• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-29 13:15:48
  • Sursa:
Digi24, cea mai citata sursa din media in luna august 2025 Imagine

Digi24 a fost cea mai citată sursă din media în luna august 2025, potrivit analizei realizate de mediaTRUST.

Digi 24 se situează pe prima poziţie a clasamentului general cu 790 citări. În top se află și Digi Sport, pe poziția a patra, cu 408 citări.

Analiza privind frecvența celor mai citate surse din mass-media a fost efectuată pe baza publicațiilor de presă, a emisiunilor de știri de televiziune și radio și a materialelor de pe siteurile web. Studiul celor mai citate surse de media din România oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor instituții media (print, online, radio, TV), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în perioada 1 august – 31 august 2025.

Analiza din luna august a fost efectuată pe baza a peste 12.600 de materiale ale publicațiilor de presă, a emisiunilor de știri de televiziune și radio și a materialelor de pe site-urile web care au apărut în perioada 01 august – 31 august 2025. Din acest set extins au fost identificate 6.274 materiale valide.

Posturile de televiziune sunt cel mai bine reprezentate în luna august ca număr de citări (43%), urmate de sursele online (38%). Pe locul trei se află presa scrisă care deţine 18% din total, iar radiourile se regăsesc în proporție de 1%.