• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-19 20:44:07
  • Sursa:
Dmitri Medvedev cere Marii Britanii sa cedeze Insulele Malvine catre Argentina Imagine

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a cerut luni Marii Britanii "să lase libere Insulele Malvine" (Falkland) revendicate de Argentina, într-un mesaj în care a felicitat această ţară pentru câştigarea Campionatului Mondial de fotbal, informează Agerpres.

"Cel mai bine ar fi ca britanicii să lase în sfârşit libere Insulele Malvine şi să le restituie argentinienilor. Insulele Falkland nu sunt ale Marii Britanii, ci ale Argentinei. Şi felicit selecţionata Argentinei pentru victoria meritată la fotbal. La fel să reuşească şi în politica externă", a scris pe Telegram fostul preşedinte rus, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Pe data de 2 aprilie 1982 trupele argentiniene au ocupat Insulele Malvine (Falkland) din Atlanticul de Sud. Premierul britanic de la acea vreme, Margaret Thatcher, a ordonat o intervenţie militară pentru a le recupera. Războiul a durat 74 de zile şi s-a încheiat cu victoria trupelor britanice, arhipelagul rămânând sub controlul Londrei. În ciuda înfrângerii, Argentina continuă să revendice insulele.

Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier văzut odinioară în Occident ca un reformist, dar care de când Rusia a atacat Ucraina în februarie s-a remarcat prin declaraţii chiar mai agresive la adresa Occidentului decât cele ale lui Vladimir Putin, a criticat virulent în acelaşi mesaj o declaraţie făcută mai devreme în aceeaşi zi de premierul britanic Rishi Sunak.

Acesta din urmă a spus că nu vor putea exista negocieri de pace în Ucraina atât timp cât Rusia "nu se retrage din teritoriile cucerite", o poziţie similară cu cea a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care condiţionează orice negociere cu Rusia de retragerea completă a trupelor acesteia de pe tot teritoriul Ucrainei.

"Toţi politicienii britanici sunt îngrozitor de ipocriţi. Acum, tânărul prim-ministru britanic cu un nume înainte puţin obişnuit la Londra a indicat: cât timp Rusia nu-şi retrage trupele din Ucraina nu este posibil dialogul (...) Anglo-saxonii pretind că ucrainenii trebuie să decidă singuri dacă discută cu noi sau nu", a scris Medvedev în mesajul său, sugerând astfel că Ucraina refuză negocierile cu Rusia pentru că aşa îi cere Occidentul, în speranţa că în final armata ucraineană o va învinge pe cea rusă.

Moustapha Sylla, fundaşul echipei ivoriene de fotbal de primă divizie Racing d'Abidjan, a încetat din viaţă duminică după ce i s-a făcut rău pe teren în plină desfăşurare a meciului în care juca, a anunţat clubul.

Economie 2023-03-06 10:54:52

Ţările membre ale NATO nu furnizează "suficiente muniţii" pentru Ucraina, iar acest lucru are "consecinţe în fiecare zi pe câmpul de luptă", a avertizat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de France Presse, scrie Agerpres.

Economie 2024-03-14 15:50:08

Premierul Nicolae Ciucă a pledat joi, la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani, pentru întărirea prezenţei NATO în zonă, având în vedere ameninţările de securitate existente. El a calificat invazia Rusiei în Ucraina drept „un război de cucerire și, totodată, un război neo-colonial”. 

Economie 2023-05-18 11:44:49

Mai mulţi bătrâni din judeţul Suceava au fost înşelaţi prin metoda "accidentul" de către un bărbat aflat de 23 de ani în închisoare, după ce a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, şi de către o tânără de 20 de ani, complicea lui.

Economie 2023-10-30 12:00:58

Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, a pus arma pe un scaun, apoi a început să îl privească insistent pe un consilier local. Un alt bărbat a reuşit să îl scoată afară. Bărbatul cu arma a fost apoi reţinut de poliţişti pentru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Economie 2024-09-29 13:11:56

Peste 5.000 de persoane au protestat, joi, lângă parlamentul lituanian, împotriva coaliției câștigătorilor alegerilor, social-democrații, cu un partid condus de un lider judecat pentru declarații antisemite, scrie Reuters.

Economie 2024-11-14 23:31:27

Warren Buffett este îngrijorat de creşterea numărului de persoane care îşi însuşesc identitatea lui pentru a profita de numele său, pretinzând pe reţelele sociale că recomandă un produs de investiţii sau un candidat politic, transmite CNBC, preluat de News.ro.

Economie 2024-10-27 08:44:27

Iranul intenţionează să-şi consolideze alianţele şi grupările militante în Orientul Mijlociu printr-un nou pact de apărare, relatează marţi agenţia Tasnim, citată de DPA, potrivit Agerpres.

Economie 2024-10-08 15:32:51