• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-16 10:25:09
  • Sursa:
Conor McGregor este acuzat de o noua agresiune sexuala. Cand ar fi avut loc fapta Imagine

Conor McGregor, care a fost condamnat, în primă instanţă, pentru viol în Irlanda, se confruntă acum cu o nouă acuzaţie de agresiune sexuală în Statele Unite. Reclamanta îl acuză pe superstarul UFC că a agresat-o în toaleta sălii de sport a clubului Miami Heat, cu ocazia unui meci de baschet din NBA.

Cazul a fost investigat iniţial de biroul procurorului din comitatul Miami-Dade, care include zona metropolitană a Floridei. În cele din urmă, însă, acesta a decis să nu depună plângere împotriva lui Conor McGregor din cauza probelor insuficiente.

În urma acestei decizii, „procedurile civile sunt singura opţiune legală în acest caz”, a explicat avocatul presupusei victime, James Dunn.

În citaţia depusă marţi, femeia îl acuză pe sportivul în vârstă de 36 de ani că a agresat-o sexual într-o baie de la Kaseya Center, sediul echipei profesioniste de baschet Miami Heat.

Când meciul s-a încheiat, reclamanta afirmă că o cunoştinţă a lui McGregor a apucat-o de încheietura mâinii, spunându-i „Conor mă va ucide dacă te pierd”.

În cele din urmă, McGregor a apărut şi şi-a dus acuzatoarea într-o baie a arenei, unde, potrivit plângerii, „a încercat să îşi introducă cu forţa penisul neprotejat în gura necunoscutei fără consimţământul acesteia”.

În iunie, a apărut un videoclip cu McGregor conducând-o pe femeie în baie înainte ca uşa să fie blocată de securitate.

Plângerea detaliază modul în care femeia a încercat să scape, dar McGregor a izbit-o de un perete şi a blocat-o cu braţul. În cele din urmă, ea a reuşit să plece şi a părăsit arena.

Acuzatoarea a spus în plângere că luptătorul era „sub influenţa băuturilor alcoolice şi scăpat de sub control”.

Femeia solicită daune pentru tratament medical trecut şi viitor în valoare de peste 75 000 de dolari şi cheltuieli de judecată, împreună cu alte măsuri reparatorii.

„Tratamentul special aplicat lui McGregor, permiţându-i să îşi toarne singur băuturile alcoolice, precum şi faptul că nu i s-a tăiat accesul la băuturi alcoolice după ce a fost servit în exces demonstrează o nepăsare conştientă faţă de siguranţa clienţilor aflaţi în situaţii similare cu cea a reclamantei şi inclusiv a acesteia”, se arată în proces.

La acelaşi meci, Heat-Nuggets, în timpul căruia McGregor a făcut parte din divertismentul din timpul meciului şi a trimis celebra mascotă Heat Burnie la spital cu un pumn.

Acest proces îl acuză pe McGregor de agresiune şi arena de neglijenţă gravă în menţinerea unei atmosfere sigure, continuând să servească boxerului băuturi alcoolice după ce acesta ar fi fost în stare de ebrietate.

La acest meci, McGregor a trimis celebra mascotă a echipei Heat, Burnie, la spital, după ce i-a tras un pumn.

Presupusa victimă, care depusese iniţial o plângere la două zile după presupusele evenimente, l-a atacat şi pe operatorul centrului Kaseya, acuzat de neglijenţă. Clanul luptătorului UFC (22 de victorii la 6 înfrângeri la profesionişti) continuă să nege cu fermitate acuzaţiile presupusei victime.

„La momentul respectiv, după o anchetă amănunţită, procurorul a concluzionat că nu existau probe suficiente” pentru a-l urmări în justiţie pe Conor McGregor, a declarat Barbara Llanes, avocata starului irlandez.

„Aproape doi ani mai târziu, şi după trei avocaţi, reclamanta are o nouă versiune falsă”, a subliniat avocata. „Suntem încrezători că şi această acţiune va fi respinsă”.

