• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-28 19:23:21
  • Sursa:
Digi Communications NV raporteaza venituri consolidate de 1,7 miliarde euro, EBITDA ajustata (excluzand IFRS 16) de 509 milioane euro Imagine

Digi Communications NV, unul dintre liderii la nivel european în domeniul telecomunicațiilor, listat la Bursa de Valori București, raportează venituri consolidate in T4 (incluzând venituri și alte câștiguri) de 455,6 milioane euro, o creștere de 14% față de 2022. EBITDA ajustată pentru T4 a crescut cu 21% comparativ cu rezultatul din  2022, ajungând la 162,4 milioane euro, iar EBITDA ajustată, excluzând impactul IFRS 16, a fost de 141,4 milioane euro (+24% față de 2022).

Performanța solidă din trimestrul al patrulea, în linie cu așteptările conducerii, a contribuit la rezultatele generate în 2023. Grupul a înregistrat venituri consolidate de 1.690,4 milioane euro, o creștere cu 13% comparativ cu anul anterior. EBITDA ajustată a crescut cu 17% comparativ cu rezultatul din 2022, ajungând la 592,7 milioane euro. EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 a crescut cu 19%, ajungând la 509,3 milioane euro.

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications, a declarat: „Digi Communications a avut parte de o creștere remarcabilă în 2023. Piețele noastre de bază, România și Spania, au continuat sa fie extrem de competitive anul trecut, dar acest lucru nu a avut un impact negativ asupra ratelor noastre de creștere. În România, segmentul nostru cel mai dinamic, serviciile de telecomunicații mobile, a înregistrat o creștere de 18% a RGU-urilor.  În Spania, ne-am mărit baza utilizatorilor de servicii de internet fix cu 63%, ajungând la 1,4 milioane de clienți. De asemenea, în ambele țări suntem lideri în ce privește portabilitatea mobilă netă. Suntem încântați de progresul obținut și recunoscători pentru oportunitatea de a deservi aceste piețe dinamice. Peisajul telecomunicațiilor europene este în continuă schimbare, dar Digi rămâne neclintit în angajamentul său de a livra servicii superioare la prețuri competitive. Rezultatele financiare pe care le prezentăm astăzi acționarilor noștri evidențiază capacitatea noastră de a satisface cerințele consumatorilor chiar și în medii extrem de competitive.”

În 2023, Digi a continuat să crească la nivelul întregului portofoliu de servicii, depășind 23,9 milioane de relații contractuale generatoare de venituri (RGU) în România, Spania și Italia, reprezentând o creștere de 15% față de anul 2022. Ofertele Digi includ servicii de telefonie mobilă și fixă, internet fix și date și servicii de televiziune cu plată. În România, Digi oferă servicii de telefonie fixă și divertisment printr-o rețea de fibră optică avansată din punct de vedere tehnologic. Grupul operează, de asemenea, o rețea de telefonie mobilă în România, care utilizează infrastructura de bază a rețelei de fibră optică. În Spania, Digi oferă servicii de telefonie mobilă, internet și telefonie fixă, în timp ce în Italia, Grupul oferă exclusiv servicii de telefonie mobilă.

Segmentul de telefonie mobilă este proeminent, deoarece produce cel mai mare număr de RGU dintre toate categoriile de servicii ale Grupului, contribuind la 46% din totalul RGU la nivelul tuturor celor trei piețe. Menținând ritmul de creștere din trimestrele precedente, în T4 2023, numărul de RGU din acest segment a urcat la 10,9 milioane, o creștere cu 20%, reprezentând clienții de telefonie mobilă din România, Spania și Italia.

În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 5,8 milioane RGU, o creștere de 18% față de 2022. Serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 9% în 2023 comparativ cu anul precedent, până la 4,6 milioane RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) a înregistrat o creștere de 5% față de 2022, până la 5,7 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU de pe piața românească a fost de 16,9 milioane de clienți, în creștere cu 9% comparativ cu 2022.

Operațiunile din Spania au continuat să aibă o performanță remarcabilă în 2023, unde numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet și telefonie mobilă a crescut cu 32% față de 2022, ajungând la 6,5 milioane RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut cu 23%, până la 4,7 milioane de RGU, în timp ce numărul utilizatorilor de servicii de internet fix a crescut cu 63%, până la 1,4 milioane.

În Italia, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 16% față de 2022, ajungând la 420K RGU la finalul anului 2023.

Inițiativele strategice din Portugalia și Belgia ale Grupului au creat terenul pentru extinderea viitoare a Digi în aceste două piețe. În Portugalia, entitatea locală se pregătește la nivel organizațional pentru a demara furnizarea de servicii comerciale în 2024. În Belgia, Digi Communications Belgium N.V. si InSky N.V. (“Asocierea belgiana”) au asigurate servicii de roaming național pentru o perioadă minimă de cinci ani și s-au angajat să achiziționeze aproximativ 400 de site-uri mobile în următorii patru ani. „Asocierea belgiana” deține deja pachetul de spectru care a fost achiziționat în timpul ultimei licitații, încheiate în iunie 2022.

