„E clar că România nu se află în cea mai bună formă a sa”, a spus Anastasiu referitor la criza economică în care se află România și la necesitatea de a face reduceri în cheltuielile bugetare. „Acum trebuie să strângem cu toții cureaua. Cei care au beneficiat mai mult în ultimii 10 ani, trebuie să «sufere» mai mult acum, cei care au beneficiat mai puțin, trebuie să sufere mai puțin”.
„Avem legi și bun simț. Pentru a implementa legile, trebuie ceva timp, pentru bun simț, n-ar trebui să fie nevoie de timp”.
Întrebat dacă ICCJ dă dovadă de „lipsă de bun simț” prin creșterea sporurilor judecătorilor, Dragoș Anastasiu a replicat: „Cred că bunul simț spune că trebuie să strângem cu toții cureaua, pentru că nu ăsta e mesajul pe care îl transmite guvernul României. Trebuie să fim solidari și să nu căutăm tot felul de tertipuri, că de-asta am ajuns unde am ajuns”.
Anastasiu i-a „sfătuit” pe judecători „să se gândească”.
„Le-aș da sfatul să se gândească că cei care au beneficiat cel mai mult până acuma, trebuie să strângă cel mai tare cureaua și să nu găsească tot felul de tertipuri, creative, pentru a nu merge în direcția pe care guvernul României vrea să o imprime”.
În privința intenției CCR de a da indemnizații „de pensionare” de 180.000 de lei (circa 35.000 de euro) judecătorilor ieșiți la pensie, Anastasiu a admis că „35 de mii de euro înseamnă o sumă importantă de bani pentru absolut oricine”.
„Probabil că legea le permite. Cred că momentul actual ar trebui să îi facă pe toți să înțeleagă că și la nivel de persoană fizică, ar trebui să renunțe benevol la beneficii pe care legea încă le permite (...) Legea trebuie să fie bazată pe bun simț. Dacă bunul simț nu primează, atunci, atâta timp cât legile sunt cum sunt, ele vor fi utilizate, chiar dacă în ochii noștri acest lucru pare un abuz sau o depășire a normalității și a bunului simț. Atâta timp cât legile sunt acolo și nu le combinăm cu bunul simț, ele vor fi utilizate în acest fel”, a spus vicepremierul Anastasiu despre intenția CCR privind indemnizațiile judecătorilor.
