• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-10 18:09:29
  • Sursa:
Doi soti, gasiti intr-o balta de sange, in casa. Femeia era decedata, sotul a fost operat, dar este in stare critica Imagine

Doi vârstnici au fost găsiţi unul mort şi unul inconştient, la Codlea. Ei se aflau „într-o baie de sânge”, femeia, de 65 de ani, declarată decedată la sosirea echipajelor de salvatori, prezentând multiple leziuni care par a fi fost provocate atât cu un cuţit, cât şi cu o toporişcă, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Claudiu Sandu.

Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, se află la Spitalul Judeţean Braşov, unde a fost operat, la acest moment starea lui fiind incertă.

„Nu s-a putut discuta cu nimeni, prin urmare, la momentul de faţă se fac verificări preliminare pentru a se lămuri de ce s-a ajuns într-o familie despre care vecinii spun că nu a avut antecedente de violenţă, nu se certau, de ce s-a ajuns într-o asemenea situaţie, în care în apartament s-a găsit o baie de sânge. (...) Trebuie stabilite leziunile care au fost sau vor fi identificate cu ocazia autopsiei, trebuie verificat cu ce au fost produse. În acest moment, nu se pleacă de la presupunerea că a avut loc o crimă, se fac verificări preliminare, pentru a nu scăpa niciun amănunt. Persoana de sex masculin a fost găsită la uşa de la intrare în apartament, căzută, iar persoana de sex feminin a fost găsită în sufragerie căzută. Foarte mult sânge în bucătărie, în sufragerie şi pe holul de la intrare, este greu de spus dacă a avut loc o luptă sau nu”, a precizat şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Conform acestuia, din primele cercetări femeia pare să fi fost înjunghiată cu un cuţit, dar lovită şi cu o toporişcă.

„În cazul persoanei de sex feminin, care a fost găsită de procuror la faţa locului şi al cărei deces a fost pronunţat pe loc - pentru că nu s-a mai putut face nimic, prezenta numeroase leziuni la nivelul capului şi la nivelul antebraţului stâng, ceea ce poate duce la concluzia că ar fi încercat să se apere - (...), la prima vedere, leziunile par a fi de două tipuri: produse cu un corp tăietor înţepător, dar şi cu un corp tăietor sub formă de toporişcă”, a spus Claudiu Sandu.

Cei doi au fost găsiţi inconştienţi în apartamentul lor după ce nora acestora, cu care ar fi trebuit să întâlnească însă nu au dat niciun semn, a apelat 112, relatează Agerpres.

Poliția sud-africană a arestat trei oameni în legătură cu moartea a 21 de adolescenți într-o tavernă din orașul East London, informează BBC.

Economie 2022-07-13 16:55:03

Un canadian a făcut istorie după ce a primit zero voturi la un scrutin federal extrem de disputat, după ce a candidat pe fondul unor proteste față de lipsa reformelor electorale din țară.

Economie 2024-06-28 22:53:47

Printre mașinile oprite la semafor, în Sector 6, două femei cerșeau ieri, 5 ianurie, cu lacrimi în voce, bani pentru lapte. Amândouă țineau strâns în brațe câte un bebeluș. Cel puțin asta era impresia pe care o avea orice, uitându-se la ele. De altfel, oameni de pe stradă și șoferi au scos bani și le-au dat femeilor de mila copiilor ținuți în frig pe stradă. Doi polițiști s-au sesizat. Așa au observat că niciuna dintre femei nu avea un copil în brațe, ci doar un șomoiog de cârpe.

Economie 2023-01-06 14:09:16

În urmă cu 10 ani, pe 15 februarie 2013, un corp ceresc intrat în atmosfera Pământului a explodat deasupra regiunii Celeabinsk din Rusia.

Economie 2023-02-15 17:11:31

Gradul de umplere în depozite de gaze depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul trecut, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Economie 2024-11-11 11:44:27

Danemarca acuză Rusia de desfăşurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda. Serviciile de informaţii daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-25 18:47:50

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a trebuit să se întoarcă joi din cauza unei probleme mecanice a avionului său, la scurt timp după ce decolase spre Germania, în a doua călătorie a sa în străinătate, a anunțat Departamentul de Stat.

Economie 2025-02-14 07:52:58

Mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele lui Vladimir Putin va fi dezbătut azi în Parlamentul European.

Economie 2023-04-19 10:28:55