„Doamna Merkel, obosită și oarecum indiferentă iar Ponta, grav. Se vedea și mai bine că își stăpânește seriozitatea și gravitatea. Cred că discuția a fost, mai degrabă, la obiect. Sau poate omul e timid iar ea, doar puțin plictisită de afacerile marii puteri de mijloc”, a spus Emil Hurezeanu.
El a reamintit că presa germană i-a fost nefavorabilă premierului.
„Dacă domnul Ponta s-a pregătit puțin, citând presa germană, a văzut că, în ultimele 2-3 zile, articolele de întâmpinare așa, în mare, nu i-au fost favorabile. Lui personal, nu relațiilor româno-germane. De altfel, doamna Merkel a vorbit despre relațiile româno-germane, care sunt foarte bune și care au un potențial mare. Nu s-a oprit la personalitatea domnului Ponta”, a adăugat jurnalistul.
„A trecut, e adevărat, cu o oarecare politețe și peste episodul care i-a provocat, anul trecut, o reacție calificată de o severitate extremă și neobișnuită din partea unui șef de stat european”, a mai spus Emil Hurezeanu.
În vara anului trecut, cancelarul german a declarat că statul de drept a fost încălcat „în mod inacceptabil” în România în timpul luptei pentru putere dintre liderii ţării.
