• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-05 17:24:08
  • Sursa:
Dupa ce blocul vest-african a amenintat cu o interventie militara, junta din Niger a numit un nou comandant militar Imagine

După ameninţările cu „o eventuală intervenţie militară” a Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS) împotriva puciştilor din Niger, junta de la Niamey a numit o nouă conducere la nivelul forţelor armate, informează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres. 

Generalul Moussa Salaou Barmou, care a avut un rol decisiv în lovitura de stat din 26 iulie, va deveni şef de personal, a declarat vineri seara, la televiziune, un purtător de cuvânt al liderilor juntei militare.

Anterior, Barmou a condus forţele speciale ale ţării. Alte poziţii importante în armată şi în cadrul forţelor aeriene au fost ocupate tot de persoane loiale juntei, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.

După înlăturarea de la putere a preşedintelui Mohamed Bazoum - ales în urma unui proces democratic - de către ofiţeri ai gărzii prezidenţiale, ECOWAS a cerut duminica trecută eliberarea acestuia şi a ameninţat că, dacă Nigerul nu revine la ordinea constituţională într-o săptămână, va lua măsuri care ar putea include o intervenţie militară, aminteşte dpa.

Potrivit postului de radio francez RFI, liderii militari din statele ECOWAS au elaborat deja un plan de acţiune.

O delegaţie de mediere din partea ECOWAS a ajuns joi seara la Niamey, dar a părăsit după numai câteva ore Nigerul, unde nu a reuşit să se întâlnească cu generalul Abdourahamane Tiani, fostul comandant al gărzii prezidenţiale care l-a răsturnat de la putere pe preşedintele Bazoum. Unul din membrii delegaţiei ECOWAS a precizat că emisarii ţărilor din regiune nu au reuşit să discute nici cu Bazoum.

Potrivit presei locale, preşedintele Nigeriei, Bola Tinubu, a cerut deja Senatului din ţara sa să aprobe o intervenţie militară în Nigerul vecin. Conform Constituţiei nigeriene, preşedintele ţării poate trimite armata „într-o misiune de luptă în afara Nigeriei” pentru a proteja „siguranţa naţională” dacă obţine acceptul Senatului.

Totuşi, potrivit EFE, senatorii din statele din nordul Nigeriei se opun unei intervenţii militare în Niger şi au pledat pentru folosirea canalelor diplomatice pentru a-l repune în drepturi pe preşedintele Bazoum.

„Ne opunem folosirii forţei militare până când vor fi epuizate alte căi, căci consecinţa ar fi moartea cetăţenilor nevinovaţi care încearcă să-şi desfăşoare activităţile de zi cu zi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forului Senatorilor din Nord (NSF), Suleiman Kawu Sumaila, într-un comunicat emis vineri noaptea.

Senatorii nigerieni din NSF au atras totodată atenţia că această intervenţie militară, căreia i s-au opus până acum ţări precum Mali, Burkina Faso, Guineea şi Algeria, ar afecta "negativ" statele din nordul Nigeriei, care au graniţă cu Nigerul.

„Vor exista implicaţii serioase pentru ţara noastră dacă se recurge la forţa militară înainte de a se fi epuizat toate căile diplomatice”, au adăugat senatorii din NSF, care au condamnat totuşi lovitura de stat din Niger şi au mulţumit ECOWAS pentru eforturile organizaţiei de a-l readuce la putere pe preşedintele înlăturat, Mohamed Bazoum.

Un bărbat de 56 de ani, șofer de tir, a ajuns la spital după un accident neobișnuit petrecut marți dimineață, pe DE 87, în județul Brăila. Din cauza vântului puternic, remorca unui autocamion care venea din sens opus s-a dezmembrat și i-a izbit în plin parbrizul. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare din culpă, transmite Agerpres.

Economie 2023-03-28 16:55:24

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde sunt anunţate, de miercuri până vineri, furtuni puternice în mai multe regiuni. Sunt aşteptate vânt cu rafale de 100 de kilometri pe oră şi valuri de opt metri.

Economie 2023-08-01 18:43:13

Regatul Unit speră că tancurile Challenger 2 pe care le-a promis Ucrainei în scopul contracarării invaziei ruse vor ajunge în această ţară la sfârşitul lui martie, a anunţat joi guvernul britanic, informează AFP şi Reuters.

Economie 2023-01-26 22:51:40

Prima persoană care a pătruns în sediul Capitoliului în timpul insurecției din 6 ianuarie 2021 a fost condamnată la 53 de luni de închisoare pentru tulburări civile şi alte delicte minore, au anunţat marţi procurorii americani.

Economie 2024-08-28 10:46:21

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,1% în ianuarie 2023, de la 16,4% în decembrie 2022, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,47%, cele nealimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 10,27%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date marţi publicităţii.

Economie 2023-02-14 11:11:01

O femeie din Arad a fost mușcată de un șacal, în miezul zilei, în timp ce încerca să-și protejeze câinele. S-a întâmplat într-un parc din oraș. În ajutorul femeii au sărit doi bărbați, care au reușit să îndepărteze șacalul și să salveze bichonul femeii din dinții animalului sălbatic.

Economie 2023-08-15 14:26:29

Pe final de weekend, am aflat de pe contul de Facebook al doamnei Clotilde Armand că a fost inculpată într-un dosar de conflict de interese. Aflăm totodată că dosarul este deschis încă din vară, dar până acum doamna nu a suflat nicio vorbă, “ca să vadă până unde se va merge”.

Economie 2024-03-13 15:07:46

Naționala României a învins reprezentativa Kosovo, în deplasare, scor 3-0, în meciul de debut din Liga Națiunilor 2024/2025, vineri seară.

Economie 2024-09-07 11:18:30