• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-30 10:14:19
  • Sursa:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 30 august Imagine

70 - DISTRUGEREA TEMPLULUI

Templul evreiesc din Ierusalim, numit al doilea templu sau templul lui Irod, a fost distrus de armatele romane care au intrat în oraș să încheie o revoltă a evreilor.

Templul, centrul religiei iudaice, fusese construit cu 600 de ani înainte, când evreii reveniseră acasă după exilul în Babilon. Distrugerea lui a marcat sfârșitul unei epoci.

Pe ruinele templului lui Irod se află acum moscheea al-Aqsa și Domul Stâncii. Zidul Plângerii, loc sacru pentru evrei, datează din perioada celui de-al doilea templu.

1940 - DICTATUL DE LA VIENA

Germania și Italia au forțat România să cedeze nordul Transilvaniei, inclusiv orașele Oradea, Cluj-Napoca și Târgu Mureș, Ungariei conduse de Miklos Horthy.

Budapesta era aliată cu naziștii și primise deja părți din Cehoslovacia. În timp ce regatul României ajutase Polonia în 1939 iar regele Carol al II-lea îl detesta pe Hitler.

Acordul pentru cedarea Ardealului de Nord a fost semnat la Viena. Condițiile au fost dictate de Germania și Italia, de aici și numele rămas în istorie, "dictatul de la Viena".

2021 - FINALUL RĂZBOIULUI

Acum trei ani, ultimii soldați americani au plecat din Afganistan. Era finalul celui mai lung război din istoria Statelor Unite, care a ținut 20 de ani fără câteva luni.

Generalul Chris Donahue a fost ultimul care a plecat. Fotografia cu el, când se urcă în avionul de transport, a devenit un simbol retragerii și al finalului războiului.

La câteva ore după ce a decolat ultimul avion american, luptători talibani au ocupat aeroportul din Kabul și au proclamat victoria contra SUA, după 20 de ani de lupte.

Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Economie 2024-06-24 12:14:56

Nu se întâmplă în fiecare zi ca o pereche de ochelari de soare să îți întoarcă viața pe dos. Dar asta s-a întâmplat cu Bjørnar Moxnes, liderul unui partid de stânga din Norvegia care a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura o pereche de ochelari de soare de lux din aeroportul din Oslo, scrie Politico. „Mulți oameni m-au întrebat cum am putut să fac ceva atât de stupid. M-am întrebat și eu asta de multe ori în ultimele săptămâni. Nu am o explicație adecvată”, a scris Moxnes pe Facebook. În onoarea lui Moxnes și a gestului său inexplicabil, iată și alte câteva dintre cele mai rușinoase demisii ale unor politicieni din Europa.

Economie 2023-07-27 08:00:56

Peste 340 de persoane, dintre care 103 erau minori neînsoțiți, au fost găsite de autorităţile mexicane într-o remorcă de camion abandonată în statul Veracruz, scrie BBC.

Economie 2023-03-07 07:41:17

Marcel Ciolacu a anunțat, după prima ședință de luni a noii conduceri a PSD, că vrea să fie instalat noul Executiv pe 23 decembrie. „Eu nu văd altă coaliție de guvernare decât cu PNL”, a afirmat premierul și a adăugat că nu răspunde declarațiilor vicepreședintelui PNL Adrian Cozma care a solicitat convocarea BPN al liberalilor pentru a decide ieșirea urgentă din coaliție.

Economie 2024-08-26 13:35:56

România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pentru Profit.ro, citată de news.ro. România rămâne, astfel, singurul stat membru cu probleme bugetare care nu a trimis acest raport.

Economie 2025-05-23 08:20:57

Soția vânzătorului ambulant nigerian care a fost ucis în bătaie pe stradă, în Italia, fără ca cineva să intervină, a declarat pentru BBC că cere dreptate după „moartea violentă” a bărbatului.

Economie 2022-08-02 10:31:30

Debitul maxim al fluviului Dunărea se va situa peste mediile multianuale în lunile mai, iunie şi iulie, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va avea valori peste normalele lunare în unele bazine hidrografice, dar vor fi şi valori mai scăzute, cuprinse între 50% şi 80%, şi uneori chiar sub 30%, potrivit prognozei pe trei luni emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Economie 2023-05-07 18:01:55

George Simion a spus că ar vota-o pe Elena Lasconi la alegerile prezidenţiale, pentru că „are cele mai puţine şanse să intre în turul II”, întrebat pe cine ar vota dacă nu s-ar putea alege singur.  Liderul AUR a distribuit și sarcini pentru contracandidații săi dacă ar lucra la o casă, în cazul în care ar deschide un șantier de case ieftine și a explicat ce personaje de desene animate ar fi aceștia, într-o emisiune difuzată de Pro TV. El a mai spus și ce personaje de desene animate crede că s-ar potrivi rivalilor săi în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Economie 2024-10-09 22:27:11