Conor McGregor este una dintre cele mai importante figuri din liga profesionistă de MMA, Ultimate Fighting Championship (UFC). În 2020, el a fost sportivul profesionist cu cele mai mari câştiguri, de 180 de milioane de dolari, potrivit revistei Forbes.

În noiembrie 2024, el a fost condamnat de Înalta Curte din Dublin să plătească 248 603 euro despăgubiri unei femei în vârstă de 35 de ani care l-a dat în judecată pentru că a „violat-o şi bătut-o cu brutalitate”. Deşi pierduse deja un sponsor în urma acestei condamnări, care a fost larg comentată în lumea sporturilor de luptă, Conor McGregor a făcut apel împotriva acestei decizii.

Serviciul Secret al SUA se ocupă de protecția președintelui, fie că se află în Biroul Oval sau vizitează o zonă de război. Dar este posibil ca un fost președinte să fie protejat de agenți în închisoare, se întreabă jurnaliștii de la NYT, și cum va fi pusă în practică această situație bizară și unică în istoria SUA? Perspectiva este fără precedent, însă agenția care este obligată prin lege să-l protejeze non-stop pe fostul președinte se pregătește într-o oarecare măsură pentru posibilitatea ca Donald Trump să fie trimis după gratii în procesul care se judecă la Tribunalul din Manhattan.

Economie 2024-04-24 08:00:03

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut puternic în această dimineaţă, în condiţiile în care un val de temperaturi scăzute ar urma să ducă la creşterea cererii de gaze şi va demonstra cât de pregătită este Europa pentru iarnă în contextul livrărilor reduse de gaze ruseşti, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Economie 2022-12-01 13:18:24

Republica Mauritius a fost plasată în stare de alertă luni din cauza apropierii unui ciclon tropical foarte intens, denumit Freddy. Autoritățile au sistat cursele aeriene și transporturile publice terestre. Meteorologii au anunțat rafale de vânt care pot depăși 300 de kilometri pe oră, informează Agerpres, care citrează AFP.

Economie 2023-02-20 09:46:58

Tinerii cu vârste între 16 și 18 ani vor putea înființa „firme de exercițiu”, sub forma unor societăți cu răspundere limitată, adaptate vârstei și capacității acestora, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de mai mulți senatori PSD. Social-democrații argumentează că propunerea legislativă are ca scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor, având în vedere că educația antreprenorială este materie obligatorie sau opțională în tot mai multe licee.

Economie 2025-04-05 12:33:53

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a anunţat vineri primul transfer al unor fonduri ruseşti confiscate, cu scopul de a ajuta Ucraina. Este vorba despre activele confiscate de la un oligarh rus.

Economie 2023-02-04 07:23:02

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri că România „nu rămâne fără gaz”, deși depozitele de gaze s-au golit la mai puțin de jumătate din capacitatea totală, după două luni de iarnă. Burduja a adăugat că a trimis Corpul de Control la Depogaz, companie care gestionează depozitele de gaze și care are în prezent cea mai mică rezervă disponibilă.

Economie 2025-02-07 17:12:08

Un accident grav a avut loc în această dimineață pe autostrada A1, în județul Arad. Un camion și un microbuz s-au ciocnit. În urma impactului, două persoane au fost transportate la spital. Traficul este restricționat, transmit cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. 

Economie 2024-11-12 08:31:47

Necla Camuz şi fiul ei Yagiz, care avea 10 zile când s-au produs cutremurele care au devastat Turcia, au petrecut 90 de ore sub dărâmături, în oraşul Samandag din provincia Hatay. Fără apă şi mâncare pentru ea, femeia a reuşit să-şi ţină fiul în viaţă hrănindu-l la sân până când o echipă de salvatori a ajuns la ei. După ce a ieşit din spital, femeia de 33 de ani a povestit experienţa ei pentru BBC.

Economie 2023-02-13 09:17:40