În ceea ce privește perspectivele pentru 2024 ale Digi Communications, Serghei Bulgac a adăugat: „În 2024, Digi este pregătită pentru un an de transformare. Ne vom concentra în continuare pe consolidarea  prezenței noastre în piețele de bază din România și Spania, în timp ce demarăm inițiativele de extindere în Portugalia și Belgia. În România, ne dorim să stimulăm creșterea organică prin îmbunătățirea infrastructurii rețelei noastre și lărgirea ofertelor noastre de servicii, de la televiziune cu plată la mobil. În Spania, achiziția strategică de noi licențe de spectru, alături de lansarea recentă a serviciilor 5G, va spori semnificativ capacitățile rețelei noastre și va oferi clienților noștri conectivitate de mare viteză, la prețuri accesibile. Nu în ultimul rând, intrarea noastră în piețele noi, Belgia și Portugalia, înseamnă mai mult decât un proces de expansiune – reprezintă stabilirea unei prezențe solide și introducerea abordării noastre inovatoare și centrate pe client, pentru care suntem cunoscuți și apreciați, către un public mai larg. Anul 2024 se anunță a fi un an de referință pentru Digi, pe măsură ce continuăm să evoluăm, să inovăm și să conectăm comunități în Europa.”

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii)

T4 23

T4 22

Variație (%)

România

16.963

15.502

9,4%

Servicii de mobil

5.820

4.933

18,0%

Televiziune cu plată

5.682

5.432

4,6%

Servicii internet fix

4.571

4.204

8,7%

Servicii de telefonie fixă

890

933

-4,6%

Spania

6.481

4.918

31,8%

Servicii de mobil

4.663

3.796

22,8%

Servicii de internet fix

1.373

843

62,9%

Servicii de telefonie fixă

445

279

59,5%

Italia

420

362

16,0%

Servicii de mobil

420

362

16,0%

TOTAL

23.864

20.782

14,8%

Raportul financiar preliminar la 31 decembrie 2023 al Digi Communications este disponibil aici.

Despre Digi Communications NV

Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și cu prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu 30 de ani, compania operează în România și Spania o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate.

Digi Communications NV este o companie publică listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București.

Valentin Jucan, vicepreședintele CNA, cere o mai bună protejare a jurnaliștilor de către autorități, după ce la protestul susținătorilor lui Călin Georgescu au fost mai multe episoade de violență la adresa echipelor de jurnaliști care relatau de la eveniment. Jucan a spus la Digi24 că a sesizat Ministerul de Interne și a avertizat că se dorește „demolarea și distrugerea valorilor libertății și a democrației”.

Economie 2025-01-10 16:15:34

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a reacționat, sâmbătă, după ce Ucraina şi liderii europeni, reuniţi la Kiev, au convenit asupra unei încetări necondiţionate a focului pentru 30 de zile începând cu data de 12 mai, cu sprijinul preşedintelui american Donald Trump, și l-au ameninţat pe preşedintele Vladimir Putin cu noi sancţiuni „masive” dacă nu se conformează.

Economie 2025-05-10 17:51:27

O coaliție formată din 12 state americane a dat, miercuri, în judecată administrația Trump în încercarea de a bloca tarifele comerciale impuse de președintele american, pe care le califică drept „ilegale”, relatează Axios.

Economie 2025-04-24 10:41:56

Patru iranieni au fost executaţi după ce fuseseră condamnaţi la moarte pentru „cooperare” cu Israelul, inamicul declarat al Teheranului, a anunţat duminică justiţia iraniană.

Economie 2022-12-04 12:34:28

Numărul fraudelor online crește alarmant. O femeie din Sibiu a pierdut aproape jumătate de milion de euro după ce a fost înșelată de un individ care s-a dat drept prinț nigerian.

Economie 2024-03-10 14:23:34

Rareș Bogdan îi răspunde lui Marcel Ciolacu, după afirmațiile președintelui PSD privind majorarea pensiilor și scandalul ANRE. Prim-vicepreședintele PNL îl „sfătuiește” pe Ciolacu să îl dea afară pe omul care-i scrie glumițele, pentru că tocmai cu astfel de glume „a pierdut și un alt lider PSD alegerile” în urmă opt ani. „Aș dori să îmi exprim bucuria pentru că PSD a înțeles că propunerea lor de majorare a pensiilor cu 10%, nu cu 16%, așa cum susțin eu și colegii mei, era sub rata inflației, deci ar fi încălcat legea”, a replicat Bogdan, după ce Ciolacu a declarat că „se bucură foarte mult” că prim-vicepreşedintele PNL i-a lămurit pe liberali că trebuie mărite pensiile.

Economie 2022-09-06 20:18:41

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU)  spune că a prins mai mulți agenți ruși din cadrul serviciului de protecție de stat al Ucrainei care complotau pentru asasinarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și a altor înalți oficiali guvernamentali, potrivit Reuters.

Economie 2024-05-07 15:10:31

După rezultatele excepționale de la olimpiada de fizică din Japonia, elevii români cuceresc din nou podiumurile internaționale. De data aceasta, o echipă de robotică din Timișoara a ocupat locul doi la o prestigioasă competiție desfășurată în Statele Unite ale Americii.

Economie 2023-07-24 10:47:58