeie din România, care este acuzată că a furat bijuterii şi carduri de credit din dulapurile unui hotel spa şi studio de yoga din West Hollywood, inclusiv verigheta actriţei Lily Collins, actrița principală din serialul Netflix „Emily in Paris”, anunță Departamentul şerifului din Los Angeles.

Economie 2023-11-06 12:35:42

Fostul strateg-șef al Casei Albe, Steve Bannon, l-a avertizat pe fostul director adjunct al FBI, Andrew McCabe, că va fi luat în vizor dacă Donald Trump va câștiga alegerile din 2024. „Ar trebui să fii foarte îngrijorat”, i-a transmis acesta, relatează duminică Newsweek. 

Economie 2024-06-09 16:38:14

Comisia Europeană a anunţat miercuri că Ungaria va pierde 200 de milioane de euro din finanţarea UE, ca sancțiune pentru neplata unei amenzi stabilite de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Economie 2024-09-18 14:44:20

Italia va construi două centre de detenție în Albania, pentru a găzdui azilanții care ajung pe țărmurile sale, a declarat luni prim-ministrul Georgia Meloni. Premierul Italiei încearcă să controleze cifrele migrației, care aproape s-au dublat în anul de la preluarea mandatului, transmite CNN.

Economie 2023-11-08 11:56:15

În primele trei luni ale anului, România are deja un deficit bugetar de aproape 36 de miliarde de lei, adică 2,07% din PIB, deși ținta Guvernului este de 5% pentru întreg anul. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, marți, la evenimentul Profit.ro – „Investiţii vs Deficit: Provocări şi riscuri în economie sub impactul datoriei şi deficitelor publice în creştere”, că au crescut cheltuielile cu investițiile. A urmat replica dură a președintelui Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu: O astfel de abordare este „o nerozie”. Daniel Dăianu estimează că deficitul va ajunge la 6% din cauza impactului bugetar major pe care o va avea noua lege a pensiilor.

Economie 2024-04-09 13:33:49

Congresmanul american Brian Fitzpatrick, un republican pro-Ucraina care reprezintă statul Pennsylvania, a vizitat trupele ucrainene în apropierea liniei frontului pe 18 aprilie, după întâlnirea sa cu președintele Volodimir Zelenski la Kiev.

Economie 2025-04-19 20:40:13