„Aceasta nu este doar o simplă rechemare a ambasadorului pentru consultări. Este o diminuare a nivelului de reprezentare diplomatică. Un pas important pentru a ne exprima condamnarea şi dezaprobarea”, a declarat ministrul de externe algerian la o conferinţă de presă. „Retragerea ambasadorului este un prim pas care va fi urmat de altele”, a adăugat el.
Sahara Occidentală, o fostă colonie spaniolă disputată de aproape 50 de ani de Maroc şi Frontul Polisario susţinut de Algeria, este controlată pe o suprafaţă de aproximativ 80% din teritoriul său de Maroc, care propune un plan de autonomie sub suveranitate marocană.
De partea sa, Frontul Polisario cere un referendum de autodeterminare, convenit într-o înţelegere de încetare a focului în 1991, dar care nu a fost niciodată organizat.
Franţa va recunoaşte planul de autonomie a Saharei Occidentale în cadrul suveranităţii marocane ca bază unică pentru o soluţie durabilă a acestei chestiuni, a spus preşedintele francez într-o scrisoare transmisă regelui Mohammed al VI-lea al Marocului şi publicată, marţi, de guvernul de la Rabat.
„Decizia franceză nu serveşte soluţionării paşnice a chestiunii Saharei Occidentale şi este contrară eforturilor diplomatice ale ONU şi ale altor actori internaţionali”, a mai declarat ministrul algerian de externe, care a dat de înţeles că o anulare a vizitei în Franţa a preşedintelui algerian, Abdelmadjid Tebboune, prevăzută pentru luna septembrie, se va număra printre măsurile prin care Algeria va protesta contra deciziei Franței de susţinere a planului de autonomie sub suveranitate marocană pentru Sahara Occidentală.
Prin gestul său, Franţa „apără legitimitatea ordinii coloniale și încurajează renaşterea acestui proiect din cenuşă”, a mai spus ministrul algerian de externe.
