• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-11-18 09:00:27
  • Sursa:
Avionul care s-a prabusit in Rusia a fost folosit trei ani si de compania Blue Air Imagine

Aeronova s-a aflat în exploatarea Blue Air în perioada septembrie 2005 – mai 2008, după care a fost folosită de companiile Bulgaria Air și Tatarstan Air.

Din 1990 până în 2005, avionul a fost utilizat de Euralair Horizons, Air France, Uganda Airlines și Rio Sul.  

În decembrie 2001, pe când era exploatat de Rio Sul, a fost implicat într-un accident grav la aterizare pe aeroportul Belo Horizonte, în Brazilia, fără să provoace victime, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass, care citează presa braziliană.

Pe o ploaie puternică, avionul care transporta în total 108 persoane, a atins solul înainte de pistă, a revenit în aer şi a recăzut pe pistă, rupându-i-se o parte a trenului de aterizare. Aeronava a alunecat pe reactorul situat pe aripa stângă pe o porţiune de 1,7 kilometri şi s-a oprit. A fost supus unor reparaţii importante şi reintrodus în serviciu.

Avionul, care venea de la Moscova, s-a prăbuşit duminică pe aeroportul din Kazan şi a luat foc. Cei 44 de pasageri şi şase membri ai echipajului au decedat toţi în accident.